Big Bang Theory ca salvare a burgheziei

Succesul acestei comedii vine dintr-o intuiţie conservatoare: Majoritatea oamenilor se uită la viaţa privată ca un refugiu şi un deliciu. Preferă un liberalism moderat, nu radical. Oamenii care fac regimul posibil, muncitorii creierului, cum ar zice Marx, sunt esenţial burghezi. Problema psihologică-politică este să le demonstrezi că lumea îi va iubi sau măcar accepta.

Oamenii merg la comedii conduşi de două pasiuni, furia împotriva celor care se cred importanţi şi poftele trupeşti. Asta întrucât natura umană include relaţii cu alţi oameni, nu reducţia la un individualism abstract. Big Bang Theory ne permite să râdem de doctoranzi şi să ne uităm la tinere atrăgătoare. Alăturarea nu este un accident. Domnişoara atrăgătoare ne demonstrează că ştiinţa este asexuală, dar că majoritatea oamenilor de ştiinţă nu sunt atât de raţionali. Faptul că pasiunea pentru ştiinţă ignoră corpul este perfect curpins de cel mai superficial, cel mai evident fapt: Aceşti indivizi sunt slabi, excesiv de vulnerabili.

Asta ne aduce aminte că lumea noastră depinde de ştiinţă şi pentru pace, şi pentru prosperitate. Penny introduce o revoluţie în vieţile acestor sărmani băieţi--problema lor este că nu ştiu să îşi trăiască vieţile. Dacă trăiesc de dragul femeilor, ceea ce duce la democraţie, unde femeile conduc bărbaţii, pacea oraşului devine posibilă. Ambiţia şi curiozitatea nu se îndreaptă spre chestii destructive; ambiţiile umilite de ştiinţă sau meritocraţie sunt compensate erotic; atracţiile vieţii private previn ideile abstracte de la a naşte ideologii.

Sheldon este o imagine comică a tiraniei omului înţelept. Siguranţa lui vine numai în parte de la ştiinţă--în parte, are convingerile copilului, care nu are habar de limitele raţiunii. Acest om are nevoie de oameni de ştiinţă care îi sunt inferiori pentru a comunica cu restul lumii. Ei au nevoie de el pentru a-şi justifica propriul interes în ştiinţă. Noi ceilalţi avem nevoie de ei, pentru că altfel economia modernă s-ar prăbuşi. Cheia sunt oamenii de ştiinţă mediocri. O societate care îi poate satisface fără a-i face leneşi poate continua. Căsătoria cu femei care îi atrag şi care îi domină este soluţia. 

Leonard şi Howard au în comun lipsa tatălui. Au slăbiciunea copilului crescut fără un bărbat şi pasiunea cu care urmăresc poveşti copilăreşti cu eroi readuce întotdeauna în evidenţă importanţa virtuţilor morale, a căror splendoare fascinează. Sheldon este aproape la fel. Fetele, în schimb, Penny şi Bernadette, au fost crescute de bărbaţi destul de puternici încât să poată să îşi domine bărbaţii. California este locul perfect--este aproape un paradis, nu are nici banalitatea burgheziei, nici pericolele care cer virtuţi bărbăteşti, dar chiria îi ţine la muncă.

În ce priveşte lumea modernă, feminismul arată ca un eşec ruşinos. Femeile acestea nu au nici o şansă să fie fericite. Pot fi--şi trebuie să fie--independente, ceea ce e bine pentru capitalism şi democraţie. În ce le priveşte, este un noroc enorm să găsească tineri atât de uşor de educat o dată ce speranţele şi alegerile tinereţii le taie orice acces la lumea din care vin.

În ce priveşte mamele, mama lui Leonard este un monstru care experimentează intelectual abstracţii psihologice pe proprii copii în timp ce îşi neglijează familia. Mama lui Howard este un monstru care sugrumă orice urmă de bărbăţie ar putea să apară în băiat umilindu-l cu suferinţele şi apetiturile ei vulgare. Nimic mai surprinzător decât faptul că aceste femei au fost abandonate. Copiii, diferit de bărbaţi, sunt proprietatea şi victimele femeilor.

Mama lui Sheldon, însă, este idealul american prezentat comic: O femeie din Texas, creştină, cu un caracter puternic şi instincte şi obiceiuri materne sigure şi, în acelaşi timp, tandre. Asta este baza democraţiei. Într-o lume lipsită de autorităţi, populată cu oameni care nu au idee ce să facă cu vieţile lor, femeia aceasta nu numai că îi domină, dar le aduce aminte de ruşine. Pericolul individualismului este tocmai neruşinarea--fie dispreţul de sine, fie opinia că suntem experţi ştiinţifici ne convinge că neglijatul datoriilor noastre este singurul fel de a fi măcar liberi, dacă nu putem fi puternici.

Individualismul libertarian pe bază de ştiinţă arată aici pur şi simplu ca o victimă a unei societăţi demoralizate. Poetul sugerează că dacă oamenii ar avea o alternativă, ar prefera un sfârşit fericit unei abstracţii care poate fi transformată în slogan. Din fericire, asta este specialitatea comediei şi pe cât de repede se poate, aceste creaturi sunt readuse în societate pe calea măritişului. Cel mai mare conservator a spus că nu putem să încredem putere oamenilor fără proprietate--sugestia este, nu au nimic de pierdut!--şi căsătoria este soluţia la această problemă.