Arabul Muneer şi poliţista Claudia Iuga, printre semifinaliştii de la „Vocea României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sânziana Niculae şi Jovana Milovanovic din echipa lui Moga, Marius Marin şi Muneer, elevii Loredanei, Claudia Iuga şi Adrian Nour din gaşca lui Smiley şi Mihai Chiţu şi Ana Maria Mirică, copiii lui Brenciu, sunt vocile ce se vor lupta pentru cecul de 100.000 de euro, în semifinala din 21 decembrie, de la Pro TV.

Prima calificată în semifinală, datorită voturilor exprimate de telespectatori, a fost Sânziana Niculae din echipa lui Moga. 

Când a aflat rezultatul fata a căzut în genunchi pe scenă, în aplauzele publicului. Dacă Andi Grasu şi Felix Burduşa au plecat la studio, ca să mai înveţe, Jovana Milovanovic a rămas în competiţie, la alegerea lui Moga.

image

Din echipa Loredanei, Marius Marin, Gerard Butler al României, a fost favoritul, în urma televotingului. Diva şi-a luat la revedere de la Florin Mândru şi de la Alina Dorobanţu, dar a avut încredere în Muneer.

image

Din gaşca HaHaHa a lui Smiley, preferata publicului a fost agenta poliţistă Claudia Iuga. Iolanda Moldoveanu şi Stella Niţa au plecat acasă, iar cântăreţul a mizat pe artistul Adrian Nour.

image

Mihai Chiţu a fost primul salvat din familia lui Brenciu. Denisa Moşincat şi Georgia Dascălu au părăsit competiţia, în favoarea Anei Maria Mirică, actriţa care va cânta pe 21 decembrie.

image

În ediţia recentă, Daniel Max Dragomir, concurentul din primul sezon al show-ului şi fostul prezentator al emisiunii-concurs „Bingo” (cu Nicoleta Luciu – n. r.), a detensionat atmosfera cu o melodie reggae şi o coregrafie comică. Încântat de revenire, proaspătul tătic a îmbrăţişat scena pe care s-a luptat în urmă cu doi ani.

image

Vă prezentăm evoluţia tuturor performerilor ediţiei din 14 decembrie. 

Andi Grasu din echipa lui Moga a spart gheaţa, reuşind să primească numeroase complimente de la mentorii care i-au observat evoluţia. „Ai adus forţă, energie, bucurie, în contrast cu ceea ce ai făcut până acum”, i-a zis Loredana, în timp ce Moga a considerat că interpretarea lui a fost impecabilă.

image

Singura fată din echipa Loredanei, Alina Dorobanţu, a trecut de la muzica populară românească („Lie Ciocârlie” – n.r.), la cea "populară americană" („Jolie” – n.r.), după cum a analizat Smiley. "A fost cea mai frumoasă apariţie a ta la Vocea României, mi-ai arătat că poţi să te schimbi şi să fii tot timpul proaspătă", a apreciat-o profesoara sa, spre deosebire de Brenciu care s-a arătat nemulţumit de faptul că melodia interpretată data trecută l-a emoţionat mai mult.

image

La numai 17 ani, studenta lui Brenciu, Georgia Dascălu, a adus-o pe Celine Dion pe scena românească, odată cu hitul „Because You Loved Me”. „Ai cântat curat, s-a simţit că ai o voce curată şi puternică”, a felicitat-o Moga. „Piesa asta e periculoasă. Am ales-o pentru că atunci când am auzit-o în vocea lui Celine Dion m-a sensibilizat. După ce am ascultat-o pe Georgia cântând această melodie mi-am dat seama că nu există altă voce compatibilă”, a lăudat-o şi profesorul ce a propulsat-o anul trecut pe Julie Mayaya.

image

Adrian Nour din grupul lui Smiley şi-a dovedit aptitunile muzicale şi actoriceşti pe ritmurile piesei „Buona Sera Signorina”. “Eşti om de spectacol şi de live şi acolo e locul tău, felicitări”, i-a zis Moga, în timp ce mentorul său l-a descris drept “un artist total, pe exterior şi pe interior”.

image

Florin Mândru i-a încântat pe membrii juriului care i-au recunoscut sensibilitatea din glas. “Eşti incredibil! Pe tine te mobilizează atât de tare live-ul că devii altcineva. Sunt mândră, Florin Mândru, că te cunosc şi că eşti în echipa mea”, i-a declarat Loredana. “Fiecare prezenţă a lui Florin îmi consolidează părerea că există dreptate, indiferent ce piesă ar avea”, a zis şi Brenciu.

image

După ce în ediţia precedentă, profesorii s-au gândit că Jovana Milovanovic s-a îndrăgostit de mentorul ei, Moga, din moment ce i-a cântat privindu-l profund în ochi, de data aceasta, fata urcată pe un piedestal a interpretat hitul “I Will Always Love You”. “Dragă, Jovanna, eşti o fată foarte caldă şi sensibilă. Bravo, felicitări!”, i-a zis Brenciu. “Superb momentul tău! Ne-ai emoţionat”, a recunoscut şi Loredana.

image

Diferit, dar în spiritul Crăciunului, Denisa Moşincat a cântat hitul “All I Want For Christmas Is You”, având avantajul vizual al renilor din baletul lui Edi Stancu. „Foarte frumos momentul tău, proaspăt”, i-a zis Smiley. „Denisa este ca zâmbetul pe care trebuie să-l ai de sărbători, ea e sărbătoarea în sine. Mă bucur că ai venit tocmai de la Oradea la «Vocea României»”, i-a mărturisit mentorul Horia Brenciu. 

image

Stella, cântăreaţa care s-a remarcat în industria muzicală cu Matteo şi DJ Andi, a arătat că poate atinge şi alte valenţe artistice cu piesa „Hallelujah”. „Ai avut nişte steluţe în voce. Bravo!”, a felicitat-o Moga. „Cred că a fost cel mai bun moment de până acum. Bravo!”, a complimenat-o şi profesorul Smiley.

image

Sânziana Niculae, care s-a remarcat iniţial cu "Blue Jeans", a surprins publicul cu piesa „Show Must Go On”. "Foarte Mercuriană interpretarea ta! Ai reuşit să transmiţi acea vâltoare pe care vocea lui Freddie (Mercury – n. r.) ne-o transmitea”, i-a zis Lori, cu zâmbetul pe buze. “Îmi place pasiunea din vocea ta. Când eşti pe scenă nu te mai interesează nimic, eşti tu cu tine şi ne bagi pe toţi în starea ta”, a continuat Smiley. “Bravo, Sânziana, eşti o voce specială anul ăsta, pentru că adaugi magie în orice cânţi”, a conchis profesorul ei, Moga.

image

Supranumit Gerard Butler, Marius Marin a atras aplauzele publicului cu o declaraţie de dragoste profundă, „Cause I Love You”. „Ai adăugat mai multă agresivitate, piesa asta e caldă la bază, un pic mai romantică”, a analizat Moga. „Ai cântat hotărât, apăsat şi plin de sentiment”, a observat şi Smiley. Profesoara lui, însă, a avut o altă opinie. „Sunt muza ta şi sper să rămân şi în continuare. Ai un timbru special. Eşti un mascul feroce, eşti o combinaţie letală. Bravo! Ca de fiecare dată, ai reuşit să faci spectacol, să ne transmiţi forţă, masculinitate şi voce", a remarcat profesoara Loredana.

image

Actriţa Ana Maria Mirică din familia lui Brenciu a energizat scena cu “What A Feeling”. "Mi s-a părut o alegere foarte bună, o piesă emblematică pentru anii '80", i-a descris Smiley prestaţia. „Ana Maria Mirică e o femeie foarte puternică, foarte determinată, doreşte foarte mult să câştige «Vocea României» şi voturile o pot ajuta”, a subliniat Brenciu.

image

Eleva din gaşca lui Smiley, Iolanda Moldoveanu, a continuat cu „It’s Raining Men”. “Bravo, Iolanda, ai o voce strong, e mai bine să plouă cu aplauze”, a spus Moga. „M-am bucurat foarte mult de momentul ăsta, mă bucur că ţi-a ieşit la fix. Pe scenă nu eşti deloc cuminte, te dezlănţui. Felicitări!”, a recunoscut şi mentorul fetei.

image

Mai sensibil, Muneer din echipa Loredanei a cântat piesa “Hello” de la Lionel Richie, prestaţie ce l-a ridicat în picioare şi pe Brenciu. „Ai avut mici scăpări, dar per total a fost bine, ai o voce nisipoasă, deşertică”, l-a decris Moga pe arabul în vârstă de 29 de ani. „M-ai impresionat pentru că la repetiţii n-ai avut atâta interpretare ca în seara asta. Sunt extrem de mulţumită de prestaţia ta. Îmi doresc ca publicul să te voteze. Echipa mea este cea mai liberală, nu există handicap fizic”, a specificat Loredana.

image

Surprinzător, agenta de poliţie Claudia Iuga din familia lui Smiley a reuşit să-şi dezvăluie şi partea sensibilă. „«Nu ne mai trageţi pe dreapta» nu mai e hit, ci «You Better Stop». În seara asta ai lăsat cătuşele la secţie şi ai fost femeie, ai fost puternică, sensibilă, convingătoare”, a declarat Loredana, entuziasmată. „A fost... «Băi, eşti nebun»? A fost o interpretare extraordinară, a fost o trăire, bănuiesc că te-ai transpus într-un moment al vieţii. Felicitări!”, a analizat profesorul ei.

image

„Breathe Easy” (Respiră uşor – n. r.) le-a recomandat Felix Burduşa celor din public. „A fost fără greşeală”, a constatat Smiley. „Felix, ai o ţeavă, măi băiete, de m-ai dat pe spate”, a recunoscut Loredana. Nu doar ei s-au arătat încântaţi, ci şi profesorul care l-a coordonat în ultimele săptămâni. „Cred că asta e imaginea ta şi că aşa vor să te vadă toate fetele”, a comentat Moga.

image

Cu toate că în prezent îşi câştigă existenţa din vânzări, Mihai Chiţu a arătat că talentul lui nu ţine cont de domeniul în care profesează. Concurentul de 33 de ani a strigat „I Don't Want to Miss a Thing”. Moga l-a criticat, însă, pe mentorul lui Mihai din cauza reacţiilor exagerate. “Distragi atenţia de la numărul concurentului. Felul în care te strâmbi e mult mai atrăgător”, i-a zis Moga. “Vrei să zici că sunt atrăgător?” l-a întrebat Brenciu râzând. La final, specialistul care a câştigat cu Mayaya în al doilea sezon al emisiunii a recunoscut că abia aşteaptă să-l audă cântând la spectacole mari.


 

image


 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite