Antena 1 îl scoate pe Horia Brenciu de la cârma emisiunii de Bingo: cine îi ia locul şi ce alte schimbări sunt pregătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Brenciu prezintă „Uniplay Show“, alături de Diana Dumitrescu FOTO Antena 1
Horia Brenciu prezintă „Uniplay Show“, alături de Diana Dumitrescu FOTO Antena 1

Antena 1 pregăteşte noi schimbări pentru „Uniplay Show“, programul de Bingo difuzat duminica, una dintre ele fiind înlocuirea prezentatorului Horia Brenciu.

Paginademedia.ro anunţă în exclusivitate că Antena 1 va face schimbări majore în ceea ce priveşte noua emisiune de Bingo a postului, ca urmare a audienţelor dezastruoase. 

Cea mai importantă modificare este înlocuirea lui Horia Brenciu cu Romică Ţociu şi Cornel Palade, cuplu de prezentatori care a apărut în mai multe sezoane ale emisiunilor de profil. 

De asemenea, ora de difuzare va fi alta. Dacă în prezent emisiunea intră pe post de la ora 22.00, planurile urmăresc mutarea programului în intervalul 17.00-19.00.

Încă de la intrarea în grilă, „Uniplay Show“ a avut audienţe dezastruoase, mult sub media postului, după cum scrie Paginademedia.ro, şi a trecut prin mai multe schimbări ale orei de difuzare. 

În urmă cu trei săptămâni, Antena 1 a avut locurile patru şi cinci la nivelul întregii ţări şi doi pe comercial, fiind depăşit chiar şi de canalele de ştiri România TV şi Antena 3. Acum două săptămâni, postul a coborât şi mai mult cu „Uniplay Show“: pe şase la oraşe şi în toată ţara, sub Antena 3, Prima TV şi România TV.

Mai mult, săptămâna trecută Antena 1 şi organizatorii „Uniplay Show“ au făcut o serie de afirmaţii contradictorii cu privire la difuzarea programului. Iniţial, reprezentanţii televiziunii au anunţat că scoate emisiunea din grilă şi au avut comunicate în acest sens chiar şi în jurnalele de ştiri. De cealaltă parte, Uniplay susţinea că programul va fi difuzat, lucru care s-a şi întâmplat în cele din urmă. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite