Antena 1 va difuza serialul turcesc „Prizoniera dragostei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul Antena 1 a achiziţionat serialul turcesc „Prizoniera dragostei“, care va debuta pe 27 iulie, de la ora 20.30.

Protagonistii seriei sunt Tolghan Sayisman, care joacă în filme şi seriale din 2006, şi debutanta Amine Gulse, câştigătoarea titlului Miss Turcia în 2014.

Serialul „Prizoniera dragostei“ redă o poveste de iubire în calea căreia par să se aşeze toate piedicile posibile. Yiğit Kozan (Tolgahan Sayisman), personajul principal masculin, este un om de afaceri de succes, care s-a născut într-o familie foarte săracă şi care, între timp, a construit un adevărat imperiu financiar. A rămas orfan (mama lui a fost ucisă de propriul său tată) şi această tragedie l-a marcat definitiv. S-a căsătorit de convenienţă, într-o conjunctură care ţinea exclusiv de presiuni familiale, iar din această căsătorie rezultă un fiu, Mert, pe care îl iubeşte foarte mult, dar căruia nu reuşeşte mereu să-i arate această dragoste. Pentru el, căsătoria e un parteneriat şi atât, însă soţia lui, Iclal, este foarte îndrăgostită de el. Cei doi se ceartă cumplit în timp ce el conduce maşină, iar Iclal intră într-o comă profundă. 

Pe de altă parte, Nur (Amine Gulse), care şi-a pierdut şi ea mama, trăieşte o viaţă liniştită şi fericită alături de tatăl ei, până într-o zi, când el se îmbolnăveşte, iar Nur rămâne în familia unei mătuşi. La un moment dat,  Yiğit şi Nur se întâlnesc şi se îndrăgostesc, însă o mulţime de piedici şi imposibilităţi se ivesc în calea relaţiei lor.

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite