Antena 1, amendată pentru „avalanşa“ de înjurături şi expresii vulgare: „Emisiunile astea sunt la fel, nu vor să respecte legea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Antena 1
FOTO Antena 1

Antena 1 a fost amendată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru limbaj vulgar şi injurios prezent în mai multe emisiuni accesibile minorilor.

CNA a hotărât amendarea postului Antena 1 pentru „avalanşa“ de înjurături şi expresii vulgare folosite în mod repetat în mai multe emisiuni, printre care „Acces Direct“, prezentată de Simona Gherghe, „În puii mei“ şi „Băieţi de oraş“, realizate de Mihai Bendeac.  

Totodată, CNA a ţinut cont şi de ieşirile violente din emisiunile lui Nea Mărin, „Poftiţi pe la noi“ şi „Poftiţi în vacanţă“, dar şi de cazurile tragice prezentate prea detaliat în trei ediţii „Acces Direct“, la ore accesibile minorilor, scrie Pagina de Media, care notează şi că au fost zeci de pagini în monitorizările CNA şi sute de cazuri în emisiuni. 

CNA a amendat astfel Antena 1 cu 50.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia minorilor, în perioada ianuarie-septembrie 2018. Sancţiunea a fost propusă de Radu Herjeu. 

„De când sunt în CNA, emisiunile astea sunt la fel. Nicio amendă nu-i va descuraja. Nu vor să respecte legea şi gata. Chiar nu ştiu ce să fac. Nu mi se pare absolut deloc în regulă. Dacă acest Consiliu doreşte ca unele lucruri să fie corectate, ar trebui să luăm o măsură dură, dar cu toţii“, a afirmat Gabriel Tufeanu, care a votat amenda maximă, de 200.000 de lei, propusă de Dorina Rusu. Aceasta însă nu a trecut.  

În plus, notează Pagina de Media, CNA are o nouă abordare privind sutele de sesizări adunate în ultimul an, multe dintre ele mai vechi de şase luni: împărţirea lor în „mari teme“, în funcţie de legislaţia pentru care ar putea să o încalce. Astfel, instutuţia poate acorda amenzi „la pachet“.  

Exemple de limbaj vulgar folosit în emisiunile menţionate:

În show-ul de umor „În puii mei“ din 24 februarie, ediţie în care a fost parodiat Corneliu Vadim Tudor, au fost folosite expresiile: „Scoateţi cioara asta borâtă din platou“, „Scoteţi-o din platou că o calc în picioare“, „Nu-mi spui tu, pitica dracu', nu-mi spui tu pitică nenorocită“, „Taci dracu' din gură căţea turbată“, „Aţi merita să vă duc pe un stadion şi să vă sacrific şi să vă execut şi pe voi împreună cu maghiarii. Ce ai spus, mă tâmpitule“?. 

În emisiunea „Băieţi de oraş“, din 21 iunie, au fost folosite următoarele exprimări: „Handicapatule, să moară mama, mânca-v-aş gura voastră“, „fă, dă-te dracu', ai înnebunit la cap“, „mă c*c pe mine“, „să moară familia mea“, „să moară mama“, „c**at“. 

În show-ul lui Nea Mărin, „Poftiţi în vacanţă“, din 3 ianuarie: „Ia-o şi spală-te nenorocitule“, „stai aşa, fir-ai a dracului“, „băga-mi-aş şi eu în gura ta. Dă-te-n (biiip) mă-tii. Tâmpita de pe plantaţie, stai dă-te dracu'“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite