Andreea Marin revine la prima dragoste. Ea va realiza show-ul „Preţuieşte viaţa“, la Televiziunea Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai multe luni de negocieri, Andreea Marin se reîntoarce în locul în care a cunoscut cel mai mare succes pe plan profesional: Televiziunea Română. Din octombrie, vedeta realizează şi prezintă show-ul „Preţuieşte viaţa“, la TVR.

Deşi s-a aflat tot timpul în atenţia presei mai ales prin prisma vieţii personale, Andreea Marin a stat câţiva ani departe de micul ecran, pentru că, spune ea, nu acceptă compromisuri şi emisiuni a căror miză este simpla apariţie la televizor.

Revine, însă, din octombrie, la TVR, cu un proiect care „să ne facă să simţim din nou mândria de a fi român“: emisiunea „Preţuieşte viaţa“. Producţia va aduce în prim-plan oameni ale căror gesturi nu au trecut neobservate şi care vor fi recompensaţi pentru meritele lor.

„«Preţuieşte viaţa» este îndemnul pe care mi-l adresez mie însămi în fiecare dimineaţă, doza mea de optimism, pe care vreau să o insuflu acum şi românilor care vor deschide televizorul să vadă acest spectacol al vieţii şi al pozitivismului. Nu veţi găsi bârfe, scandaluri, scenarii fanteziste, ci oameni frumoşi, valoroşi şi motive suficiente pentru a simţi că viaţa merită trăită“, mărturiseşte Andreea Marin.

În trecut, Andreea Marin a prezentat jurnalul TVR, dar şi emisiunea „Surprize, surprize“, una dintre cele mai de succes producţii din televiziunea din România. În ultimul an, vedeta s-a aflat constat în atenţia presei după divorţul de Ştefan Bănică.


 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite