ANAF mai vrea zece milioane de euro de la Mediafax Group

ANAF mai vrea zece milioane de euro de la Mediafax Group

Adrian Sârbu se află în închisoare, fiind suspectat de instigare la mai multe fapte de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare

Mediafax Group, compania media care îi aparţine lui Adrian Sârbu, aflat în arest preventiv pentru evaziune fiscală, mai are de dat statului încă zece milioane de euro în urma definitivării controlului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Suma se adaugă celei datorate conform documentelor depuse în momentul în care firma şi-a cerut insolvenţa, respectiv 14 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mediafax Group, care se află în insolvenţă la cerere de la începutul anului, mai are de dat statului încă circa 43 de milioane de lei (circa zece milioane de euro) în urma definitivării controlului ANAF, potrivit rapoartelor KPMG, firma care administrează insolvenţa companiei, citate de supervizor.ro şi reportervirtual.ro
 
De asemenea, Mediafax Group mai are o datorie de 14 milioane de euro (62 de milioane de lei), cea declarată în momentul în care şi-a cerut insolvenţa
 

Mediafax Group a intrat în insolvenţă cu datorii de 62 de milioane de lei

La începutul acestui an, Mediafax Group a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor de aproximativ 14 milioane de euro (62 de milioane de lei). Societatea Mediafax Group a fost înfiinţată în anul 2010, fiind specializată pe activităţi de editare a revistelor şi periodicelor. Societatea deţine majoritatea afacerilor de presă ale lui Adrian Sîrbu, agenţia de presă şi mai multe site-uri de ştiri, printre care Gandul.info, dar şi titluri precum „Business Magazin“ şi „Ziarul Financiar“.

Firma a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de peste 89 de milioane de lei şi profit net de 1,8 milioane de lei, iar la finalul anului 2013 a raportat afaceri de 77 de milioane de lei şi pierderi de 11 milioane de lei, cu datorii totale de peste 68 de milioane de lei. La data de 30 septembrie 2014, societatea înregistra restanţe de plată către bugetele de stat în valoare cumulată de 5.328.784 lei, pentru achitarea cărora fuseseră acordate înlesniri.

În septembrie 2014, Adrian Sârbu a înfiinţat o nouă societate, Mediafax Mall SRL, cu acelaşi obiect de activitate ca şi Mediafax Group. În noua firmă, Adrian Sârbu este asociat cu 99% din părţile sociale, iar Allerria Business Consulting SRL deţine 1% din capital.

Adrian Sârbu, reţinut pentru instigare la evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani

Activitatea agenţiei de presă, dar şi a altor instituţii din grupul de presă au făcut obiectul unui dosar deschis de procurorii Parchetului Capitalei la sfârşitul verii. Pe 6 decembrie, 11 persoane au fost arestate preventiv de magistraţii Tribunalului Bucureşti fiind acuzate într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care prejudiciul se ridică la 15 milioane de lei.

Omul de afaceri Adrian Sârbu se află de mai bine de două luni în închisoare, fiind arestat preventiv în data de 4 februarie 2015. Acesta este suspectat de instigare la mai multe fapte de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. În motivarea deciziei, magistraţii au arătat cum se sustrăgea mogulul media de la plata taxelor către stat.  


Despre Adrian Sârbu mai puteţi citi şi:

Cine este Adrian Sârbu? „Părintele“ unui imperiu media şi al „Generaţiei Pro“

Ce salariu lua Adrian Sârbu de la Mediafax Group înainte să fie arestat

Dosarul „Mediafax”. Adrian Sârbu a fost reţinut, iar marţi procurorii vor cere arestarea omului de afaceri

Dosarul Mediafax. Cum îşi trăgea Adrian Sârbu prime şi bonusuri din evaziune fiscală

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările