Ana Munteanu este câştigătoarea Vocea României: Smiley, în culmea fericirii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Munteanu (16 ani) este câştigătoarea Vocea României, marcând a doua victorie a lui Smiley, după şase ani, în show-ul de la Pro TV.

Ana Munteanu este câştigătoarea celui de-al şaptelea sezon al show-ului Vocea României, titlu obţinut datorită voturilor telespectatorilor, pe care i-a convins cu cele trei momente din finală că merită râvnitul trofeu şi premiul în valoare de 100.000 de euro. Astfel, Smiley reuşeşte a doua victorie după cea obţinută în primul sezon al emisiunii, din 2011, alături de Ştefan Stan. Artistul a fost în culmea fericirii, iar în momentul în care a aflat rezultatul l-a îmbrăţişat pe Tudor Chirilă şi a fugit pe scenă, unde a îngenuncheat în faţa câştigătoarei sale. 

Locul secund i-a revenit lui Meriam Jane (26 de ani), din echipa lui Tudor Chirilă, care a ieşti victorios în ultimele sezoane de la „Vocea României“. Podiumul a fost completat de Zsuzsana Cerveri (18 ani), eleva Loredanei, iar reprezentanta lui Adrian Despot, Andrada Creţu (17 ani), s-a clasat pe ultimul loc, decizie care l-a dezamăgit foarte tare pe solistul Viţa de Vie, care se află pentru prima dată în postura de membru al juriului „Vocea României“.

Copleşită de emoţii, Ana Munteanu a declarat: „Sunt foarte emoţionată şi sunt extrem de fericită. Nu mă aşteptam! Plâng de fericire, pentru că simt că l-am făcut mândru pe Smiley, care e un antrenor minunat. Vă mulţumesc pentru că m-aţi votat şi pentru că aţi avut încredere în mine. Sper să vă răsplătesc de acum încolo.“

Ana Munteanu este elevă a Liceului de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Chişinău şi studiază xilofonul, tobele şi pianul. Înainte de finala „Vocea României“, tânăra a mărturisit că dacă va câştiga şi-ar dori foarte mult să-şi ajute familia să se mute la Bucureşti, unde să-şi continue, alături de fraţii ei, studiile. 

Fericit că eleva sa este câştigătoarea „Vocea României“, Smiley a declarat: „Le mulţumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în vocea Anei şi tuturor celor care au votat. Deja prima piesă a Anei, «Măşti», o puteţi găsi pe internet, a fost lansată în seara asta. E o melodie foarte potrivită pentru ea şi e prima piesă dintr-o, sper eu, carieră strălucită a Anei. Noi ne vom da tot interesul să aibă o carieră frumoasă, să vă bucure în continuare şi vom vedea anul viitor ce s-a mai întâmplat între timp. Ana este magică şi sunt convins că a reuşit să vă emoţioneze. Şi eu am simţit acelaşi lucru. Mă bucur mult că oamenii au simţit la fel cum am simţit şi noi. Chiar merită copilul ăsta super talentat. Îmi doresc doar ca cei care au votat-o să o asculte şi să o susţină în continuare.“

   

Vă prezentăm în continuare cele trei momente ale fiecărei finaliste, în fucţia clasamentului din finala „Vocea României“:

Pentru momentul solo, câştigătoarea „Vocea Româiei“ a ales „La Boheme“.

Alături de Marcel Pavel, Anan Munteanu a interpretat „Prayer“.

Împreună cu antrenorul, câştigătoarea „Vocea României“ a cântat „De unde vii la ora asta“, piesă care va fi inclusă pe cel de-al patrulea album al lui Smiley. 

În finala „Vocea României“, Tudor Chirilă a ales împreună cu Meriam Jane, originară din Nigeria, trei piese în limba română. Ocupanta locului secund a interpretat solo celebra „Oameni“ a lui Aurelia Andreescu. 

Acompaniată de maestrul Ovidiu Lipan Ţăndărică, finalista lui Chirilă a cântat „Lume, lume“, a Mariei Tănase. 

Iar împreună cu Tudor Chirilă, Meriam Jane a prezentat „Epilog“, piesă a trupei Vama Veche. 

Zsuzsana Cerveni a ales pentru finala „Vocea României“ hit-ul „The Power of Love“, de la Celine Dion.

Tânăra a realizat şi un duet cu tenorul italian Alessandro Safina. 

Şi, de asemenea, cu antrenoarea sa, Loredana, o reinterpretarea inedită a şlagărului „Bună seara, iubite“.

Eleva alături de care Adi Despot a ajuns în prima sa finală de la „Vocea României“, Andrada Creţu, a interpretat la voce şi la pian piesa „Numb“, a trupei Linkin Park. 

Finalista „Vocea României“ a cântat şi alături de Mihail cel mai nou single al artistului, „Who You Are“.

Andrada şi Adi Despot au interpretat împreună „Fată Verde“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite