Ioan Talpeş, despre tensiunile româno-maghiare: „Ne apropiem iar de un martie 1990. Sunt două grupuri majore de presiune în zona secuiască“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Talpeş FOTO Eduard Enea
Ioan Talpeş FOTO Eduard Enea

În fiecare duminică, de la ora 11.30, Magda Vasiliu prezintă „Amintiri din viitor“, un talk-show care analizează la cald, dar cu sânge rece, cele mai importante evenimente care influenţează vieţile românilor. Invitatul permanent al emisiunii Prima TV este Ioan Talpeş, fostul director al SIE.

Fiecare ediţie a emisiunii abordează cel puţin cinci teme majore, toate susţinute de comentarii, interviuri, testimoniale şi imagini.

„Amintiri din viitor” oferă concluzii care sfidează cotidianul, prin dezvăluiri din spatele uşilor închise ale politicii, business-ului şi socialului românesc.

Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru a urmări principalele declaraţii din timpul emisiunii.

Despre problema Transilvaniei şi evenimentele de la Târgu Mureş, din martie 1990

IOAN TALPEŞ: România de acum 25 de ani era mult diferită de România de azi. În special sub aspectul etnic. Divergenţele continuă şi azi, există în continuare o stare de tensiune. Timpul are şi el eşecurile sale. Dacă privim la problema Transilvaniei, trebuie să recunoaştem că timpul se rosteşte de 1.000 de ani şi are rezolvări pe parcurs. E vorba de un raport de putere. Până la Primul Război Mondial acest raport ţinea de Regatul constituit, care nu ţinea cont de problematica naţională. Dar marea vină o purtăm noi, românii. Pentru că n-am reuşit să evidenţiem care au fost raporturile reale. Că este vorba de o dominaţie clară pe principii feudale. Românii au rămas până la 1867 în condiţia de toleraţi. Nu erau cetăţeni cu drepturi depline. Nu aveau o mulţime de drepturi pe teritoriul Transilvaniei.

Şcoala Ardeleană din Transilvania s-a transformat într-o mişcare politică, iar în secolul XIX s-a ajuns la o schimbare de statut pentru Transilvania. Şi s-a ajuns, astfel, la 1861, la schimbarea regimului feudal. 

La 1861 se aplicau şi pe teritoriul Transilvaniei legile existente în Austria. Şi atunci se observă că românii devin majoritari în Transilvania. Şi în Dieta de la Sibiu, în pofida censului, românii obţin majoritatea. Au urmat dispute specifice timpului, iar curtea de la Viena a fost obligată să accepte dualismul.

Primul Război Mondial a fost războiul naţiunilor. S-au prăbuşit monarhiile venite dintr-un sistem care nu recunoştea drepturile de fond ale popoarelor. Austro-Ungaria intră în criză, şi pe fondul acesta, Transilvania decide la 1 decembrie 1918 unirea cu ţara. Au urmat negocierile de la Trianon. S-a ajuns la împărţirea pe care o cunoaştem astăzi. Disputa este că a rezultat populaţie maghiară în fiecare dintre statele succesoare. Nu se putea trage o frontieră care să separe exact populaţia în funcţie de naţionalitate. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că, practic, 56% din fosta populaţie a Ungariei era de altă origine decât cea a ungurilor. E adevărat că rămăseseră şi în România un milion de maghiari. Dar reveniseră în România cinci milioane de români.

Ei bine, dacă ai un aparat de propagandă bun, poţi să creezi situaţii cum a fost aceea din 1990, când românii păreau pentru occidentali „mâncători de maghiari“.

În perioada comunistă lucrurile nu au fost simple. În pofida faptului că România şi Ungaria au fost ţări învinse, cele două state au continuat disputele. S-a decis până la urmă ca teritoriul Transilvaniei să rămână în integralitate statului român.

Toate nefericirile populaţiei maghiare din Transilvania sunt puse pe seama românilor. Nu se ţine cont că şi românii suportau rigorile aceluiaşi nou regim al dictaturii proletariatului. Există tentaţia de a genera o imagine a celui care fusese neîndreptăţit, că românii îi urăsc pe maghiari, că românii nu sunt capabili să ofere o formulă de dezvoltare a României care să-i ajute pe toţi cetăţenii să depăşească corupţia generală.

S-a ajuns la o altă dispută: problema incapacităţii administraţiei românilor de a face ca geografia Transilvaniei să beneficieze toate avantajele pe care ea în mod natural le deţine. Este o politică foarte subtilă.

25 de ani reprezintă o generaţie. Există acum o altă generaţie care va decide formula administraţiei româneşti în anii viitori.

 
Eu sunt dat în judecată de Laszlo Tokes pentru că l-am numit agent maghiar înainte de 1989. Mi s-a cerut să demonstrez că el a fost angajatul serviciilor secrete de la Budapesta. E un lucru aproape de penibil.
 

În 1989, destinul pastorului Laszlo Tokes de a ajunge ce a ajuns la Timişoara a fost foarte inteligent dirijat. El a fost aproape obligat să se afle în poziţionarea respectivă. Jos pălăria pentru comportamentul domniei sale în timpul respectiv. Maghiarii au declarat în 1989 că timpul lor a sosit. Nimeni nu se opune vizavi de timpul lor. Dar timpul lor nu înseamnă şi timpul românilor. Trebuie să existe un timp comun al românilor şi maghiarilor într-o formulă europeană, ceea ce şi există astăzi. De ce invocă ei un alt timp? E vorba de un alt timp istoric?

Eu cred că România a făcut nişte greşeli fabuloase după 1989. A aprobat legea „restitutio in integrum“. Asta a dus la mari destabilizări. Persoana care a introdus această lege a devenit personaj public, apreciat. Se spune că ar fi vrut binele României: e vorba de doamna Monica Macovei. Cred că în viitorul apropiat va trebui să se acţioneze, să se cerceteze ce a stat la baza acestei legi care nu mai există nicăieri. Cea mai dezastruoasă pentru o ţară este decizia de a promova în fruntea ei nişte persoane care nu pricep care sunt moştenirile pe care ele trebuie să le apere. În România au existat nişte grupuri de influenţă care au creat imaginea că anumite persoane sunt acceptate în Occident. Cum se face că numai românii au instituit această lege de „restitutio in integrum“? E de neiertat. Şi sunt de neiertat şi cei care nu redeschid această lege. Numai cei care vor să schimbe statutul asupra geografiei Transilvaniei vor această lege.

Maghiarii deţineau jumătate din valorile existente în Transilvania datorită unei dominaţii de 1.000 de ani. Românii, timp de 500 de ani, au fost condamnaţi la non-fiinţă politică în Transilvania. E acest handicap istoric.

O altă greşeală a fost „moştenirea Godju“. În perioada interbelică a fost un proces celebru în care multe personalităţi ale baroului românesc s-au întrunit pentru a ajunge la rezolvarea chestiunii respective. S-a ajuns la procesul optanţilor. Erau maghiari care aveau proprietăţi în Transilvania. Aceştia au spus că, deşi au dreptul, ei nu vor să fie cetăţeni ai statului român. Şi atunci s-a mers pe această chestiune: au fost despăgubiţi.

Trebuiau să-şi stabilească drepturile care urmau să fie rambursate. Această chestiune a fost în interbelic. Dar s-a ajuns la chestiuni extraordinare odată cu legea „restitutio in integrum“: persoane care au fost despăgubite în perioada interbelică au revendicat proprietăţi pentru care fuseseră deja despăgubite. Sunt sute de cazuri. Numai maghiarii au fost despăgubiţi, nu şi românii. Onor guvernul român - pe atunci era domnul Ungureanu la Externe - a zis că ne înţelegem cu maghiarii şi ajungem la înţelegerea prin care de fapt toată moştenirea Godju a rămas statului maghiar cu o mică compensaţie.

Ne apropiem iar de un martie 1990. La 25 de ani. Există date certe că sunt două grupuri majore de presiune în zona secuiască. Cred că reconcilierea pe care a proclamat-o preşedintele României îi priveşte şi pe respectivii. Ei trebuie să înţeleagă că mergem într-un proiect european. Dacă cineva încearcă să retraseze alte frontiere stabilite şi confirmate şi după 1989 greşeşte profund.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite