Alexandra Stan a părăsit competiţia Survivor România în lacrimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Stan şi echipa Faimoşilor
Alexandra Stan şi echipa Faimoşilor

Medicul de la Survivor România a decis ca Alexandra Stan  nu mai poate continua competiţia, deoarece nu mai este aptă din punct de vedere fizic şi psihic.

În cadrul ediţiei de aseară s-a întrunit un Consiliu special de urgenţă, în cadrul căruia Daniel Pavel avea să enunţe o veste şoc pentru echipa roşie, de această dată. Din considerente medicale, Alexandra Stan nu mai poate continua parcursul ei la „Survivor România”, motiv pentru care Faimoasa a părăsit competiţia.

„Sunt foarte emoţionată… <Survivor România> este o competiţie foarte solicitantă, din toate punctele de vedere. Noi suntem aici sută la sută, în această competiţie, pentru că nu avem acces la familie, prieteni, telefon şi pentru că lipsa hranei ne facem să trăim şi mai intens fiecare moment. De când am venit aici, am spus că această va fi provocarea vieţii mele, mi-am dorit foarte mult să stau cât mai mult în această competiţie, dar începusem să fiu chiar uneori răutăcioasă cu colegii mei, poate nu mai vedeam lucrurile aşa cum ar fi trebuit să le văd. Simt că mi se rupe inima acum …”, a spus Alexandra Stan aseară, înainte de a părăşi competiţia.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite