Adevărul despre „noua gafă uriaşă“ din Game of Thrones: i-a crescut mâna la loc lui Jaime? FOTO

Adevărul despre „noua gafă uriaşă“ din Game of Thrones: i-a crescut mâna la loc lui Jaime? FOTO

Fraţii Lannister FOTO HBO

O imagine în care lui Jaime Lannister i-a crescut în mod miraculos mâna pierdută în sezonul 3 s-a viralizat, fanii fiind convinşi că producătorii au făcut o nouă gafă în penultimul episod din „Game of Thrones“. În realitate, acel cadru nu apare în episodul 5, ci este o simplă fotografie lansată de HBO după difuzarea episodului, dar care a fost ştearsă rapid după ce a fost sesizată eroarea. ATENŢIE, textul conţine spoilere!

Ştiri pe aceeaşi temă

La doar o săptămână după episodul în care un pahar de cafea a fost uitat pe o masă din Winterfall, ceea ce a creat o adevărată isterie, fanii au luat-o din nou razna crezând că producătorii au făcut o nouă gafă de proporţii. 
 
La scurt timp după difuzarea episodului 5 din „Game of Thrones“, intitulat „The Bells“, în mediul online a început să circule o imagine în care Jaime Lannister îşi îmbrăţişează sora cu ambele mâini. 
 
În cazul în care aţi uitat şi vă întrebaţi care e problema că foloseşte ambele mâini, ei bine dacă într-adevăr ar fi apărut în serial ar fi fost o gafă uriaşă având în vedere că Jaime şi-a pierdut mâna dreaptă în sezonul 3 şi poartă în loc o mână falsă din aur. 
 
 
Fanii „Game of Thrones“ au fost convinşi că gafa a apărut în penultimul episod şi au fost de-a dreptul înfuriaţi de ideea că producătorii au putut să facă o asemenea greşeală. 
Totuşi, BuzzFeed a explicat că „gafa“ nu a apărut pe micile ecrane şi este vorba despre o fotografie făcută pe platourile de filmare care a fost publicată de HBO la scurt timp după difuzarea episodului, însă a fost ştearsă rapid. În plus, în trecut, fotografa serialului Helen Sloan a precizat că imaginile de promovare sunt făcute înainte de a fi aplicate grafica computerizată, efectele vizuale. 
 
 
Şi mai convingător este faptul că mâna de aur a lui Jaime este vizibilă pe tot parcursul episodului 5. Credem că ar putea fi văzută şi din spaţiu, pentru că ea stăluceşte inclusiv când Fortăreaţa Roşie se prăbuşeşte peste fraţii Lannister.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: