Actriţa Anamaria Marinca va juca în miniseria TV „Mars“, la National Geographic, din noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Anamaria Marinca  va interpreta rolul unui astronaut în miniseria TV în şase episoade „Mars“, la National Geographic, din noiembrie. Producătorii Ron Howard şi Brian Grazer au realizat o dramatizare a primei călătorii în spaţiu, pe planeta Marte, în anul 2033, scrie News.ro.

Jumătate din producţie este film de dramă, cu secvenţe regizate de Everardo Gout, cu multe adăugiri de la Nasa, SpaceX. Intenţia producătorilor a fost de a arăta cum ar putea să arate o excursie pe Marte în anul 2033, într-o manieră dramatică. 

Poveştile sunt completate de documente actuale despre posibilitatea şi importanţa unei călătorii pe Marte. Au fost intervievaţi experţi ai spaţiului, Elon Musk, Neil DeGrasse Tyson, autorul cărţii „Marţianul“ Andy Weir. 

„Brian (n.r. - Grazer) şi cu mine, alături de echipă, am avut ambiţioasa idee, aceea de a crea un documentar despre expediţia pe Marte, dar în acelaşi timp de a o aduce la viaţă într-un mod real dramatic şi cinematografic“, a spus Ron Howard.  

Interpreţii astronauţilor din serial sunt: Jihae, Ben Cotton, Anamaria Marinca, Sammi Rotibi, Alberto Ammann şi Clementine Poidatz. Actriţa Anamaria Marinca  o va interpreta pe Marta Kamen. 

Serialul va avea premieră mondială în luna noiembrie, în 171 de ţări şi 45 de limbi. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite