Actorul Idris Elba va apărea într-o miniserie difuzată de Discovery în care speră să-şi împlinească cea mai mare ambiţie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul şi producătorul  britanic Idris Elba va fi protagonistul unei miniserie ce va fi difuzată în peste 200 de ţări, inclusiv în România, la Discovery Channel.

Idris Elba a decis că e momentul să trăiască cea mai solicitantă experienţă fizică şi mentală din întreaga lui carieră, antrenându-se pentru a deveni luptător profesionist de kickboxing şi, în final, luptând un meci cu un profesionist al acestui sport. Filmat în Marea Britanie, Cuba, Japonia, Africa de Sud şi Thailanda, „Idris Elba, luptător profesionist“ este o serie de trei episoade, fiecare a câte o oră, care va fi difuzată în România începând din 15 aprilie, de la ora 21.00.

Pe parcursul antrenamentelor extrem de dure, Idris descoperă de ce are nevoie pentru a deveni luptător profesionist şi îşi forţează limitele, încercând să-şi depăşească spaimele şi durerile, să înveţe tehnici de luptă speciale şi să se asigure că atât corpul, cât şi mintea lui sunt într-o formă excelentă, gata pentru meci. Celebritatea de care se bucură nu-i garantează un loc în ring. Dimpotrivă, va trebui să facă mari eforturi pentru asta. Având alături foşti campioni mondiali, antrenori şi experţi în pregătire fizică, Idris străbate globul, apelând la metode de antrenament neobişnuite şi programe de fitness speciale, pentru a-şi creşte şansele în luptă. Actorul s-a mai antrenat pentru kickboxing când avea 30 de ani, însă nu a urcat niciodată în ring.

„A fost ambiţia mea de-o viaţă să lupt ca profesionist. Este o provocare pe care o aştept de multă vreme“, a afirmat Elba.

   

Descrierea episoadelor

Episodul 1 – Spaimă şi durere

Traseul lui Idris Elba spre statutul de luptător profesionist începe în Londra, alături de echipa cu care se pregăteşte. Din echipă fac parte Warren Brown, cel mai bun prieten al lui, actor şi dublu campion mondial de box thailandez, şi Kieran Keddle, antrenorul a 10 campioni mondiali. După un prim obstacol care îi pune în pericol visul de a lupta, Idris pleacă în Japonia, unde intră într-o formă de zile mari cu ajutorul maestrului de karate Shinjo Sensei din Okinawa şi primeşte sfaturi de la Masato, o legendă a kickboxing-ului japonez. Va reuşi oare să şi pună aceste sfaturi în pratică, atunci când intră în primul lui meci de categoria grea?

Episodul 2 – Slăbiciune

Idris Elba continuă să se pregătească pentru a deveni luptător profesionist, încercând să-şi facă timp pentru antrenamentele de kickboxing, deşi au început şi filmările pentru cel mai recent film al lui, în Africa de Sud. El încearcă să-şi depăşească slăbiciunea în luptă lucrând cu legendarul antrenor Steve Kalakoda şi apoi înfruntându-l pe Francois Botha, poreclit „Bivolul Alb“. În plus, Idris ajunge în Cuba, ca să-şi lucreze mai bine stilul şi forţa împreună cu Nardo Mestre Flores, antrenor de boxeri olimpici. Revenind în Marea Britanie, va reuşi Idris să pună în aplicare tot ce a învăţat, ca să învingă în primul lui meci de amatori?

Episodul 3 – Curaj

Traseul lui Idris Elba spre statutul de luptător profesionist ajunge într-un punct culminant în ultima parte a acestei serii. Au mai rămas doar patru săptămâni până la primul lui meci profesionist de kickboxing, iar Idris pleacă în Thailanda, pentru a se dedica total antrenamentelor. Acolo, el se antrenează cu o legendă a kickboxing-ului thailandez, Buakaw Banchamek – mai întâi în Bangkok, apoi în frumoasa insulă Koh Samui – pregătindu-se pentru confruntarea finală, din seara meciului. Cum însă adversarul lui este decis să-l învingă, cine va ieşi în final victorios în ring? 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite