Şedinţele CNA, transmise online, în direct, cu întârziere de peste un an şi după dispute între membri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul prin care se transmit şedinţele CNA este similar cu cel folosit
de Curtea Constituţională şi CSM FOTO Arhivă
Sistemul prin care se transmit şedinţele CNA este similar cu cel folosit de Curtea Constituţională şi CSM FOTO Arhivă

Şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au început să fie transmise online pe site-ul instituţiei, marţi, cu o întârziere de peste un an de la includerea în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului (ROF) a unei prevederi în privinţa transmisiunii, aprobată cu votul a şapte membri, în data de 27 ianuarie 2015, şi după dispute între membrii Consiliului.

„Începând cu data de 1 aprilie 2015, şedinţele Consiliului se vor transmite online pe pagina de internet a CNA“, arată articolul 27, alineatul 7 al ROF.

„Şedinţele CNA se transmit online cu întârziere, pentru că s-a făcut tot posibilul pentru ca, în primul rând, să nu se achiziţioneze acest sistem. Nu este vorba despre o sumă mare, dar era clar că odată achiziţionat echipamentul şedinţele vor trebui transmise. S-a făcut tot posibilul să se împiedice, de la momentul în care am căzut la un fel de armistiţiu. Iniţial, am solicitat de câteva ori introducerea acestui sistem online, dar nu s-a dorit, şi am început să fac presiuni transmiţând de pe laptopul meu. Armistiţiul a fost în momentul în care am căzut de acord să introducem în ROF transmiterea şedinţelor pe site-ul propriu, urmând ca eu să renunţ la transmisiunea de pe laptop. Am introdus în ROF, dar s-a mizat pe faptul că va dura foarte mult, poate că niciodată, achiziţionarea acestui sistem“, a explicat Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA.

„Ar fi fost probleme dacă s-ar fi achiziţionat aparatura şi nu ar fi fost folosită, pentru că, practic, erau cheltuiţi nişte bani publici“

Pe parcursul şedinţei CNA de marţi, aflată în desfăşurare la ora publicării acestor informaţii, transmisiunea online a întâmpinat probleme cu sunetul, despre Valentin-Alexandru Jucan a spus că se vor rezolva.

Sistemul prin care se transmit şedinţele CNA este similar cu cel folosit de Curtea Constituţională şi CSM, iar implementarea a fost realizată cu sprijinul tehnic al STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale).

Sistemul a fost achiziţionat prin sistemul SEAP în data de 29 iunie 2016, astfel: sistem de transmisie, în valoare de 14.115,06 lei, monitoare, în valoare de 2.169,6 lei, suma totală ajungând la 16.284,66 lei.

„Ar fi fost probleme dacă s-ar fi achiziţionat aparatura şi nu ar fi fost folosită, pentru că, practic, erau cheltuiţi nişte bani publici, urmând să se vadă că s-au cheltuit în mod nejustificat, echipamentele nefiind utilizate. Altfel, am fi rămas ca şi până acum, cu o prevedere în ROF nerespectată“, a mai declarat Jucan.

Cum vă puteţi uita la şedinţele CNA

Pentru noul sistem, s-au achiziţionat două televizoare de control/asistenţă, unul în sala de şedinţe, unul la intrarea în sală.

Sunetul este preluat din două surse - vechiul sistem audio Bosch suplimentat de sistemul ambiental de preluare a sunetului, imaginea este captată de o cameră video în format HD, semnalul este transmis simultan către televizoarele de control şi către un dispozitiv pentru streaming online, iar imaginea recepţionată pe internet este de calitate bună, cu un delay de 10 secunde.

Sistemul are acces liber şi poate fi accesat din browser web, cu Adobe Flash Player, fără a fi nevoie de instalarea vreunui player suplimentar. Transmisiunea poate fi recepţionată şi de pe telefon sau tabletă.

De asemenea, sistemul are posibilitatea de a arhiva înregistrările şedinţelor (audio-video), cu o capacitate de stocare de până la trei ani, fără a fi nevoie de suplimentarea memoriei.

La prima încercare, prima dispută 

La prima încercare de transmisiune online în direct a şedinţei CNA, care a avut loc joi, 4 august, Valentin Jucan a părăsit sala, după ce preşedintele şedinţei, Monica Gubernat, a refuzat transmisiunea, împotriva Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instituţiei.

„Eu conduc această şedinţă. Şedinţele au fost transmise online până acum. Nu se transmite online această şedinţă“, a spus Monica Gubernat la începutul şedinţei, după ce a cerut o informare scrisă.

„Dacă aceasta este modalitatea în care înţelegeţi să vă publicaţi votul, vă rog să îmi permiteţi să mă retrag din şedinţă dacă în acest mod abuziv înţelegeţi să respectaţi votul pe care l-aţi dat anul trecut în ceea ce priveşte transmisiunile online ale şedinţelor. Este penibil şi ridicol că vă folosiţi de tertipuri gen informări tehnice, cu toţi oamenii de faţă, şi să nu credeţi că am cea mai mică reţinere să mă retrag din şedinţă dacă procedaţi în acest mod. Aţi votat, aţi fost de acord. În regulamentul de organizare şi funcţionare este prevăzut faptul că şedinţele se transmit online. Vă rog frumos să respectaţi, dacă nu, vă reclam şi bazaţi-vă pentru cvorum pe altcineva“, a spus la începutul şedinţei Valentin Jucan.

Monica Gubernat a explicat, atunci, că nu se opune transmisiunii online a şedinţelor Consiliului, dar ele ar trebui să înceapă după ce membrii CNA vor primi o informare tehnică în acest sens.

„Transparentizarea trebuie să pornească în primul rând din interiorul nostru. Nu mi s-a părut corect să aflăm din presă, într-un interviu în Evenimentul zilei, că noi avem pus la punct acest sistem. Fiind o instituţie publică, noi trebuie să avem grijă cum lucrăm şi cu documente, achiziţii, înregistrări, pentru că noi lucrăm permanent cu instanţele de judecată, întrebăm, înregistrările ambientale au efect sau nu?“, a spus Monica Gubernat.

Membrul CNA a mai spus că i-a solicitat o informare scrisă lui Valentin Jucan, pentru a cunoaşte detaliile tehnice, după care poate începe transmisiunea online a şedinţelor Consiliului.

La şedinţa de marţi au fost prezenţi Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan şi Florin Gabrea. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite