Şcoala de televiziune „Tudor Vornicu“: început de an şcolar cu vedete în orar

Şcoala de
televiziune „Tudor Vornicu“: început de an şcolar cu vedete în orar

Melania Medeleanu, Grig Chiroiu şi Diana Bart sunt pregătiţi de începutul unui an şcolar FOTO Şcoala de Televiziune Tudor Vornicu

Noii cursanţi ai Şcolii de Televizune „Tudor Vornicu“ s-au întâlnit, luni, 19 octombrie, cu vedetele jurnalismului românesc ce le vor ghida paşii spre o carieră în radio sau televiziune în anul şcolar 2015-2016.

Ştiri pe aceeaşi temă

Melania Medeleanu, Raluca Moianu, Octavian „Mistreţu“ Păscuţ, Ioana Maria Moldovan, Grig Chiroiu şi Diana Bart, o parte dintre trainerii celebri ai Şcolii de televiziune „Tudor Vornicu“, au întâmpinat o nouă serie de cursanţi. O ceremonie cu fast, desfăşurată în Sala de conferinţe Ballroom a hotelului Caro din Bucureşti, a trasat coordonatele după care se ghidează politica singurei şcoli de televiziune din ţară acreditată de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei: profesionalism, originaliate, inovaţie, performanţă şi lucru în echipă.

Cu emoţie în glas, deşi repeta acelaşi discus pentru a 11-a oară, Vlad Ionescu, fondatorul Şcolii de televiziune, a luat cuvântul. Prin jocuri de cuvinte şi poveşti cu tâlc, traineri din toate specializările, de la dicţie la machiaj, au făcut promisiuni mari, ca, de altfel, în fiecare an, cursanţii având motive bine întemeiate pentru a-şi pune ambiţii măreţe. Adelina Pestriţu, Denise Rifai, Sonia Simionov, Ramona Pătruleasa şi Anisa Lupu sunt doar o parte din cei peste 500 de absolvenţi care şi-au găsit joburi la cele mai importante posturi de radio şi TV din ţară.

Ioana Maria Moldovan FOTO Şcoala de televiziune „Tudor Vornicu”

Cea de-a 11-a serie de cursanţi se va „aşeza în băci“ începând de luni, 26 octombrie, însă Şcoala de Televiziune „Tudor Vornicu“ continuă înscrierile, doritorii având ocazia să înveţe meserie de la adevăraţi profesionişti. Teo Trandafir predă arta diverstismentului, Carmen Ivanov se ocupă de partea de dicţie, Raluca Moianu descifrează pentru cursanţi tehnicile de radio, Vlad Ionescu şi Ioana Maria Moldovan coordonează departamentul de ştiri, iar, începând din acest an, echipei i se va alătura şi Simona Pătruleasa. O altă noutate o constituie producţia serialelor de televiziune, de care se va ocupa Grig Cheroiu. Totodată, noul an şcolar va oferi cursanţilor adulţi un modul destinat exclusiv formării prezentatorilor de ştiri, numit „High Definition“.

Trainerii şcolii de televiziune, managerul Nicoleta Gavrilă şi fondatorul Vlad Ionescu FOTO Şcoala de televiziune „Tudor Vornicu”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările