Nu că cifra nu s-ar cunoaşte, dar ea este ascunsă, din dispoziţia conducerii, din motive de ordin... strategic. Aproape că a devenit informaţie clasificată. Pe bune, nu ca protocolul DNA-TVR, inventat de Dragnea, afectat de insolaţia dobândită la Neptun zilele trecute. Atunci când a fost la mare în cadrul programului Litoralul pentru hoţi. În cazul adus de mine în discuţie lucrurile sunt mult mai simple, dar reale. Căci altfel cum s-ar mai fi putut suplimenta cifra celor care iau bani de la TVR prin tot felul de subterfugii precum contracte de colaborare pe durată determinată, drepturi de autor, invitat permanent etc., etc.? Că doar trebuie aranjate şi binecuvântate cu o sinecură şi pilele politice, adică oamenii recomandaţi, garantaţi şi impuşi de Dragnea, dar şi fraţii, surorile, fii, fiicele, amantele.

Ce poate fi mai semnificativ în acest sens decât faptul că o bună parte dintre inşii care ocupă, cu titlul de interimar felurite posturi de conducere în TVR, sunt oameni din afara instituţiei numiţi, aduşi acolo de fosta protevistă Doina Gradea promovată politic de PSD în postul de preşedinte-director general? Şi doamna Gradea nu prea dă semne că s-ar grăbi să organizeze concursuri. Nu de alta, dar ele ar putea să fie şi oneste, cu câştigători care să nu fie nici pe placul ei, nici pe cel al PSD-ului ale cărui interese le slujeşte şefa TVR.

Şi cu toate acestea, mai trebuie oameni. Oameni din afară. Oameni care, pesemne, trebuie să facă ceea ce salariaţii TVR ori nu pot, ori nu sunt lăsaţi să facă. Mai trebuie încă o liotă de colaboratori. Cu rost sau fără rost, dar trebuie.

Lucrul acesta s-a văzut cu ochiul liber în cel puţin patru din cele cinci zile cât a durat ediţia a XVIII a, zisă aniversară, a Cerbului de Aur. Dată pe mâna doamnei Smaranda Vornicu, ea însăşi deţinătoarea unei miraculoase cariere în instituţia din Calea Dorobanţi nr. 191.

Reamintesc că doamna în cauză a mai trecut pe acolo în urmă cu câţiva ani, când preţ de două au trei luni a făcut o emisiune care nu a strălucit decât prin detaliul că înregistra una dintre cele mai slabe audienţe din întreaga ofertă de programe a postului. Încercarea de resuscitare a ceea ce a fost cândva, adică la sfârşitul anului 70, un veritabil brand al TVR, adică emisiunea De la A la Infinit, una dintre creaţiile de marcă ale tatălui doamnei Vornicu, Tudor Vornicu, a fost însă o nereuşită, aşa că fiica a trebuit să plece.

A revenit însă în toamna anului 2017, după ce a recurs la întăriri, la pile şi propte politice. Şi nu oricum, ci pe cai mari, fără concurs, numită din pixul Doinei Gradea, în calitate de şefă a Serviciului de comunicare. Aceasta, după ce se ocupase tot de comunicare în serviciul PSD. După câteva luni, partidul, pesemne mulţumit de serviciile pe care i le aducea în TVR doamna Smaranda, a propus-o în noul Consiliu de Administraţie al TVR. Drept pentru care, în acte, doamna Vornicu nu mai răspunde de comunicare, însă în fapte tot ilustra ei persoană taie şi spânzură. Adică ascunde toate mizeriile comise de atât de politizata şi necalificata conducere a TVR.

Drept recompensă şi fiind considerată deja hiper-calificată într-ale televiziunii, reprezentanta PSD în CA a primit şi directoratul Cerbului de Aur. Care, fiind producţia TVR se cuvenea, între altele, să se bazeze preponderent, dar şi să promoveze vedetele instituţiei. Nu era oare obligatoriu, de pildă, ca prezentarea serilor de concurs să fie încredinţată uneia sau mai multora dintre vedetele postului şi nu domnişoarei Iulia Vântur, adusă cu mari eforturi tocmai din India? Iar domnişoara Vântur nu a făcut decât să strălucească printr-un noian de bâlbe şi prin incapacitatea de a institui fie şi cea mai firava urmă de dialog cu publicul. Dar şi prin dialogurile surde cu actorul italian, prezentat drept invitat special al Festivalului. Actor care nici el nu a făcut decât un fel de figuraţie specială. Nu am nici cea mai mică îndoială că apariţiile domniei-sale au fost generos plătite.

O astfel de promovare a teveriştilor a făcut, de pildă, directorul din anii 90 al Festivalului, dl. Dumitru Moroşanu, care chiar ştia meserie şi nu era un ambuscat şi un profitor politic şi de arbore genealogic, aşa după cum se dovedeşte a fi doamna Smaranda Vornicu. Cam tot la fel a procedat şi d-na Irina Radu, pe vremea când, în calitate de director al Departamentului Evenimente speciale, a coordonat câteva ediţii ale Cerbului. Doamna Vornicu a recurs la „forţe externe“. Motivele îmi scapă. Clare îmi sunt doar rezultatele. Când modeste, când proaste, când horror şi kitsch de-a dreptul. Prima seară, aceea rezervată amintirilor, istoriei, nostalgiei, mi s-a părut una de manual, de-a dreptul. În sens negativ, desigur. Celelalte nu au fost nici ele ceea ce ar fi trebuit să fie. Nu am însă nici cea mai mică îndoială că nici de data aceasta, nici Comitetul Director, nici Consiliul de Administraţie nu vor face nici cea mai mică analiză critică. Se va repeta întocmai istoria de la Eurovision. Tăcere. Batista pe ţambal. Merge şi aşa!