Grupul Louis Delhaize are o istorie impresionantă, începută în 1850 de Louis Delhaize, unul dintre fiii negustorului belgian de vinuri Jaques Delhaize. La început de secol 20, doi dintre moştenitorii lui Louis Delhaize au început în Franţa diferite afaceri, care ulterior s-au transformat în ceea ce înseamnă astăzi grupul Louis Delhaize. Primele hipermarketuri Cora au fost deschise în Franţa şi în Belgia în anul 1970.

acum 6 zile · comentarii (6)

Ne-am obişnuit să gândim relaţia cu vechiul continent, în formula sa de Uniune Europeană, mai curând într-un sens unic, acela prin care noi, cei aflaţi la porţile estice ale continentului (şi apărându-l cândva de vijelia otomană, cum ne tot repeta, cu mândrie patriotică, istoria comunistă), noi, deci, mergem la Bruxelles, să luăm lumină şi finanţările necesare proiectelor menite a face din Europa ca întreg şi din fiecare  ţară în parte,

luna trecuta · comentarii (2)

Parlamentul European a adoptat joi raportul Matic, în care este consemnat şi dreptul bărbaţilor transsexuali, cât şi dreptul altor persoane non-binare, să rămână însărcinate şi să nască. Deşi raportul nu are caracter obligatoriu, spaţiul public a fost invadat de mesaje panicarde din partea conservatorilor speriaţi că vor trebui să nască.

acum 4 luni · comentarii (12)

Cineva comenta cu referire la Fanuş Neagu, că „am dat peste 3, 4 pagini în care autorul descria, la limita suportabilităţii, deşi cu oarecare abilitate stilistică, cum un scaiete se rostogolea purtat de vînt pe un cîmp dezolant, am aruncat definitiv volumul respectiv la gunoi, convins ca, în asemenea termeni, nu existau şanse ca vreun scriitor român să ia, curînd, premiul Nobel!”, iar eu, în contrapartidă, m-am hotărît să mă joc puţin. Şi...

acum 5 luni · comentarii (3)
Postari Recente
Modifică Setările