Mda, Firea a lucrat personal şi cu însufleţire pe toate şantierele patriei, pardon, ale Bucureştiului, se sacrifică pentru fluidizarea circulaţiei de toate felurile, a terminat treaba la metrou şi i-a dat drumul, la fel şi cu străpungerea Ciurel, sîmbătă a fost inaugurarea, azi dimineaţă cred că s-a prezentat la lucru pe şantierul de la Domneşti, parcă-i recunosc casca galbenă şi mînecile suflecate, clar, ea e!...

acum 2 zile · comentarii (0)

Dacă acest serial ar fi despre politica românească, s-ar numi, poate, „Casa din Deal”. Şi ar avea, aşa, o aromă de ireal şi fantezie, de imposibil. Pentru că are câteva scene care, aici, pe dealul din dreapta Dâmboviţei, unde e o casă mare, mare de tot, plină de deputaţi şi senatori, nu se vor întâmpla niciodată în timpul vieţii noastre.

luna trecuta · comentarii (4)

Lansat în anul 1951, filmul produs de către studiourile americane Metro Goldwyn-Mayer rămâne şi astăzi unul reprezentativ pentru categoria producţiilor cinematografice cu tematică istorică şi religioasă. „Quo Vadis?” este punerea în scenă a romanului scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, publicat la începutul secolului trecut.

acum 3 luni · comentarii (18)

da, măi, mie-mi plac şi gagicile mai urîte şi nu neapărat tinere, pot avea şi nişte nepoţi pe-acasă, poate chiar în momentul ăsta au spart ceva prin sufragerie, probabil peştele de sticlă de pe televizor ori vreun tablou de familie, domniţe din cele care înmagazinează multe întrebări cu răspunsuri neelucidate, frustrări ori complexe, uneori chiar destul de bine ascunse.

acum 4 luni · comentarii (0)

...în care eu mă joc şi însăilez un text „la comandă”, primind acum vreo trei ore o construcţie în engleză, yeah!, chiar asta din titlu, de la cineva căreia am fost nevoit să-i cer şi traducerea. Asta doar din patriotizm. Cum adică a durat mult?! Măi, dar a trebuit să fac şi duş, să şi mănînc, să mă uit şi după o domniţă care-şi juca copilul pe sub magnolia de la geamul meu... Mulţam, fain, Alina!

acum 5 luni · comentarii (4)

De 12 ani încoace ştiu că la Berlinale fericirea absolută a cinefilului se resimte la clasice. Odată în plus a fost un maestru al Hollywood-ului King Vidor (despre care o să mai scriu în relatările următoare) şi un western (e doar îngrijorător că e genul preferat al dictatorilor, inclusiv al lui Nea Nicu!), Man without a star (1955), cu recent dispărutul centenar Kirk Douglas, omul cu 3 gropiţe şi în plină formă fizică.

acum 7 luni · comentarii (0)

Sunt fan al serialului de pe Netflix, Vikingii, cel cu Ragnar Lodbrok, fiii săi, Ivar, Bjorn, Sigurd, Ubba, Hvitserk, dar şi soţia sa dintâi, Lagertha, luptătoarea cu scutul. O, şi câţi mai sunt, rude, regi, neveste, saxoni, vikingi, prezicători, călugări care păcătuiesc, soţii care trădează, religii care se schimbă. Şi reschimbă.

acum 7 luni · comentarii (2)

Chestia asta cu timpul. Mno, nu se ştie niciodată ce va fi mîine, dacă se crapă pămîntul în două şi ne înghite pe toţi, vine cutremurul ăla mare, sau mai ştiu eu ce. Deci totul trebuie făcut azi. Sau Acum, cum ar fi sunat şi unicul tatuaj pe care mi l-aş fi făcut, într-o viaţă viitoare. Neapărat pe mîna stîngă şi cu un semn de exclamare corespunzător şi explicit în coadă.

acum 7 luni · comentarii (0)

Deşi facem parte dintr-o generaţie care a prins şi era analogică şi revoluţia digitală, învăţând astfel să căutăm unde trebuie, fără să credem că totul ni se cuvine şi ne aşteaptă de-a gata, ne e destul de greu să ajungem la unele adevăruri, în pofida documentării acestora, pentru că sursele se înmulţesc odată cu numărul pasionaţilor implicaţi.

acum 11 luni · comentarii (1)

„Reporter: În momentul în care v-aţi anunţat candidatura la prezidenţiale aţi fost comparat cu Vladimir Zelensky, preşedintele Ucrainei. / Mircea Diaconu: Este o prostie. De ce nu mă compară cu Ronald Reagan, că şi el a fost actor? Pe de altă parte, înţeleg că domnul Zelensky a plecat de pe ecran direct în funcţia de preşedinte, ori eu, în momentul de faţă, încerc să învăţ cum să ajung preşedinte.” (www.bursa.ro)

acum 11 luni · comentarii (1)