Să analizezi 50 de ani de muzică, să explici rolul unei trupe care reprezintă tot ce poate fi mai bun, mai tehnic, mai estetic şi mai masiv în muzica secolului XX, cu o extensie foarte influentă în secolul XXI, să încerci să povesteşti drumul de la prima apariţie la primul album apoi întregul catalog atins de geniu, ar însemna sute de pagini consistente, scrise după sute de ore de documentare şi audiţii.

acum 2 luni · comentarii (1)

La ediţia a 33-a a Festivalului Filmului Francofon de la Namur, trofeul cel mare, cei 4 călăreţi, care în varianta de reclamă prinseseră viaţă şi se modernizaseră, a fost câştigat, racord cu cifra biblică pe care o are deja longevivul eveniment, de o peliculă din Israel, „M“, o istorie îndrăzneaţă, vorbită în idiş, a lumii ultra ortodocşilor evrei, în care mai apare câte o excepţie de la familia lor tradiţională!

acum 2 luni · comentarii (0)

„Un om la locul lui“ a debutat azi la festivalul de la San Sebastian în prezenta regizorului Hadrian Marcu şi a actorului în rolul principal Bogdan Dumitrache, acesta din urmă premiat la San Sebastian anul trecut pentru cea mai bună interpretare masculină. Filmul a intrat în competiţia Tineri Regizori, ceea ce nu e rău, pentru că această secţiune are faimă bună la San Sebastian, poate chiar mai bună decât selecţia oficială.

acum 3 luni · comentarii (0)

Încercări oneste de a prezenta realitatea şi evaluări independente ale regulilor folosite de mass-media sunt vitale, în special în acest spaţiu aproape nereglementat al mediei în care trăim. Regimul existent al mediei îşi are originile în modelul progresist al presei, naturalizat printr-o varietate de politici guvernamentale dublate de asumpţii juralistice, norme, procese şi instituţii.

acum 3 luni · comentarii (1)

După o campanie discretă, dar eficientă, dusă în urmă cu câţiva ani, Coaliţia pentru Familie a colectat 3 milioane de semnături pentru salvarea României de ameninţarea homosexuală. În 2018, în timpul unui scandal legat de modul în care puterea a gazat cetăţenii, Parlamentul a decis că trebuie să se organizeze referendumul pentru familie.

acum 3 luni · comentarii (13)

Duminică, ora 19, ora României, se desfăşura pe arena Louis Armstrong a US Open o partidă de tenis care face mai multă onoare tenisului şi sportului în general decât evenimentele centrale ale turneului, prea mult intrate în atenţia presei şi a corporaţiilor. Am în gând finala de simplu fete în scaun cu rotile. Pentru toţi cei ce au avut timpul, instrumentele media şi curiozitatea de a o viziona, sunt convins că a fost o experienţă marcantă.

acum 3 luni · comentarii (1)

De curând, a apărut un studiu interesant despre cantitatea mare de mâncare care se consumă în recentele lungmetraje româneşti: „O bucătărie ca în filme – scenotopul bucătăriei în Noul Cinema Românesc“ de Mircea Deacă. Aştept însă cu şi mai mare nerăbdare un studiu care să explice de ce, în aceste pelicule, se fumează într-o cantitate comparabilă.

acum 3 luni · comentarii (13)

Actriţa Ana Ularu este din nou în această perioadă pe marile ecrane într-o super producţie. Este vorba de „Siberia“ în regia lui Matthew Ross. Ana îl are partener pe nimeni altul decât pe Keanu Reeves, cei doi interpretând personajele principale ale producţiei canadiano-americano-germane care a avut premiera mondială la New York pe 13 iulie.

acum 5 luni · comentarii (4)

Viorica Vasilica Dăncilă s-a născut într-o binecuvântată zi de iarnă din anul 1963. În acelaşi an, a fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Tereşcova, prima femeie în spaţiu. A fost suficient pentru Liviu Dragnea să creadă că prima femeie care o să conducă guvernul României trebuie să pară pierdută în spaţiu.

acum 5 luni · comentarii (9)
Postari Recente