VIDEO Fanii Eurovision, surprinşi de varianta acustică a piesei „Miracle“. Ce mai pregătesc Paula şi Ovi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apreciată la nivel internaţional, varianta lentă, la pian, a melodiei „Miracle“ i-a dezorientat pe unii susţinători internaţionali ai concursului, care au crezut că balada se va auzi în a doua semifinală Eurovision 2014, din 8 mai. Până vor ajunge la Copenhaga, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu vor susţine concerte în ţară şi în străinătate şi vor lansa obiecte vestimentare marca „Miracle“.

Cu toate că nu vor schimba piesa originală cu cea în variantă acustică, Paula Seling şi Ovi Jacobsen i-au indus în eroare pe fanii care au ascultat balada pe contul oficial de YouTube Eurovision Song Contest. Prestaţia lor spectaculoasă le-a amintit de show-ul din 2010, când cei doi au interpretat la pian hitul „Playing With Fire“, răsplătit cu locul al III-lea în finala Eurovision.

„Nu mai avem nevoie de balade. Varianta originală este genială“, a comentat Bojan Tomic pe contul de YouTube Eurovision Song Cotest. „De ce toate ţările trimit balade? Au probleme în dragoste? Totuşi, aceasta este printre favoritele mele“, a scris şi Dabugo wood V.

Desigur, mulţi au remarcat aptudinile muzicale ale celor doi. „Trebuie să apreciem faptul că România trimite întotdeauna artişti valoroşi care cântă live. Anul trecut am văzut artişti care îşi promovau piesele prin concerte şi făceau playback“, a subliniat Alexander Christian Fenty. „Paula are una dintre cele mai bune voci din concurs. Respect.“, a notat Esc Mike. „Am aşteptat ca pianul să se aprindă la fel cum s-a întâmplat la «Playing With Fire»“, a zis şi Erik Arustamyan.

Fanii din România au înţeles că varianta oficială rămâne cea care s-a auzit şi pe scena de la Braşov, dar s-au arătat încântaţi şi de baladă. „Ce iubesc eu melodia asta şi o ascult nesfârşit. Varianta asta este pur şi simplu.... de suflet“, a scris pe Facebook Cobzaru Stefania Ionela. „Eurovision, în 2015, la noi acasă“, a continuat Nicula Cristina.

De altfel, admiratorii au aplaudat şi varianta populară „Miracle“, din emisiunea „O dată-n viaţă“.


Paula Seling şi Ovi Jacobsen vor promova piesa „Miracle“ prin spectacole susţinute în ţară şi în străinătate, în Amsterdam şi Londra. Cum echipa de susţinători la Eurovision are numeroşi componenţi, artiştii lucrează la obiectele marca Miracle, printre care tricouri, rochiţe şi compleuri, pe care le vor pune în vânzare şi le vor oferi prin concursuri. Ei pun la punct şi show-ul pentru a doua semifinală, când vor cânta ultimii în concurs. A 15-a poziţie ar putea constitui un avantaj pentru ţara noastră.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite