VIDEO Turneu U2: Bono şi-a pierdut vocea în timpul unui concert la Berlin. Artistul a cerut o pauză, dar nu a mai revenit pe scenă

VIDEO Turneu U2: Bono şi-a pierdut vocea în timpul unui concert la Berlin. Artistul a cerut o pauză, dar nu a mai revenit pe scenă

FOTO Hepta

Fanii formaţiei irlandeze U2 au fost dezamăgiţi sâmbătă când show-ul de la Berlin a fost întrerupt, după ce Bono şi-a pierdut vocea, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Muzicienii au cântat câteva piese după care solistul şi-a cerut scuze mulţimii, spunând: "Cred că nu mai putem continua. Nu e drept faţă de voi". 
 
Celor prezenţi pe Mercedes-Benz Arena li s-a spus că va fi o pauză scurtă, dar mai târziu au fost anunţaţi că show-ul este anulat. Bono a promis că va organiza un alt concert. 

Unii dintre fani au spus că vocea i-a fost afectat de maşina de fum. 
 
"Bono era în mare formă şi mare voce înaintea spectacolului şi cu toţii abia aşteptam a doua seară la Berlin, dar după câteva cântece el a suferit o pierdere completă a vocii", se arată într-un comunicat al formaţiei. "Nu ştim ce s-a întâmplat şi primim sfaturi medicale", a adăugat trupa. 
 
A fost a doua seară din "Experience + Innocence tour" al formaţiei U2, care a început în acelaşi loc, vineri seară. 
 
Bono cântase "Red Flag Day" când şi-a pierdut vocea, potrivit celor prezenţi la concert. Paul Jones, fan U2, a spus: "În timpul celui de-al patrulea cântec, vocea lui Bono s-a deteriorat mult - el a spus că are legătură cu fumul care a fost pornit". A încercat cu noul cântec, "Beautiful Day", când a anunţat că se opreşte. 
 
Într-un video publicat de un fan sâmbătă, Bono apare tuşind şi spunând fanilor că îi pare atât de rău. 
 
"Sint sigur că nu este o mare, mare problemă - dar voi face ceva", a spus el. "Dacă oamenii vor să plece acasă, e în regulă - vom cânta într-un alt concert pentru voi altădată". 
 
Bono a spus că are nevoie de o pauză "să afle ce s-a întâmplat", dar apoi nu s-a mai întors

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările