VIDEO Trupa Hi-Q a sărbătorit 17 ani de existenţă prin muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Hi-Q a sărbătorit, ieri, 17 ani de existenţă, timp în care grupul pop fondat în anul 1996, la Braşov, a încântat sute de fani cu piese dintre cele mai diverse.

În anul 1996, pe piaţa muzicală din România îşi făcea apariţia o nouă trupă formată din Dana Nălbaru, Mihai Sturzu şi Florin Grozea. Melodia de debut „Totul va fi bine“  i-a adus pe cei trei tineri în atenţia publicului, ca mai apoi să fie cooptaţi pentru o serie de emisiuni cu acelaşi nume pentru postul Antena 1, timp de şapte sezoane.

În anul 2003, Dana Nălbaru a părăsit trupa pentru o carieră solo, în timp ce Mihai şi cu Florin au continuat să ducă numele trupei mai departe în formula de duo. Şapte ani mai târziu, în 2010, Dana a revenit alături de cei doi.

Momentul revenirii Danei Nălbaru în trupă a fost sărbătorit de toţi trei prin muncă, la mare. Dana, Mihai şi Florin au fost invitaţi la diverse emisiuni şi au continuat cu o şedinţă foto, timp în care au cântat şi au dat declaraţii. Chiar dacă cei trei nu pot să mulţumească fanii de fiecare dată, melodiile de succes sunt cele care le-au conturat cariera. „Nu mai ştim. Ştii cum măsori piesele de succes? Noi cântăm la concerte cam o oră, o oră şi jumătate. Nu e concert după care să nu vină cineva la noi şi să nu zică: «Dar pe aia n-aţi cântat-o! Dar pe aia de ce n-aţi cântat-o?» Unde, frăţioare, că nu mai era loc! Nu mai aveam timp”, au spus cei trei.

De-a lungul timpului, Hi-Q a lansat piese pe care fiecare dintre noi le-a fredonat la un moment dat. Printre acestea se numără „Dă muzica mai tare“, „Un minut“, „Tu eşti dragostea mea“ şi „Aşa-s prietenii“.

Ce nu ştiai despre Hi-Q:

Numele adevărat al Danei Nălbaru este, de fapt, Alina Daniela Bucur.

Mihai are licenţă de pilot de avion.

În timpul unui concert, Dana i-a spart, din greşeală, un dinte lui Florin cu microfonul.

Mihai a fost consilier pe probleme de tineret al prim-ministrului Victor Ponta, astăzi fiind deputat în Parlamentul României.

Anul acesta, Florin a lansat prima carte inspiraţională din muzica românească, „Hit Yourself – 100 de idei de la pasiune la marea lovitură“.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite