VIDEO Moda versurilor tâmpite în muzica românească

Anda Adam ne spune, în versuri, cum trebuie să fie bărbatul ideal. FOTO Facebook

Românii deştepţi râdeau cu lacrimi, pe vremuri, de versurile din muzica uşoară, de Angela Similea, Cătălin Crişan, Marian Nistor sau Mirabela Dauer. Atunci erau siropoase, acum sunt de-a dreptul stupide.

Când Angela Similea cânta „Un albastru iiiiiinfinit“, aripa isteaţă a ţării crăpa de râs. Cât despre etajera Mirabelei Dauer sau gara cam mică a lui Dorobanţu, astea erau deja folclor persiflat la beţiile intelectualilor infatuaţi. Nu-i nimic, lăsaţi că astăzi am ajuns la performanţa de a avea cele mai cretine texte din istoria muzicii uşurele româneşti. 

Ştefan Bănică, minunatul, rapsodul, trubadurul care-a făcut ferfeniţă inima femeilor, romanticul şi perfectul care umple săli şi stoarce lăcrămuţe, cântă şi porcării sinistre. Un exemplu gras este piesa intitulată doct „Cât poţi fi de uau“. Păi uite cât poate să fie dumnealui de uau: „Sunt în călduri ca un buldog turbat/ Să zici mersi dac-ai scăpat/ Mă-ntrebi râzând senin ce s-a-ntâmplat/ Nu pot să mă mai controlez, m-ai terminat“.

Vă place, nu? Asta a nechezat de zeci de ori pe scenele patriei, în timp ce Andreea Marin, prinţesa pură ca un ghiocel, vorbeşte numai în eufemisme şi zăhărele, face gropiţe în obraji şi suspină ca să ne convingă că ea şi fostul ei soţ au trăit într-o căsnicie de turtă dulce, într-un paradis al poeziei şi pupăcelilor. Aaa, faptul că s-au despărţit e doar un bobârnac al soartei, ei erau fără cusur. În fine, să revenim la versurile seducătorului Bănică: „Ai plecat şi ai luat sufletul din mine, da/ Ai uitat să iei şi amintirile cu tine, pa“. Şi o maimuţă găsea o rimă ceva mai inteligentă decât asta cu „da“ şi „pa“.

„Eşti ca fierul de călcat“

Anda Adam, o sex-simboluţă care năpădeşte mass-media, cântă nişte chestiuni care-ţi rup inima - şi, din păcate, îţi rup şi minţile: „Am o, am o, am o inimă de dat/ Unui singur bărbat/ Care ştie ce să facă lângă mine în pat“. Duduie, nu ştiu cum să-ţi spunem, dar dacă vrei ca un bărbat să ştie ce să facă „lângă“ tine în pat, nu e nicio problemă, din ăştia găseşti pe toate drumurile. Lângă noi, în pat, bărbatul e un armăsar al telecomenzii, un recordman al sforăitului polifonic, al mâncatului de covrigi nocturni şi al dormitului pe fascinant de multe firimituri, ca un fachir.

Anda Adam explică în continuare, însă, ca să nu murim proşti: „Nu-mi place să vorbesc aiurea/ Te las pe sus, fii atent să nu cazi/ Eşti ca fierul de călcat/ Mă abureşti până mă arzi“. Din toate astea, am reţinut că nu-i place să vorbească aiurea. Nu-i nimic, cântatul aiurea e cu totul altceva, drăguţă, stai liniştită. Dacă o femeie îi spune bărbatului ei că e ca un fier de călcat, se poate ajunge la un divorţ decent, în care el poate demonstra calm onoratei instanţe că a fost umilit de postura lui de amant cu termostat, cu abureli şi cu ştecher discutabil.

Dacă aş fi avut eu onoarea să scriu versurile pentru acest minunat cântec, aş fi zis „eşti ca prăjitorul de pâine“. Fiindcă ăla arde fără să aburească, lucru pe care şi-l doresc toate femeile de la toţi soţii lor, în fond.

Poate nu ştiaţi, dar domnul Fuego a compus „Imnul oraşului Vălenii de munte“, am plâns cu sughiţuri când l-am auzit, vă rog să mă iertaţi, dar m-a copleşit emoţia: „Privirea lui Iorga veghează în timp/ Aici, la Vălenii de Munte/ Şi cheia istoriei cere răstimp/ Celor mulţi care ştiu să asculte“.

Gata cu râsul, că n-avem timp, uite şi refrenul aici: „Loc de legendă ca o lume de vis/ Cu oamenii dintr-o bucată/ Vălenii de Munte au cerul deschis/ Străbunii veghează în vatră“. Ce să zic, tot ce pot să sper e că vatra n-are foc aprins în dânsa, că mi-e milă de bieţii străbuni înghesuiţi în locul unde, după părerea mea, ar trebui să stea cozonacii.  

Trupa Proconsul ne-a demonstrat că şi bărbaţii plâng câteodată, mai ales noaptea. I-auzi ce cântă fostul ginere al lui Băsescu: „Te-am neglijat/ Zile şi nopţi singură-n pat/ Am tot sperat/ S-ajung bărbat adevărat“.
Dragul nostru Bodo, primul pas în a fi bărbat adevărat e să ai curajul să recunoşti că nu eşti bărbat adevărat. Nu e cazul tău, desigur, tu eşti un bărbat puternic, ai avut curajul să cânţi ceva ce probabil fosta ta nevastă nu apreciază prea mult din punct de vedere conjugal. Dar rămâne latura poetică, la urma urmei arta cere sacrificii şi inepţii.

Cel mai mult îi admir pe băieţii de la Voltaj, care n-au cheltuit nimic pe versuri. Oameni deştepţi, cântă economicos, sunt buni la casa omului: „Banul e ban, banul e ban, banul e ban, banul e ban/ Ban de ban de ban de ban de ban/ Ban de ban de ban de ban de ban/ Banul e ban, banul e ban“. Mişto, mâine scriu un articol despre cât e România de birocrată birocrată birocrată birocrată şi coruptă coruptă coruptă coruptă. Şi cred că am să iau şi-o primă, pe lângă salariu.

Despre soacra desculţă şi mândra cu mândre

Nici folclorul nu mai e ce-a fost. Irina Loghin, una dintre ciocârliile active din cântecul popular, a negat ani de-a rândul că s-a apucat să cânte lucruri îndoielnice, ba chiar a dat în judecată ziariştii care au îndrăznit să citeze din melodiile ei deocheate. Evident, doamna a pierdut toate procesele, după ce judecătorii se stricau de râs citind probele de la dosar. Dincolo de melodiile cu fermoarul descheiat, Loghin are şi cântece pe care numai un etnolog-psiholog ar putea să le aşeze la locul lor, în viaţa inegalabilei artiste.

Exemplu la întâmplare: „Frunzuliţă de susai, şi-a luat soacră-mea cai/ Şi-a luat cai şi-o căruţă şi umblă pe drum desculţă/ Când îi calcă bătătura, ţipă cât o ţine gura“. Cu toate aceste triluri aluzive, Irina Loghin susţine că are o căsnicie fericită, ceea ce nu ne poate trezi decât o admiraţie nesecată.

Cel mai interesant e momentul când cântăreţele de muzică populară susură nişte versuri de dragoste adresate femeilor. De exemplu, Maria Ciobanu cântă aşa: „Geaba mă sculai de noapte, că nu le iubii pe toate (...)/ C-aşa-mi zic mândrele mele, ce câştig să-mpart cu ele“. Mândrele Mariei Ciobanu sunt destul de pretenţioase, dar să recunoaştem, ştiu să facă afaceri.