VIDEO Mariah Carey, cea mai costisitoare ,,achiziţie“ de la „American Idol“

VIDEO Mariah Carey, cea mai costisitoare
,,achiziţie“
de la „American
Idol“

1/3 1/3 1/3 FOTO: Mediafax

După ce Jennifer Lopez şi solistul Aerosmith, Steven Tyler, au părăsit show-ul ,,American Idol“, Mariah Carey a fost confirmată în juriul celui de-al 12-lea sezon al emisiunii. Artista va încasa 18 milioane de dolari, cel mai mare onorariu oferit unui membru al juriului dintr-o emisiune de divertisment.

Ştiri pe aceeaşi temă

După mai multe săptămâni de speculaţii, Kevin Reilly, preşedintele companiei Fox, a anunţat oficial că Mariah va apărea în următorul sezon. Cu 18 milioane de dolari, artista o va surclasa şi pe Jennifer Lopez, care, în primul an de emisie, a primit doar 12 milioane de dolari.

,,Va fi foarte distractiv să lucrez pentru «American Idol». În calitatea de compozitoare şi cântăreaţă, sunt mândră că-mi aduc contribuţia în evoluţia noilor talente. În prezent înregistrez cel mai recent album, dar şi single-ul, «Triumphant», care va fi lansat luna viitoare. Abia aştept să  transmit această energie creatoare şi celor prezenţi la o emisiune care a devenit deja un fenomen global“, a declarat recent artista pe contul de Twitter.

Totuşi, sursele TMZ.com susţin că Mariah este un adevărat coşmar, iar cei care au mai colaborat cu ea şi în anul 2008 sunt nemulţumiţi de lipsa de punctualitate a artistei. Pe de altă parte, criticii amintesc de Jennifer Lopez (fostă membră din juriu), care a fost ,,o prezenţă extrem de plăcută, căci lucra în mod profesionist şi organizat“.

Conceptul „American Idol“ va fi cu totul diferit în sezonul al 12-lea, care va începe anul viitor, în ianuarie. ,,Suntem mândri că una dintre cele mai mari voci feminine ale lumii ni se va alătura în acest sectacol“, a declarat Simon Fuller, producătorul executiv al emisiunii. ,,Mariah exprimă termenul «Idol» şi va inspira fiecare cântăreţ care a avea onoarea de a evolua în faţa ei“, a adăugat acesta. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: