VIDEO Legendarul grup suedez ABBA, posibilă revenire pentru a marca 40 de ani de la lansarea primului hit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mmebrii legendarului grup suedez ABBA au în vedere o reuniune pentru a marca aniversarea de 40 de ani de la lansarea primului hit, „Waterloo“, după cum notează news.sky.com.

Agnetha Faltskog, cea care a format ABBA în 1972, alături de chitaristul şi compozitorul Bjorn Ulvaeus, a declarat pentru un săptămânal german că intenţionează să se reunească şi să revină pe scenă anul viitor. 

„Bineînţeles că este ceva ca care ne gândim. Se pare că există planuri pentru a marca această aniversare într-un fel, dar nu pot spune cu certitudine în acest moment ce se va întâmpla în cele din urmă“, a spus cântăreaţa în vârstă de 63 de ani, pentru săptămânalul „Welt am Sonntag“.

Totodată, ea a recunoscut că vârsta înaintată a celor patru membrii ai trupei poate fi un impediment în încercarea de a se întoarce pe scenă. „Îmi este imposibil să-mi imaginez că vom urca pe scene cu cârje“, a mai spus Agnetha Faltskog. Aceasta a lansat un album solo – care a inclus un duet cu Gary Barlow – în mai, după nouă ani în care a stat departe de industria muzicală. 

    

În 2014, grupul suedez va sărbători împlinirea a 40 de ani de la lasarea single-ului său de debut, „Waterloo“, cu care a câştigat în 1974, la Brighton, în Marea Britanie, concursul Eurovision, o victorie care a reprezentat începutul unei cariere strălucitoare. După acest concurs, cariera grupului a fost una ascendentă, devenind una dintre cele mai bine vândute formaţii din lumea pop, cu o serie de hituri, printre care „Mamma Mia“, „Dancing Queen“ sau „Super Trouper“.

     

Trupa, al cărui ultim album „The Visitors“, apărut în 1982, a vândut mai mult de 380 de milioane de discuri în întreaga lume şi a fost inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame“ în 2010.

Deşi nu s-au despărţit niciodată în mod oficial, ABBA s-a retras uşor de pe marile scene la începutul anilor '80, după ce Faltskog şi Ulvaeus au divorţat. Ceilalţi doi membrii ai trupei, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad, au fost, de asemenea, căsătoriţi pentru o vreme. 

Ulvaeus a exclus orice posibilitate de revenire pe scenă când a anunţat că are planuri pentru lansarea unui muzeu ABBA, în octombrie, anul trecut. 

„Suntem singurul grup cu acest statut care nu s-a reunit niciodată. Cred că este un lucru foarte frumos. Acesta este un punct forte pentru ABBA, să vă amintiţi acei oameni tineri, ambiţioşi, energici din timpul anilor '70 decât să vă amintiţi nişte oameni slabi şi bătrâni, care se simt obligaţi să se ridice şi să cânte tot timpul“, declara Ulvaeus, în vârstă de 67 de ani.

ABBA a rămas un nume legendar al muzicii pop mondiale, înscris pe mai mult de 400 de milioane de discuri, cei patru membrii dominând clasamentele muzicale între mijlocul anilor 1970 şi începutul anilor 1980. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite