VIDEO „Gangnam Style” a devenit cel mai vizionat videoclip de pe YouTube

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sud-coreeanul PSY a cucerit o lume întreagă cu melodia „Gangnam Style"
Sud-coreeanul PSY a cucerit o lume întreagă cu melodia „Gangnam Style"

„Gangnam Style" a devenit oficial, sâmbătă, cel mai vizionat videoclip de pe YouTube, depăşind piesa „Baby" a lui Justin Bieber.

De pe data de 15 iulie când a fost lansată, piesa coreanului PSY a fost vizionată de peste 850 de milioane de ori, reuşind să strângă 5,3 milioane de „Like-uri”.

Hitul sud-coreeanului PSY a reuşit,în luna septembrie, datorită celor 4.676.855 de „Like"-uri, să intre în Cartea Recordurilor, la secţiunea dedicată clipurilor de pe YouTube, la categoria „Cel mai apreciat clip din lume"

Într-un interviu acordat site-ului francez news-de-stars.com, PSY a declarat că nu se aştepta ca melodia să aibă un asemenea succes, iar meritul este al fanilor. „Fanii au adus succesul acestei piese. Ei au intrat pe internet, au găsit acest videoclip şi l-au dat mai departe. Eu nu am făcut niciun efort, doar am postat videoclipul pe YouTube, iar într-o zi mi s-a spus că >>Gangnam Style<< a prins foarte bine şi în afară, sute de străini vizionând şi comentând clipul. Apoi au urmat reţelele sociale, unde chiar şi câteva vedete de talie internaţională au vorbit pe conturile lor despre melodia mea. Ca urmare, a intervenit şi presa, iar de aici a pornit toată isteria", a mărturisit PSY.

Piesa parodiază stilul de viaţă din cel mai bogat cartier al Seulului, Gangnam, un fel de Dorobanţi al Bucureştiului, cunoscut drept zona preferată a celor cu fiţe, iar mesajul pe care PSY îl transmite este o critică la adresa acestor bogaţi care au devenit un model pentru societatea de consum din Seul.

Artistul a fost remarcat de vedete precum Robbie Williams, Kate Perry, Nelly Furtado sau Britney Spears, care au fost imediat cuprinse de febra „Gangnam Style". Cântăreaţa Nelly Furtado a preluat melodia şi a ajuns să o cânte în concerte, unde reproduce şi celebrul dans călare al lui PSY, iar Britney Spears a primit lecţii particulare chiar de la artistul venit din Coreea de Sud.

Madonna a dansat pe ritmurile piesei „Gangnam Style", într-un concert susţinut în New York. Coreeanul Park Jae-Sang, interpretul melodiei, a urcat pe scenă alături de regina muzicii pop pentru un duet neaşteptat.

Chiar şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a dansat pe melodia „Gangnam Style”. Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Naţiunilor Unite.

Se estimează că, până la data de 12 decembrie, clipul va ajunge la un miliard de vizualizări.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite