VIDEO Concert Robbie Williams în Glasgow - cum au trecut scoţienii de la beţie şi rasism la emoţie
0
E o plăcere vinovată ar spune unii despre un concert Robbie Williams, un fost membru Take That care strânge la picioarele lui zeci de mii de fane îndrăgostite de cântece siropoase, nostalgice, de inima albastră. Într-adevăr, Robbie e un mini-rege pentru multe dintre noi doar fiindcă ne-am găsit de câteva ori suspinând pe melodiile "Angels", "She's the One" sau "Feel".
În noiembrie 2012, deci acum aproape jumătate de an, mi-am luat bilete la concertul Robbie Williams în Glasgow. Desigur că aş fi putut alege şi alte destinaţii mai vecine, dar insula britanică are un loc asigurat în inima mea, astfel că orice ocazie de a o vizita e binevenită. Cu emoţii şi aşteptări foarte mari, am ajuns pe 26 Iunie, ziua RW. O zi în care Glasgow a fost un oraş care a funcţionat ca un cordon ombilical pentru copilul britanic ce urma să concerteze pe Hampden Park, în cadrul turneului mondial pe care îl susţine la mai bine de 7 ani de la ultimele sale apariţii pe scenă.
Deşi am mai participat şi la alte concerte cu nume istorice, de data asta a trebuit să aşteptăm la o coada imensă, nu exagerez când spun că ar fi ajuns de la Universitate la Piaţa Romană (aproape), pe Magheru. Am aşteptat cuminţi unii dintre noi, alţii mai mult vrăjiţi de alcool şi emoţiile întâlnirii cu această legendă, pentru a lua trenul către Mount Florida, acolo unde se afla stadionul. Credeam că nu voi mai prinde jumătate din concert după cum se prezenta situaţia cu două ore înainte de cântăre. Cu toate astea, organizarea a fost excelentă, ne-am mişcat mai bine decât nemţii pe frontul de luptă.
Ne-am urcat în tren, am coborât după 10-15 minute, între munţi, de unde ne-au fost călăuze poliţiştii (mai mult poliţistele) călare, până la arenă. Cât despre oamenii care au venit să îl vadă pe Robbie pot să vă spun că nu am mai văzut atâta diversitate la niciun concert, de la pipiţe pe tocuri şi bunicuţe cochete la adolescente rebele şi doamne peste 40 de ani cu mult peste nivelul de „euforie” permis chiar şi în patria whisky-ului. Nu vă spun nimic despre bărbaţii care erau mai degrabă accesorii, asta e, ne-am asumat o noapte „cheesy" cum ar zice amicii de pe insulă. Pe stadion, peste 50 de mii de oameni se distrau deja cu Olly Murs. Îmi iertaţi Ignoranţa, dar eu habar nu aveam cine este acest ins extrem de popular, cel puţin în Marea Britanie. Oricum, lumea era extaziată, lumea ţipa, lumea era... beată acasă la echipa naţională de fotbal a Scoţiei.
După gig-ul deja faimosului Olly - o mini copie britanică a lui Justin Timbarlake, (dar oricum tot ce e britanic e cel mai bun pentru ei) -, după multe pahare şi incantaţii pentru Robbie în accente bete (când engleza începe să semene cu norvegiana), şi-a făcut apariţia un fel de Batman. S-a creat haos, Robbie s-a aruncat de pe capul lui, adică de pe un panou imens în care era sculptată faţa lui, pe scenă, fiind susţinut de un dispozitiv motorizat care l-a ajutat să sfideze gravitaţia. De fapt, în timpul celor două ore de concert, artistul a tot urcat şi coborat de pe diverse scene mai mici, toate reprezentând chipul lui, nu ştiu dacă e vorba de un fel de rebranding sau de cultul personalităţii, cert e că din capetele lui Robbie au ieşit flăcări, lumini, artificii, în timp ce din gura lui răsunau melodii din trecutul fiecăruia.
L-am considerat mereu un one-man-show, din concertele vizionate pe YouTube, dar a fost mai mult de atât, de data asta, având o echipă extraordinară de backing vocals. A făcut spectacol, a fost sclipitor în fracul de magician şi tenişii glamour, iar cu bagheta a dirijat vibraţiile către mulţime.
Robbie a început cu una „grea" -„Let Me Entertain You"- , a continuat apoi cu câteva piese de pe albumul nou, pe care se pare că nu eram singura care nu le ştia, fiindcă publicul britanic, venit cam de prin toate ţările Regatului, părea mult mai interesat de alcool, de poze şi de glume stupide pe care le-am întâlnit pe la toate concertele, indiferent de ţară - de exemplu aruncatul cu pahare de bere în mulţime. Însă, odată cu lăsarea serii (care a tot întârziat să vină, fiind nopţile albe în perioada asta) părea că se aşterne şi o plasă de melancolie peste noi toţi, până şi distinsele ladies, unele posibil bunici, se concentrau acum pe eroul de pe scenă care şi-a luat chitara şi a început să ne cânte „Better man”.
„Probabil cel mai bun cântec pe care l-am compus vreodată”, a spus Robbie, Iar după primele acorduri, nu l-am mai auzit pe el, ci doar publicul care a explodat în aceeaşi suflare. A părut ca şi cum se născuseră toţi deodată, precum plânsetele la unison ale unor bebeluşi abia ajunşi pe lume.
Dezmorţeala a continuat cu Come Undone şi Sexed Up, iar artistul ne-a scuturat definitiv cu Me and My Monkey. Ultima jumătate de oră a fost transcendentă, şi ar fi fost şi pentru cei mai puţini fani ai lui RW. She's the One a făcut ravagii printre femei, în timp ce Feel ne-a eliberat pe toţi - chiar dacă doar pentru cateva minute - de toate problemele purtate în noi, în fiecare zi, indiferent de oraşul în care ne ducem existenţa. Finalul a fost cu lacrimi. Nu, nu neapărat de la fane, ci chiar de la artist, vădit emoţionat că şi la şapte ani de la ultimele urcări pe scenă, oamenii îl cunosc şi îl cântă la fel de bine.
Aplauze, chiuituri, blitzuri. La un moment dat, însă, camerele se opresc pe un mesaj dedicat lui Robbie, ecranele imense de pe stadion îl afişează:
„Angels” a fost primul lucru pe care l-am auzit când m-am trezit din comă. Îti mulţumesc Robbie.
Şi aşa a început Angels: atunci când clipa părea nesfârşită, când am simţit furnicături în mâinile reci şi amintiri calde din adolescenţă, atunci când scena s-a mutat în tribune şi pe gazon. Robbie tăcea. Ne privea cum cântam aşa, nepriceput, pe accente diferite, cu engleză murdară, poate cea mai emoţionantă melodie a lui. A fost un final cu mult suflet.
Confuzie: România pe scena RW...si nu prea
Dar mă voi întoarce puţin pe lumină, când s-a întâmplat un episod pe care cel puţin o fata nu-l va uita o viaţă. Nu, nu vorbim despre mine, ci despre domnişoara în vârstă de 17 ani care, după cum îi este tradiţia lui Robbie, la concerte, a fost „culeasă” din public pentru a urca pe scena alături de el. În seara de 26 Iunie, „the one” provenea din România.(Sau aşa ne-a făcut sa credem, printr-o eroare de comunicare dintre ea si artist). La început, Robbie a spus: „She comes from a place in the middle of nowhere (...) Romania, this must be somewhere in Eastern Europe"... Poate nu am ştiut eu să citesc bine dacă a fost ironic sau chiar pur necunoscător, dar reacţia m-a făcut sa mă simt neconfortabil.
Fata şi-a spus Kira sau Chira (nu era din România, se pare) - si a stat timidă, pe scenă, de mână cu Robbie Williams, care îi cânta versuri din Strong, în faţa a zeci de mii de spectatori. Redau câteva reacţii de la oamenii din jurul meu care au auzit si ei tot "România": Can you believe this (Îţi vine să crezi una ca asta?) sau Go back home (Du-te înapoi acasă). Mi-a îngheţat inima pentru câteva secunde fiindcă nu mă aşteptăm sa aud astfel de remarce la un concert în care emoţia trăită nu ar fi trebuit mânjită gratuit cu prejudecăţi şi rasism. Dar, ca sa citez un prieten, ura e globală, aş adăuga că şi invidia la fel.
Update:
Cititoarea "Adevarul" Roxana Cercelaru, prezenta si ea la concertul din Glasgow, dar pozitionata ceva mai fericit decât mine, ne informează ca domnisoara care a urcat pe scena nu era, de fapt, din România. Personal nu am auzit rectificarea lui Robbie, dar tind sa cred ca numele de Chira / Kira nu e foarte românesc. Cu toate astea, insa, reacţiile publicului la prima "strigare" despre România sunt cele care contează.
Comentariul Roxanei, pentru care ii multumesc, de pe siteul adevarul.ro:
"Tipa nu era din Romania, era in ceva orasel din Scotia si Robbie a inteles gresit, s-a corectat zicand ca e din *orasul respectiv* Eastern Europe. si a luat-o pe scena chiar din fata mea :( "
Dincolo de cuvinte, mai bine daţi play mai jos :)
Setlist Robbie Williams, Hampden Park, Glasgow - 26 Iunie 2013
Let Me Entertain You
Monsoon
Not Like the Others
Minnie the Moocher
Kids (cu Olly Murs)
Sin Sin Sin
Bodies
Come Undone
Everything Changes (melodie de la Take That)
Strong
Gospel
Be a Boy
Millennium (Acustic)
Better Man (Acustic)
Sexed Up (Acustic)
Me and My Monkey
Candy
Hot Fudge
Rock DJ
Love Somebody
Feel
She's the One
Angels
Se încarcă comentariile...
