Veste bună pentru fanii Ed Sheeran: s-a suplimentat numărul de bilete pentru concertul din Bucureşti. Cât costă şi la ce categorie sunt disponibile VIDEO

Veste bună pentru fanii Ed Sheeran: s-a suplimentat numărul de bilete pentru concertul din Bucureşti. Cât costă şi la ce categorie sunt disponibile VIDEO

Ed Sheeran va concerta la Bucureşti pe 3 iulie FOTO Getty Images

Organizatorii concertului cântăreţului britanic Ed Sheeran, ce va avea loc pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, au anunţat suplimentarea biletelor la o anumită categorie.

Pentru a face evenimentul accesibil unui număr cât mai mare de fani, în condiţii de confort şi siguraţă pentru toţi spectatorii, echipa de producţie a concertului Ed Sheeran a realizat o nouă analiză a spaţiului în urma căreia a decis să suplimenteze numărul locurilor la categoria „Acces general în picioare“ pentru concertul ce va avea loc pe 3 iulie, la Bucureşti, anunţă organizatorii. 

Fanii artistului Ed Sheeran vor mai putea achiziţiona încă 1.000 de bilete la categoria Acces în picioare - Gazon, în valoare de 199 RON, începând de astăzi, 19 aprilie, orele 15:00. 

În afară de cele 1000 de bilete sumplimentate astăzi, singura categorie care mai este încă disponibilă, într-un număr foarte redus, este Acces pe scaune, în valoare de  299 lei. 

Biletele la concertul Ed Sheeran Bucureşti se pot achiziţiona doar online, de pe www.eventim.ro.

James Michael Bay şi Zara Maria Larsson sunt cei doi artişi care vor cânta în deschiderea concertului Ed Sheeran de la de la Arena Naţională din Bucureşti.  

Concertul Ed Sheeran din această vară de la Bucureşti face parte din turneul de promovare al albumului „Divide“, ce se va desfăşura în Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Austria, România, Republica Cehă, Letonia, Rusia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Islanda şi UK.
 
Printre cele mai cunoscute piese ale lui Ed Sheeran sunt: „Perfect“, „Shape of You“, „Thinking Out Loud“,  „Happier“ sau „I see fire“. 
     
 
 
 
Turneul este organizat de Barracuda Music (http://www.barracudamusic.at ), în România, prin intermediul Events (www.events.ro). 

DESPRE POLITICA DE VÂNZARE A BILETELOR

Şi, deoarece Sheeran şi echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale, acestea se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. 

O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puţin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (şi posibil a treia şi a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărţii de identitate. La cerere, trebuie prezentată şi dovada plăţii biletelor.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrarea în zona de spectacol. Vă rugăm aduceţi un document de identitate valabil şi intraţi la spectacol împreună cu prietenii şi familia cu care aţi achiziţionat biletele.

Toţi clienţii sunt îndemnaţi să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afişată pe Edsheeran.com

 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: