Val de reclamaţii după reprezentaţia divelor Shakira şi Jennifer Lopez de la Super Bowl: Ne-au expus copiii la un show porno VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1300 de reclamaţii au fost trimise la Comisia Federală de Comunicare (FCC) după reprezentaţia artistelor Shakira şi Jennifer Lopez în timpul Super Bowl, cea mai urmărită competiţie de sport din întreaga lume. Americanii s-au plâns că show-ul celor două cântăreţe a fost unul „porno“.

Comisia Federală de Comunicare din SUA, echivalentul CNA din România, a primit 1.312 reclamaţii de la telespectatorii care au urmărit reprezentaţia artistelor Shakira şi Jennifer Lopez din timpul campionatului Super Bowl 2020.

Spectacolul celor două artiste a inclus dansuri la bară, din buric, dar şi câteva gesturi cu conotaţie sexuală.

Unele dintre plângeri au venit de la părinţi care au acuzat că aceste scene i-au expus pe copiii lor la un „show porno“. Alţii au spus că acest spectacol a încurajat traficul de persoane şi exploatarea sexuală.

Unii telespectatori au fost supăraţi că nu au fost avertizaţi public înainte de începerea show-ului şi că acesta a fost mai mult un spectacol al unui club de striptease decât un act muzical, potrivit CNN

„Prestaţia lui Jennifer Lopez din pauza Super Bowl a fost foarte explicită şi complet inacceptabilă pentru un eveniment vizionat de familii cu copii. A trebuit să-mi scot copiii din cameră pentru a nu asista la ceva ce nu ar trebui să vadă“, a declarat unul dintre reclamanţi.

„Familia mea era foarte nerăbdătoare să vadă Super Bowl-ul. Cu toate acestea, nu am fost pregătită să-i explic fiicei mele de 11 ani de ce Jennifer Lopez era îmbrăcată atât de sumar şi de ce se pipăia“, a spus un alt telespectator.

„Un spectacol dezgustător a fost difuzat la TV în timpul pauzei de la Super Bowl. M-a revoltat ideea că acest lucru a fost difuzat în atâtea case din America şi, probabil, în toată lumea. Sexul pare a fi o afacere în zilele noastre, în ciuda traficului de persoane şi a mişcării #MeToo. Ruşine Fox!“, reclamă un alt telespectator, acuzând şi televiziunea care a transmis acest eveniment.

„Sunt îngrozit de modul în care o reţea de televiziune a permis ca degradarea femeii şi, practic, un show porno să fie difuzat la o oră la care toată familia are acces la televizor. Acest lucru m-a făcut să boicotez reţeaua de televiziune Fox şi NFL“, a spus un alt telespectator.

„Acesta nu este un spectacol pentru întreaga familie, aşa cum se vrea Super Bowl. A fost îngrozitor pentru că şi fete tinere au participat la acest spectacol. Nu este de mirare că există trafic de persoane când voi îl numiţi un eveniment pentru toată familia. Şi unde sunt acum adeptele #MeToo? Nu vedeţi ipocrizia?“, a precizat o altă persoană ce a reclamat conţinutul nepotrivit al show-ului.

De asemenea, un creştin activist ameninţă că dă în judecată NFL pentru prestaţiile celor două dive latino. Bărbatul vrea despăgubiri în valoare de 800 de milioane de dolari deoarece consideră că modul în care s-a desfăşurat spectacolul nu este demn pentru o comunitate creştină.

Reacţia cântăreţei Jennifer Lopez 

Jennifer Lopez şi-a apărat recenta apariţie la Super Bowl alături de Shakira, scrie Variety. 

„Cred că este cu adevărat vorba de imbecilitate, e prostesc. Amândouă suntem interprete respectate, suntem mame care avem copii ce sunt foarte conştienţi de ceea ce facem. Am prezentat un spectacol care cred că a fost ca o celebrare a femeilor şi a culturii noastre latine, care cred că a fost bine pus la punct“, a spus Lopez.

Artista a descris noaptea ca fiind una „uimitoare“ şi a spus că „atât de multe lucruri frumoase“ au ajuns la publicul global datorită performanţei lor.

„Mesajul de a fi în faţa ta, de a fi femeie - asta vreau să le transmit fetelor - totul despre tine - să fii mândră de asta. Sunt foarte mândră de tot show-ul din acea noapte“, a mai spus J. Lo. 

Super Bowl, finala ligii campionatului de fotbal american, a fost urmărit în întreaga lume de peste 100 de milioane de telespectatori. Acesta este cel mai urmărit eveniment sportiv din lume, iar sumele investite în publicitate sunt uriaşe. Finala din acest an a adus un nou record: 5,6 milioane de dolari pentru 30 de secunde de publicitate.

Show-urile cântăreţelor Shakira şi Jennifer Lopez de la Super Bowl 

Shakira a fost prima care a apărut pe scenă. „Hola, Miami!“, a strigat ea, dând startul cu „She Wolf“. Din medley-ul prezentat au făcut parte „Whenever, Wherever“ şi „Hips Don’t Lie“, apoi, alături de portoricanul Bad Bunny, a cântat din piesa „I Like It“ a lui Cardi B. 

Shakira a cântat şi la chitară, iar instrumentistul din trupa ei a adus câteva acorduri ale piesei „Kashmir“ a trupei Led Zeppelin.

La rândul ei, Jennifer Lopez şi-a demonstrat aptitudinile de dans la bară, demonstrate în filmul „Hustlers“, lansat anul trecut. Aceasta a fost unul dintre cele peste zece momente coregrafice prezentate, care i-au demonstrat versatilitatea. A cântat din „Jenny from the Block“, „I’m Real“ şi „Get Right“, apoi „Waiting for Tonight“.

Finalul a fost suprinzător, deoarece artistele au ales să cânte împreună „Waka Waka“, care a fost imnul Cupei Mondiale 2010. Momentul a fost unul reuşit, cele două demonstrând că sunt cele mai mari vedete latino-americane din industria divertismentului. 

Shakira şi Jennifer Lopez au încheiat show-ul, primul susţinut la Super Bowl de două cântăreţe sud-americane, cu o îmbrăţişare.

 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite