Un fragment dintr-un cântec nelansat al lui Michael Jackson a apărut pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fragment dintr-un cântec înregistrat de Michael Jackson, produs de Timbaland după moartea megastarului, a apărut weekendul trecut pe internet.

 Proiectul producătorului muzical Timbaland de a lansa un nou album postum marca Michael Jackson începe să dea roade. Un fragment de 67 de secunde dintr-un nou cântec, „Slave To The Rhythm", înregistrat de megastar înainte de moartea sa, în 2009, a fost difuzat pe platforma Soundcloud, vineri, însă a fost retras apoi duminică, potrivit revistei New Musical Express.

Acest cântec, dominat de vocea lui Michael Jackson şi de ritmurile unui sintetizator, nu are nicio legătură cu single-ul omonim lansat de Gace Jones în 1985, care a ajuns până pe locul al 12-lea în topul britanic.

Producătorul muzical Timbaland a confirmat în septembrie 2013 că va produce un album cu o serie de piese interpretate de Michael Jackson, înregistrate de celebrul artist american înainte de moartea sa, dar care nu au fost niciodată lansate. „Am multe cântece cu Michael Jackson care nu au fost lansate. Să produc un album al lui ar însemna să îmi completez moştenirea mea muzicală", a spus acesta.

 După decesul lui Michael Jackson, singurul album postum oficial, conţinând cântece nelansate de megastar, a fost „Michael", apărut pe piaţă în 2010. Acel album a inclus duete ale regelui muzicii pop cu artişti de renume, precum Akon, 50 Cent şi Lenny Kravitz, şi colaborări cu producători importanţi precum Teddy Riley şi Tricky Stewart.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour", organizat de AEG Live, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Găsit vinovat de omucidere involuntară, Conrad Murray, medicul artistului, a fost condamnat în noiembrie 2011 şi a fost încarcerat la Men's Central Jail din Los Angeles. Medicul american, în vârstă de 60 de ani, a fost eliberat la sfârşitul lunii octombrie 2013, după doar doi ani din cei patru ani de închisoare la care a fost condamnat. Pedeapsa i-a fost redusă pentru bună purtare, iar eliberarea sa este justificată prin dorinţa autorităţilor americane de a reduce numărul de deţinuţi din închisorile californiene, care au devenit extrem de aglomerate.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite