U2 amână concertul de la Paris: Ne rugăm ca toţi fanii noştri să fie în siguranţă

U2 amână concertul de la Paris: Ne rugăm ca toţi fanii noştri să fie în siguranţă

U2 a anunţat că evenimentul din capitala Franţei va avea loc „într-un moment adecvat“ FOTO Hepta

Formaţia irlandeză U2 a anunţat că amână concertul pe care trebuia să îl susţină sâmbătă, la Paris, din cauza atentatelor soldate cu peste 128 de morţi şi 200 de răniţi, care au avut loc vineri noapte, în capitala franceză, informează site-ul cbsnews.com, citat de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am urmărit în stare de şoc desfăşurarea evenimentelor din Paris şi inimile noastre sunt alături de toate victimele şi familiile acestora, în această noapte“, au declarat membrii trupei într-un comunicat transmis presei.

„Ne simţim devastaţi din cauza pierderilor de vieţi de la concertul formaţiei Eagles of Death Metal, iar gândurile şi rugăciunile noastre merg către trupă şi fanii acesteia. Sperăm şi ne rugăm ca toţi fanii noştri din Paris să fie în siguranţă“, se mai arată în comunicat.

În plus, formaţia a anunţat că evenimentul din capitala Franţei va avea loc „într-un moment adecvat“.

Formaţia irlandeză susţine, în prezent, turneul mondial de promovare a albumului „Songs of Innocence“, intitulat „Innocence + Experience“. Acesta a debutat cu un concert pe care U2 l-a susţinut în luna mai în oraşul canadian Vancouver.

De la înfiinţare, în 1976, formaţia irlandeză, a câştigat 22 de premii Grammy şi a susţinut 20 de turnee mondiale.

Grupul U2 a lansat unele dintre cele mai aclamate albume din lume, în anii 1980 - „The Joshua Tree“ şi „Rattle and Hum“.

Trupa U2 este alcătuită din basistul Adam Clayton, Bono (Paul Hewson, voce şi chitară), Larry Mullen Jr. (tobe) şi chitaristul The Edge. Formaţia a vândut, de-a lungul anilor, peste 150 de milioane de albume.

Precedentul turneu susţinut de U2, intitulat „360º Tour“, reprezintă seria de concerte cu cele mai mari încasări din istorie, cu venituri de 737 de milioane de dolari obţinute în 2010 şi 2011.

Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise, vineri seară, la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că aproape 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică. Aproximativ 100 de persoane au murit în atacul comis de trei terorişti kamikaze în sala de concerte Bataclan, unde formaţia Eagles of Death Metal susţinea un concert. Membrii formaţiei rock Eagles of Death Metal au scăpat cu viaţă în urma atacului comis în sala de concerte, însă nu se cunoaşte soarta tuturor membrilor staff-ului formaţiei rock americane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările