TVR acuză probleme la sistemul de vot în ţările cu mari comunităţi de români, după eliminarea de la Eurovision 2018 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea Română acuză probleme la sistemul de vot din ţările cu mari comunităţi de români după ce reprezentanţii noştri nu au reuşit să se califice în finala Eurovision 2018.

Trupa The Humans, aleasă de români să ne reprezinte cu piesa „Goodbye“, nu a reuşit să obţină un punctaj suficient de mare de la juriile de specialitate şi telespectatori pentru a accede în finala Eurovision 2018. Este pentru prima dată în 14 ani când melodia României nu se va auzi în ultimul act. 

Într-o primă reacţie, TVR, organizatorul etapei naţionale, dă vina pe problemele tehnice survenite în timpul televotingului din a doua semifinală Eurovision 2018. 

„Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroşi români din străinătate au reclamat defecţiuni tehnice la sistemul telefonic. Mesajele, viralizate prin reţelele de socializare, veneau din ţări cu importante comunităţi de români, precum Germania şi Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanţii noştri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre reţelele naţionale nu au funcţionat în acea seară, iar în Germania, abonaţii unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile“, se arată într-un comunicat al postului public. 

Precizăm că ultimii finalişti Eurovision 2018 au fost decişi de fanii şi juriile de specialitate din cele 18 ţări repartizate în a doua semifinală a concursului şi cei din Italia, Franţa şi Germania. Atât votul publicului, cât şi al specialiştilor a contat în proporţie de 50%, iar rezultatele vor fi dezvăluite după încheierea competiţiei. 

Reprezentanţii TVR continuă prin a afirma că eliminarea României de la Eurovision 2018 este una prematură: „Deşi vocea Cristinei a fost apreciată de jurnaliştii prezenţi la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestaţia trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiţie, rezultatul votului nu a fost de partea noastră. România, unul dintre concurenţii care a avut, de-a lungul timpului, rezultate pozitive la Eurovision, părăseşte concursul prematur, alături de alte ţări cu participări consistente în istoria competiţiei – Rusia, Grecia şi Polonia.“

Reacţia postului public vine după ce mai multe voci au pus eşecul reprezentanţilor României pe seama organizării proaste.  

„Am crezut în şansa noastră până la final şi am dat totul pentru România în această seară. Din păcate, rezultatul a fost altul decât cel la care ne aşteptam, dar rămânem cu bucuria că ne-am reprezentat ţara pe scena Eurovision. Joi seară, nu am fost singuri pe scena concursului. I-am simţit alături de noi pe românii de acasă şi de pretutindeni, cărora le mulţumim pentru că ne-au susţinut şi au votat, oriunde a fost posibil, pentru calificarea noastră“, au declarat membrii trupei The Humans după aflarea rezultatului.  

De altfel, în prima reacţie, solista grupului, Cristina Caramarcu, a invocat aceeaşi problemă: „Italia a anunţat pe post la începutul transmisiei că trei companii nu pot vota. Cele mai importante...Încercăm să facem ceva în acest sens.“ Mesajul integral.

Sâmbătă, în finala Eurovision 2018, care va fi transmisă de TVR începând cu ora 22.00, vor cânta artiştii din Austria, Estonia, Cipru, Lituania, Israel, Cehia, Bulgaria, Albania, Finlanda şi Irlanda (calificaţi după prima semifinală) şi Serbia, Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda (calificaţi după a doua semifinală). De asemenea, în ultimul act au fost direct calificate marile state finanţatoare ale concursului - Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania -, precum şi ţara-gazdă, Portugalia. 

Ştiri pe aceeaşi temă:

Reprezentanţii României nu s-au calificat în finala Eurovision 2018, pentru prima dată după 14 ani VIDEO

Reacţia reprezentanţilor României după eşecul de la Eurovision 2018: „Ne pare rău, dar noi nu avem ce să ne reproşăm“. Ar fi fost probleme la vot VIDEO

Trăistariu a găsit vinovaţii pentru eşecul României la Eurovision 2018: „Cum să te duci cu... nimic?“ VIDEO

Reacţii împărţite după eşecul României la Eurovision 2018: între „Ruşine, TVR!“ şi „Aţi făcut totul ca la carte“ VIDEO

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite