Tudor Gheorghe îşi prelungeşte turneul naţional: „Nu sunt deloc un tip bogat, aş fi putut fi dacă aş fi cântat la nunţi, la botezuri, la colonei sau la generali“

Tudor Gheorghe îşi prelungeşte turneul naţional: „Nu sunt deloc un tip bogat, aş fi putut fi dacă aş fi cântat la nunţi, la botezuri, la colonei sau la generali“

Tudor Gheorghe a dorit să onoreze cererea timişorenilor, aşa că şi-a prelungit turneul

Tudor Gheorghe îşi prelungeşte turneul naţional „Toamna Simfonic“ şi adaugă pe harta sa şi Timişoara. Totodată, rapsodul face şi o destăinuire despre motivul pentru care nu este un artist bogat din punct de vedere financiar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe lângă cele şase oraşe pe care le-a introdus în turneul său, timişorenii şi-au dorit ca „Toamna Simfonic“ să se audă şi la Sala Filarmonicii, aşa că Tudor Gheorghe îşi va prelungi călătoria muzicală. Astfel, pe 7 noiembrie, la ora 19.00, Tudor Gheorghe va fi acompaniat de corul şi membrii orchestrei Banatului.

Tudor Gheorghe va începe strânsul recoltei pe 3 octombrie, la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova, şi va continua pe 7 octombrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa; 10 octombrie – la Opera Naţională din Iaşi, 13 octombrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava; 17 octombrie – la Casa de Cultură a Studenţilor din Clu- Napoca  şi 26 octombrie – la Sala Palatului din Bucureşti. 

Cu această ocazie, artistul a declarat că nu-i plac aglomeraţiile de paradă şi snobism. „Nu sunt deloc un tip bogat, aş fi putut să fiu, dacă făceam câteva compromisuri. De exemplu, dacă aş fi cântat la nunţi, la botezuri, la colonei, la generali sau la directori. Nu m-am «încurcat» nici cu prietenii din astea, cu aşa-zise VIP-uri. Constat că nu sunt un tip monden. Nu mă duc la recepţii unde se «trag sforile» şi se «învârt» afaceri, interese, se încurcă şi se descurcă iţe, se ţes personajele zilei. Nu pot să fiu aşa. N-am nimic în comun cu mondenitatea. Sunt un tip de casă“, a declarat rapsodul.  

Din respect pentru artist şi pentru spectatori, organizatorii anunţă că după ora 19.10 nu se mai permite accesul în sala de spectacol. După începerea spectacolului, locurile îşi pierd valabilitatea. Accesul copiilor sub 7 ani nu este permis, iar cei care au peste 7 ani vor plăti bilet.
 
Tichetele se pot achiziţiona de la agenţiile sălilor de spectacole din fiecare oraş unde are loc spectacolul, iar pentru cel din Bucureşti - de la Sala Palatului şi de pe site-ul oficial al artistului
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: