Trupa Amadeus, invitat special la o gală din Astana: româncele au cântat pentru liderul rus Vladimir Putin şi pentru preşedintele Kazahstanului

Trupa Amadeus, invitat special la o gală din Astana: româncele au cântat pentru liderul rus Vladimir Putin şi pentru preşedintele Kazahstanului

În ultimele luni, Amadeus a susţinut concerte la Festivalul de Film de la Cannes, la o gală caritabilă din Nigeria, dar şi la deschiderea Bienalei de la Venezia

Trupa Amadeus a susţinut un concert la Astana, cu ocazia aniversării a 75 de ani a preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, eveniment la care au luat parte şi liderul rus Vladimir Putin şi Alexander Lukashenko, preşedintele Belarus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Artistele din România au fost alese de preşedintele Kazahstanului ca invitaţi speciali ai marii gale cu circuit închis, un eveniment exclusivist prin care a fost celebrată nu doar Ziua Naţională a ţării, ci şi ziua de naştere a liderului acesteia, ajuns la 75 de ani. 
 
Artistele de la Amadeus au cântat live două piese cerute în mod special de Nazarbayev, „Carmen“ şi „Hijo de la Luna“, actul lor artistic atrăgând ropote de aplauze la final, inclusiv din partea marilor lideri prezenţi la eveniment. 
 
Alături de Amadeus au mai concertat şi celebrul grup de tenori italieni Il Divo, precum şi cei mai mari artişti din Kazahstan, interpreţi de muzică tradiţională, simfonică, operă, pop, dar şi balet şi dansuri de societate.
 
 
 
„Preşedintele Nazarbayev a decis acum 17 ani să mute capitala aici, aşa că a construit oraşul de la zero. Investeşte enorm în cultură, artă şi educaţie, este absolut impresionant câte clădiri, majoritatea futuriste, sunt pentru operă, săli de concerte, universităţi, conservator. Nivelul cultural este în continuă creştere. Am înţeles că trimite tineri în vest tot timpul pentru educaţie, iar, când doreşte să construiască ceva în ţară, aduce cei mai buni arhitecţi de peste tot în lume pentru a ridica ceva original şi de calitate. Am vizitat Bayterek Tower, de unde am văzut toată Astana, Palace of Peace and Reconciliation, o piramidă unde este şi o sală de operă numai din lemn special pentru a avea cea mai bună acustică“, povesteşte Andreea Runceanu, una dintre membrele trupei Amadeus. 

Trupa Amadeus, în timpul concertului dedicat liderului din Kazahstan
 
Amadeus a concertat în ultimii 13 ani în peste 30 de ţări, la cele mai prestigioase evenimente, de la ceremonii de premiere, gale caritabile, festivaluri de film, până la mari lansări de branduri de lux. În ultimele luni când artistele au susţinut concerte la Festivalul de Film de la Cannes, la o mare gală caritabilă din Nigeria pentru construirea unui spital destinat copiilor săraci din Africa, la deschiderea Bienalei de la Venezia, precum şi la evenimentele de lansare a unor noi modele auto şi a colecţiilor unor branduri de lux din Hong Kong, Istanbul, Paris, Londra şi Dubai.
 
Cu aceaste ocazii, artistele din România au promovat muzica de calitate, dar şi valorile României în medii exclusiviste, fiind catalogate de jurnaliştii unei reviste din Statele Unite drept „una din cele mai originale trupe din Europa.“    
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: