Tot ce trebuie să ştii dacă mergi la Electric Castle: cum ajungi la Bonţida, reguli de acces, modalităţi de plată şi o premieră în camping FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii Electrict Castle 2017 promit cea mai spectaculoasă ediţie de până acum, cu o suprafaţă mai mare şi o mulţime de noutăţi în ceea ce priveşte zona de festival. Pentru a vă bucura la maxim de cele cinci zile, vă prezentăm câteva informaţii utile.

În perioada 12-16 iulie, Castelul Banffy din Bonţida (Cluj-Napoca) îşi deschide porţile pentru unul dintre cele mai tari festivaluri ale verii, în cadrul căruia vor concerta peste 250 de artişti din România şi din străinătate.

Zona de festival se va întinde anul acesta pe o suprafaţă de peste 220.000 de metri pătraţi, iar scena principală va avea o deschidere de 80 de metri liniari şi un ecran LED de 600 de metri pătraţi, cu rezoluţie 8K. Lineup-ul Electric Castle 2017 îi include pe Deadmau5, artist de şase ori nominalizat la premiile Grammy, Franz Ferdinand cu singurul concert confirmat în Europa de Est anul acesta, Trentemoller, într-o versiune live cu band complet pe care rar o putem vedea în festivaluri, UNKLE, ZEDD, Paul Van Dyk, House of Pain, Slaves, Gus Gus şi mulţi alţii. Programul pe zile şi ore Electric Castle 2017 poate fi consultat aici.

Încă din „Ziua 0“, fanilor Electric Castle li se promite o experienţă de festival mai bogată ca niciodată. Pentru a ne asigura că veţi profita din plin de zilele de relaxare şi distracţie, vă oferim câteva informaţii utile, de la cele mai avantajoase varainte de transport şi reguli de acces până la modalităţile de plată.

Cum ajungi la Bonţida

Deplasarea spre Bonţida se poate face cu trenul, autocarele puse la dispoziţie de organizatori sau maşinile personale. Toate trenurile care trec prin gara Bonţida vor şi opri în această staţie, pe întreaga perioadă a festivalului, indiferent de rang. Autocarele Electric Castle vor pleca de la Sala Sporturilor „Horia Demian“ şi vor avea o staţie suplimentară şi la Iulius Mall. În funcţie de numărul de persoane care aşteaptă, intervalul dintre două autocare va fi de 10-25 de minute. Biletele se pot cumpăra din staţie sau direct din autocar folosind brăţara de festival, la preţul de 10 lei/drum. Iulius Mall oferă transport gratuit tuturor celor care, începând din 12 iunie, fac cumpărături de minim 50 de lei din centrul comercial. Cei care sosesc în Cluj-Napoca cu avionul pot opta pentru serviciul transfer.ro, care le asigură transportul până la festival, dacă îşi fac o rezervare în prealabil. 

Organizatorii recomandă folosirea opţiunilor de transport în comun pentru a face mai uşor accesul tuturor participanţilor. Cei care vor totuşi să vină cu maşinile personale vor avea la dispoziţie un drum special prin Răscruci şi două parcări special amenajate, cu o capacitate totală de 4.000 de locuri. Taxa de parcare este de 30 de lei pentru fiecare intrare în parcare, indiferent de durata staţionării efective.

Reguli de acces la Electric Castle

Accesul pe spaţiile festivalului se va face începând cu ziua de 12 iunie („Ziua Zero“), de la ora 14.00. Este permis accesul cu steaguri, selfie stick-uri şi camere foto profesionale (DSLR), însă nu este permisă introducerea de băuturi alcoolice, sticle, scaune, drone, arme de orice natură, pointere laser, umbrele şi animale de companie. În schimb, participanţii vor putea intra cu sticle de apă, cu condiţia ca acestea să fie din plastic şi să fie sigilate.

Cum plăteşti la Electric Castle

Toate plăţile pe teritoriul evenimentului se vor face şi anul acesta cu brăţări contactless oferite de Banca Transilvania. La intrarea în festival, fiecare participant va primi în schimbul biletului o brăţară, pe care o va putea folosi apoi pentru toate plăţile pentru mâncare, băutură sau suveniruri. Pentru a economisi timp, participanţii îşi pot crea un cont online, în care vor vedea în timp real sumele disponibile pe brăţară şi de unde vor putea bloca brăţara în cazul pierderii acesteia. Sumele rămase nefolosite în cont vor fi automat returnate la finalul festivalului, în contul de card folosit pentru încărcarea brăţării.

image

O premieră în campingul Electric Castle

Anul acesta, pregătirea bagajelor pentru festival este mai simplă,  zona de camping va avea o mulţime de facilităţi: duşuri, un supermarket LIDL exclusiv pentru festival şi deschis zilnic de la 8.00 dimineaţa până a doua zi la 4.00 dimineaţa, dulapuri închise pentru bunurile preţioase şi o zonă specială de grill. În premieră pentru un eveniment organizat România, Electric Castle va avea în camping şi o spălătorie de haine, cu detergent oferit de Persil şi care va putea fi folosită gratuit.

Pentru a putea împărtăşi experienţa de festival şi cu prietenii rămaşi acasă, participanţii vor avea la dispoziţie şapte puncte pentru reîncărcarea gratuită a telefoanelor mobile.

La capitolul mâncare, participanţii vor avea la dispoziţie cea mai bogată selecţie din toate ediţiile de până acum: peste 25 de comercianţi se vor întrece în oferte delicioase, de la foarte popularii burgeri la bucătăria tradiţional românească şi asiatică, opţiuni vegetariene şi vegane, dar şi standuri special dedicate dulciurilor.

Cum te relaxezi la Electric Castle

Fanii sportului sunt invitaţi la meciurile din campionatul Lay’s Beach Volley, organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Volei; ei vor putea juca în secţiunea de amatori sau asista la meciurile echipelor profesioniste, în fiecare zi de miercuri până duminică. Spectacolele susţinute zilnic de Lords of Lightning – dueluri cu milioane de volţi, experienţa Umbrella Project – o coregrafie de culori din care publicul e invitat să facă parte, caruselul gigant Royal Wheel, prezentările de tip TedX, zona de tehnologie cu demonstraţii de realitate virtuală, instalaţiile de artă multimedia semnate Klaus Obermeier din încăperile renovate ale castelului sunt tot atâtea argumente pentru a petrece nu doar nopţile, ci şi zilele în atmosfera unică a Electric Castle.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite