The Motans lansează un nou single, „Nota de plată“, în colaborare cu Inna: „E o onoare că suntem colegi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Motans lansează un nou single „Nota de plată“, în colaborare cu Inna
The Motans lansează un nou single „Nota de plată“, în colaborare cu Inna

Moldovenii The Motans lansează noul single „Nota de plată“, alături de videoclip, în colaborare cu Inna, la compunerea piesei contribuind şi Irina Rimes.

„Ideea cu „Nota de plată“ mi-a dat-o un coleg de la Global Records şi pentru că mi-a plăcut, în aceeaşi zi, am avut o sesiune împreună cu Irina Rimes şi am hotărât sa o dezvoltăm şi sa facem din ea o piesă. A trecut ceva timp si ne-a luat un pic de efort tuturor celor care au lucrat la ea până să ajungem la varianta finală, dar, în schimb, a iesit o piesă care ne place. Despre colaborarea cu INNA pot spune ca a fost o experienţă unică pentru mine. A dat culoare întregii melodii şi a făcut-o să sune pur şi simplu feeric, aş vrea să îi mulţumesc pentru implicare, profesionalism. De asemenea, aş vrea să le spun «mulţumesc» Irinei Rimes, lui Alexandru Cotoi şi lui Costin Bodea. E mereu o plăcere să lucrez cu aceşti oameni. Mulţumesc echipei de filmări care a lucrat la clip (Trandafilm) şi, desigur, un mare «mulţumesc» întregii echipe Global Records“, a declarat The Motans.

„The Motans, un artist cool, talentat, o bucurie să lucrez cu el, o onoare că suntem colegi la Global Records. Sperăm să vă bucuraţi de „Nota de plată“, a declarat Inna. 

Piesa a fost compusă de Denis Roabeş (The Motans), Irina Rimes, Inna, Alexandru Cotoi şi Costin Bodea. Videoclipul piesei „Nota de plată“ este regizat de Ionuţ Trandafir, cu care artistul a lucrat la majoritatea videoclipurilor, iar conceptul şi scenariul sunt semnate de  Vlaicu Bunduchi, Andrei Botnaru şi DoP Bogdan Filip.

Cei doi actori din videoclip sunt George Piştereanu, cunoscut publicului din România datorită unor filme precum „Loverboy“ şi „Eu când vreau să fluier, fluier” şi Mădălina Craiu din „Umbre“ sau „Dublu“. Filmările videoclipului au avut loc la Tapo, în Bucureşti. 

Prima colaborare The Motans a fost cu Delia pentru piesa „Weekend“, care a cucerit radiourile şi televiziunile muzicale, cu peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Printre piesele cunoscute ale trupei The Motans se numără: „Versus”, „August”, „Fifty Fifty”, „Tu” şi, în curând, artistul va lansa albumul de debut.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite