Taxi şi Rebengiuc au lansat o piesă cu un puternic mesaj adresat clasei politice: „Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi, vă doresc să trăiţi ca ei“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Taxi şi actorul Victor Rebengiuc au lansat împreună o piesă-manifest dedicată tuturor celor responsabili pentru starea în care se află România şi mulţi dintre cetăţenii acestei ţări.

Taxi şi Victor Rebengiuc au colaborat pentru piesa „Ca ei“, care este „dedicată, cu profundă repulsie şi nedisimulată ură, tuturor celor responsabili. Tuturor“, după cum anunţă trupa. 

Videoclipul, care începe cu mesajul „Atenţie! Următoarele imagini vă pot afecta emoţional“, prezintă imagini dureroase cu bătrâni şi copii, categorii neglijate sistematic de cei aflaţi la conducerea ţării, şi condiţiile inumane în care mulţi încă trăiesc în anul 2019. 

Mesajul piesei este unul puternic, iar refrenul este livrat prin vocea actorului Victor Rebengiuc, un critic acerb al actualei guvernări: „Bă, nenorociţilor/ Nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei/ Bă, nenorociţilor/ Nu vă doresc nici să muriţi/ Vă doresc să trăiţi/ Vă doresc să trăiţi ca ei“.

  

Colaborarea marchează şi aniversarea de 20 de ani a trupei Taxi. Liderul trupei, Dan Teodorescu, a mărturisit că este onorat de faptul că actorul în vârstă de 86 de ani a acceptat să înregistreze această piesă. Victor Rebengiuc este la rândul lui un mare fan Taxi şi a apărut şi în videoclipul „Despre smerenie“, piesă cu un mesaj care viza construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Atât Victor Rebengiuc, cât şi Dan Teodorescu sunt cunoscuţi pentru declaraţiile dure la adresa PSD. 

Versurile piesei „Ca ei“: 

Când zic 200 de mii, voi vă gândiţi la un tun pe care l-aţi dat sau urmează să-l daţi

Eu mă gândesc la 200 de mii de copii care se culcă în fiecare seară nemâncaţi

şi a doua zi se duc la şcoală şi asta dacă se duc, 

pentru că mulţi muncesc pentru mâncare sau câţiva bani

şi d-aia îmbătrânesc înainte de vreme şi d-aia au riduri, 

d-aia au riduri, d-aia au riduri la 14 ani

Rebengiuc: Bă, nenorociţilor, 

nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei

Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi

Vă doresc să trăiţi, 

vă doresc să trăiţi ca ei!

Când zic 10 mii, voi vă gândiţi la o şpagă mică, absolut firesc, normal

Eu mă gândesc la 10 mii de copii născuţi prematur, care mor anual

şi mii de femei nu sunt mame, şi mii de bărbaţi nu sunt taţi

şi vieţile lor sunt cărţi cu albe file din ziua în care au privit neputincioşi cum copilul lor, 

copilul lor a murit cu zile

Rebengiuc: Bă, nenorociţilor, 

nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei

Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi

Vă doresc să trăiţi, 

vă doresc să trăiţi ca ei!

Când zic 3 euro, voi nu-nţelegeţi ce zic şi d-aia nu vă gândiţi la nimic

Eu mă gândesc la un milion şi vreo 500 de mii care trăiesc cu 3 euro pe zi

şi la sute de mii de bătrâni uitaţi care nu se gândesc niciodată la niciun mâine

pentru că în fiecare azi au de luat o decizie vitală

să-şi ia medicamente, să-şi ia medicamente, medicamente sau pâine

Rebengiuc: Bă, nenorociţilor, 

nu vă doresc să vă crape nici capul, nici inima în trei

Bă, nenorociţilor, nu vă doresc să muriţi

Vă doresc să trăiţi, 

vă doresc să trăiţi ca ei! 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite