Showul „Fire of Anatolia“, expresie vizuală a luptei dintre libertate şi sclavie, vineri, la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 6 decembrie, de la ora 20.00, fabuloşii dansatori ai companiei „Fire of Anatolia“ urcă pe scena Sălii Palatului pentru un spectacol grandios care iluestează fragmente din istoria Mesopotamiei şi Anatoliei.

55 de artişti, muzică originală, o demonstraţie de virtuozitate pură, precizie şi măiestrie. Acestea sunt elementele unui spectacol care a luat naştere în anul 2001. Peste 35 de milioane de spectatori din 87 de ţări au văzut până acum acest spectacol fascinant, la răscrucea dintre dans tradiţional şi contemporan.

Repetiţiile dansatorilor durează de la 8 până la 16 ore pe zi, iar producţia întregului show,  în forma sa actuală, a durat mai bine de un an şi jumătate. Dansatorii faimoasei companii turceşti, listată drept una din cele mai bune din întreaga lume, au sosit astăzi la Bucureşti pentru a repeta, fiind cazaţi la un hotel din Capitală.

Împărţit în două acte, showul „Fire of Anatolia“ ilustrează fragmente din istoria Mesopotamiei şi Anatoliei şi este o expresie vizuală a luptei dintre libertate şi sclavie, dintre lumină şi beznă. Tot ce aparţine Anatoliei prinde viaţă în acest regal coregrafic fabulos.

Un adevărat fenomen internaţional, compania „Fire of Anatolia“ deţine două recorduri înscrise în „Guiness Book“, unul pentru cel mai rapid dans, cu 241 de paşi pe minut, şi un altul pentru cea mai mare audienţă, 400.000 de persoane în Eregli, Turcia.

Accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va incepe la ora 20:00. Biletele sunt în continuare disponibile la preţurile de 80, 100, 120, 160, 200, 260 şi 300  de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Tichetele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti). Biletele pot fi achizitionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.

image
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite