Scandal înainte de premiile Grammy: Fostul CEO, acuzat de viol. Succesoarea lui, forţată să demisioneze după ce a semnalat mai multe nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neil Portnow, fost CEO al Recording Academy, for care acordă premiile Grammy, a renunţat la post după ce a fost acuzat că a violat o artistă, potrivit unei reclamaţii depuse marţi de succesoarea lui, Deborah Dugan. Ea susţine că a fost forţată să demisioneze din funcţie săptămâna trecută după ce a semnalat cazuri de hărţuire sexuală, nereguli în votul pentru premiile Grammy şi conflicte de interese.

Deborah Dugan a spus că a fost forţată să renunţe la funcţia de CEO după ce a depus o plângere în luna decembrie, la Equal Employment Opportunity Commission, în care acuză Academia că a recurs la represalii şi că a făcut public un fals pretext pentru a o concedia, scrie Variety, citat de news.ro. 

Acuzaţia adusă lui Portnow este cea mai gravă dintre cele făcute de ea. În plângerea depusă este subliniat că Portnow „ar fi violat o artistă“, al cărui nume nu a fost divulgat, dar care a fost descrisă ca „străină“, şi că acesta a fost motivul real pentru care contractul lui nu a fost înnoit.

Cea de-a 62-a gală de decernare a premiilor Grammy va avea loc pe 26 ianuarie 2020.

Dugan a mai spus că a fost hărţuită sexual de Joel Katz, director în Academie timp de mai mulţi ani, că i-a fost cerut să îi ofere lui Portnow un contract de consultanţă în valoare de 750.000 de dolari, că au existat „extraordinare conflicte de interese şi nereguli în vot cu privire la nominalizările pentru premiile Grammy“, că Joel Katz şi firma lui de avocaturi primesc sume „exorbitante“ din partea Academiei, inclusiv 250.000 de dolari anual doar pentru a fi disponibili oricând.

Plângerea cuprinde o secţiune amplă privind procesul din spatele acordării nominalizărilor şi premiilor Grammy. Dugan a spus că anumiţi membri ai Consiliul director care fac parte din „comitete secrete“, ce aleg nominalizaţii la Grammy, au relaţii personale sau reprezintă artişti selectaţi; 

„Consiliul a selectat artişti care au fost luaţi în considerare pentru nominalizare să facă parte din comitetul care votează pentru categoria la care concurează. Drept rezultat, un artist care iniţial a fost al 18-lea din 20 pentru categoria „Song of the Year“ în 2019 a ajuns să fie nominalizat în faţa unora ca Ed Sheeran şi Ariana Grande“, se arată în plângere. .

Avocatul lui Katz a respins acuzaţiile. „Domnul Katz va coopera pentru orice anchetă sau proces şi va spune tot adevărul“, a transmis Howard Weitzman.

Un CEO din industria muzicală a declarat pentru Variety: „Era un fapt binecunoscut că Joel Katz l-a protejat pe Neil Portnow timp de mulţi ani“.

Dugan a fost suspendată din funcţie joia trecută, cu zece zile înainte de gala premiilor Grammy, după ce Academia a acuzat-o de comportament neadecvat faţă de o angajată care a susţinut că ea a creat „un mediu de lucru toxic şi intolerabil“. Avocatul ei, Bryan Freedman, a contestat învinuirea.

National Academy of Recording Arts and Sciences (Grammy) nu a comentat cu privire la plângerea depusă de Dugan, ci a reiterat acuzaţiile aduse ei. 

„Este curios că doamna Dugan nu a făcut aceste grave acuzaţii decât după o săptămână de când i-au fost aduse învinuiri de o angajată care susţine că doamna Dugan a creat un mediul de lucru «toxic şi intolerabil» şi că a avut un comportament «abuziv şi intimidant». Când doamna Dugan şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acest lucru departamentului de HR, a dat instrucţiuni să nu fie făcut nimic cu privire la asta“, se arată în comunicatul Academiei.

Academia a transmis că început o investigaţie independentă pentru a verifica acuzaţiile aduse de ambele părţi şi că Dugan a fost suspendată „doar după ce s-a oferit să se retragă şi a cerut 22 de milioane de dolari“. Surse apropiate cazului au spus că acest lucru este „complet neadevărat“.

De cealaltă parte, avocaţii lui Dugan susţin că „în dimineaţa zilei în care a fost suspendată, Academia i-a oferit doamnei Dugan milioane de dolari pentru a renunţa la tot şi la Academie. Consiliul director a dorit un răspuns într-o oră. Când doamna Dugan a refuzat să accepte să plece, a fost pusă pe lliber“.

Recording Academy are 25.000 de membri. „Regretăm că cea mai importantă noapte pentru muzică (gala Grammy, n.r.) le este umbrită de acţiunile doamnei Dugan şi facem eforturi să rezolvăm această problemă cât mai repede“. 

Gala premiilor Grammy va avea loc pe 26 ianuarie, la Los Angeles, şi va fi găzduită, anul acesta pentru a doua oară, de cântăreaţa şi compozitoarea Alicia Keys. 

Între artiştii care vor cânta pe scenă se numără Aerosmith, Billie Eilish, Lizzo, Blake Shelton şi Gwen Stefani, Ariana Grande şi Demi Lovato.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite