Scandal şi jigniri între membrii Iris. Minculescu a pierdut dreptul de a folosi numele trupei: Nelu Dumitrescu, numit „un decrepit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Minculescu, Doru Borobeică şi Valter Popa folosesc un limbaj jignitor la adresa lui Nelu Dumitrescu, după ce o instanţă de judecată a decis că nu mai au voie să folosească titulatura Iris, hotărârea nefiind definitivă. Printre cuvintele dure adresate fostului lor coleg, cei trei muzicieni au anunţat şi numele provizoriu al trupei – Naţionala de Rock a României.

Numele Iris se află în centrul unei dispute legale dintre toboşarul Nelu Dumitrescu, fondatorul legendarei trupe şi unic deţinător al mărcii Iris, înregistrată la OSIM, şi trei foşti membri ai grupului – solistul Cristi Minculescu, basistul Doru Borobeică şi chitaristul Valter Popa –, care s-au rupt de trupă în vara anului trecut şi au activat sub aceeaşi titulatură. Procesul abia a început, iar un verdict ar putea fi dat în doi ani, a declarat vineri Dumitrescu pentru News.ro.

„Ştiţi cum se spune, războaiele mari se câştigă prin lupte mici. Vă anunţam că Iris se bucură acum de o victorie din lungul şir de evenimente care vor restabili dreptatea şi normalitatea“, a declarat Nelu Dumitrescu.

La rândul lor, Minculescu, Borobeică şi Popa au transmis un mesaj dur, plin de jigniri la adresa fostului lor coleg, pe care îl cataloghează, printre altele, decrepit.

„Întrebaţi-ne «Cine suntem» şi vă vor răspunde cei 120.000 de oameni prezenţi sâmbătă în Piaţa Palatului din Iaşi care au strigat «Iris» şi care nu pot fi împiedicaţi să o facă doar pentru că un individ a înhăţat, mişeleşte, o marcă ce este, deloc întâmplător, coloana sonoră a amintirilor pentru trei generaţii. Nu putem să le spunem prietenilor să nu ne strige pe nume, Iris, doar pentru că un decrepit se crede curatorul mărcii ce ne-a fost atât de mult timp «familie», nouă, tuturor“, se arată într-un comunicat trimis în numele celor trei. 

„Aşteptarea noastră în aceste zile este adevărul, cel ce n-are întotdeauna legătură cu dreptatea, sperând că în toate cele peste 6000 de concerte am lăsat o parte din inimile noastre în sufletul vostru şi luptând de acum înainte ca melodiile ce v-au fost imn, «Floare de Iris», «Baby», «Strada ta», «Pe ape», să fie auzite doar din vocile, corzile şi emoţiile celor ce le-au compus. Nu ne certăm cu nimeni pentru că nu mai avem timp să ne împăcăm, dar, fără mânie şi părtinire, aşteptăm să ne bucurăm, alături de voi şi pentru voi, de numele noastre de botez: Cristi, Boro, Valter…Iris, o adevărată Naţionala de Rock a României“, au adăugat muzicienii. 

De asemenea, avocaţii lor au venit cu precizări privind decizia instanţei, declarând că, „din fericire“, hotărârea în favoarea lui Dumitrescu are caracter provizoriu şi sunt încrezători că se va ajunge la concluzia că „înregistrarea mărcii cu acelaşi nume a fost făcută în mod nedrept în nume propriu, individual, de fostul lor coleg de trupă“.

„Decizia are caracter provizoriu până când instanţa de fond va face lumină şi va decide că ceea ce prevalează este întodeauna adevărul şi corectitudinea. Astfel, instanţa de fond urmează să decidă ce înseamnă de fapt şi de drept Iris: toboşarul trupei, care prin abuz a dezbinat tot ceea ce s-a construit, sau vocea şi compoziţiile care au făcut să înflorească de peste 35 de ani floarea de Iris. Pentru că nu putem să nu ne întrebăm «ce înseamnă de fapt Iris?» sau «cine este de fapt Iris?» O tobă?! Sau vocea celor 17 albume şi a celor peste 6000 de concerte?! O «autorizaţie» obţinută viclean? Sau peste 35 de ani de muncă pentru 3 dintre cei 4 cei mai longevivi membri ai trupei şi compozitorii celor mai iubite melodii? Iris nu înseamnă şi nu va însemna niciodată un certificat de marcă. Iris înseamnă muncă, sacrificii, expunere, emoţie, critici, rezistenţă, care se simt, în plin, «în linia întâi» de către vocalist (Cristi Minculescu), de către chitarist (Valter) şi de către basist (Boro). Sperăm ca normalitatea, decenţa şi corectitudinea să învingă pentru că marca Iris nu poate fi asumată individualist de către toboşarul Nelu Dumitrescu în dauna şi cu nerecunoaşterea meritelor colegilor de trupă“, spun avocaţii.

La finalul anului 1975, Nuţu Olteanu (chitară), Emil Lechinţeanu (bas) şi Nelu Dumitrescu (tobe) au pus bazele grupului Iris. Formaţia a debutat în 1977. De atunci, trupa a susţinut peste 5.000 de concerte. De-a lungul timpului, printre membrii ei s-au numărat nume sonore precum Florin Ochescu, Dan Bitman şi Sorin Chifiriuc. Pe la „Şcoala de rock Iris“, aşa cum a fost supranumită, s-au perindat circa 15 instrumentişti şi vocalişti, potrivit Mediafax. 

Cristi Minculescu s-a alăturat formaţiei în 1980, Doru Borobeică (bas) în 1984, Valter Popa (chitară) în 1986 şi Relu Marin (clape) în 2002. Iris a lansat 16 albume (materiale de studio, compilaţii şi înregistrări live), iar printre cele mai cunoscute single-uri se numără „Trenul fără naş“, „Pe ape“, „Strada ta“, „Floare de iris“, „Cine mă strigă în noapte“, „Valuri“, „Somn bizar“ şi „Mătase albă“.

Cristi Minculescu a plecat şi a revenit de mai multe ori la Iris. Prima ruptură s-a produs în anul 2012, când solistul s-a mutat, împreună cu familia, în Germania, unde a format grupul Lotus. În 2013, Minculescu alături de fostul său coleg din trupa Iris, Ion Olteanu, formează grupul Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super Grup şi susţin o serie de concerte în toată ţara, interpretând şi piese consacrate ale trupei Iris. În 2015, Cristi Minculescu revine în Iris, de unde pleacă din nou în vara lui 2017. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite