Mult mai util şi la îndemână mi s-a părut să adaug câteva elemente de inedit şi extra-muzical, care să completeze audiţiile voastre şi toate momentele în care vă bucuraţi de muzica lor, cei trei componenţi ai giganticului mecanism care nu s-a oprit timp de cinci decenii, numit RUSH.

  • Cei trei sunt din Toronto. În 1979, guvernul canadian i-a numit „ambasadori oficiali ai muzicii“.
     
  • Selena, fiica lui Neal Peart, a murit într-un accident de maşină în 1997, iar un an mai tărziu, soţia lui s-a stins răpusă de cancer. Peart s-a recăsătorit în 2000, depăşind această perioadă prin călătorii, majoritatea cu motocicleta, descrise în amănunt în cel puţin două din cărţile sale.
     
  • În total, Neal a scris şase cărţi: „Drum techniques of Rush“ (1985), „More drum techniques of Rush“ (1989), „The masked rider: Cycling in west Africa“ (1999), „Ghost rider: Travels on the healing road“ (2002), „Traveling music: Playing back the soundtrack to my life and times“ (2004), „Roadshow: Landscape with drums - A concert tour by Motorcycle“ (2005).
     
  • El scrie majoritatea textelor Rush. Primul lor baterist, John Rutsey a părăsit grupul pe seama difereţelor de ordin creativ şi a complicaţiilor cauzate de diabet. După ce a plecat, s-a apucat de „bodybuilding“. A murit în somn în 2008, la Toronto.

  • Numele real al lui Geddy Lee este Gary Lee Weinrib. „Geddy“ vine de la pronunţia idiş a bunicii sale. Alex Lifeson s-a născut cu numele Alexander Zivojinovic.
     
  • Multă vreme s-a spus despre Neal Peart că ar fi posesorul unui titlu doctoral. Nici vorbă, el nici măcar nu a terminat liceul. Cu toate astea, s-a dovedit că este unul dintre cei mai inteligenţi şi erudiţi muzicieni.
     
  • Din anul înfiinţării, 1968, Rush au cântat pe unde au apucat, în bună parte „covers“, până la primele compoziţii originale, dar se pare că primul concert plătit a avut loc într-o cafenea numită „The Coff-in“. Visând la gloria scenei, au uitat să-şi dea un nume, neştiind cum să se prezinte publicului. Fără timp prea mult la dispoziţie şi fără un moment de inspiraţie, au acceptat ideea fratelui mai mare al lui John Rutsey, care a propus ca trupa să se numească Rush.
     
  • La fiecare patru albume de studio, Rush au scos câte un album „live“.
     
  • În 1973, Rush au decis să lanseze primul single, înainte de a înregistra primul album. Faţa A conţinea piesa lui Buddy Holly, „Not Fade Away“, iar pe B a fost imprimată „You Can’t Fight It“, o compoziţie Lee/Rutsey. Înregistrarea nu a fost distribuită global, pentru că nicio casă de discuri din Canada nu ar fi produs muzica Rush. Ca atare, cei trei şi-au deschis propria casă de producţie, Moon R ecords, prin care au distribuit discul în Toronto şi alte câteva oraşe ale Canadei, cu preţul de 69 de cenţi. Multe din exemplare au fost oferite gratuit. În zilele noastre, acest single este foarte rar şi valorează o avere.
     
  • Sound-ul lor timpuriu era influenţat de Cream şi Led Zeppelin, dar după venirea lui Neil Peart, muzica a devenit mai elaborată, mai experimentală, datorită tehnicii instrumentale avansate, prezentă la toţi cei trei membri.
     
  • Textele lui Peart gravitează în jurul temelor mitologice, fantastice şi SF, având un pronunţat caracter poetic. Nu a scris niciodată despre droguri şi sex.
     
  • Alex l-a întâlnit pe Geddy în timpul unui curs de istorie la liceul „Fisherville“. Profesorul lor, Mr.Bissle, era un tip haios şi deschis la minte. Alex era mai agitat şi avea nevoie de supraveghere, în timp ce Geddy era mai cu picioarele pe pământ şi mai discret. Cei doi aveau să petreacă multe ore în jurul şcolii cântând mai tot timpul.
     
  • Neal Peart se pronunţă „neel peert“, nicicum altfel. În filmul „School of Rock“, personajul jucat de Jack Black pronunţă greşit, „pert“, cum de altfel mulţi dintre noi am facut la un moment dat.
     
  • Alex Lifeson conduce o firmă de design, The Omega Concern şi este coproprietar la restaurantul Orbit Room din Toronto. Are şi o licenţă de pilot de avion.
     
  • Geddy Lee a produs numeroase alte trupe de rock, cum ar fi Rocket Science.

  • Neal Peart foloseşte un celebru şi elaborat set de tobe, ajuns uneori la dimensiuni gigantice. Stilul lui este eclectic, foarte tehnic şi balansat, cu influenţe de la Keith Moon la Buddy Rich. El a produs albumul „Burning for Buddy – A Tribute to the Music of Buddy Rich“ în 1995, urmat de „Burning for Buddy 2“, în 1997.
     
  • Tot Neil a lansat în 2002 un DVD intitulat „Neil Peart – A Work in Progress“, despre înregistrarea albumului „Test for Echo“, unde, ca de obicei, setul de tobe este abordat în mod special, din ce în ce mai complex. Mai vorbeşte despre tobele lui DW, despre măsuri ritmice complexe şi despre rutina de încălzire.
     
  • Motivul pentru care există foarte puţine piese nelansate cu Rush stă în politica grupului care se concentrează pe un număr bine stabilit de piese compuse, pe care le dezvoltă într-o estetică unitară. După metoda lor, nu are rost să scrii 20 de piese din care să alegi 12 „bune“. Asta înseamnă că celelalte sunt proaste, s-a pierdut timpul cu ele? De aici şi unitatea conceptuală a albumelor lor.
     
  • John Rutsey a plecat din trupă la scurt timp după lansarea primului album în 1974. Starea de sănătate punea sub semnul întrebării capacitatea lui de a pleca în turneu. Plecarea din Rush a însemnat şi plecarea definitivă din scena muzicală.
     
  • Geddy Lee a apărut pe albumul de comedie „Great White North“ cântând piesa „Take off“. Împreună cu fiica lui a apărut şi în serialul „Gilmore Girls“, dar a fost parţial acoperit de public.
     
  • Lifeson este căsătorit cu prima lui prietenă, iar Lee s-a căsătorit cu iubita lui din liceu. Peart a fost căsătorit timp de 22 de ani până la moartea soţiei sale din 1998.
     
  • Limbajul unic al textelor scrise de Neal Peart este influenţat de lecturile intense şi de asocierea acestora cu ritmul.
     
  • Geddy Lee foloseşte chitare bas Rickenbacker şi Fender. Remarcabilă este abordarea lui din concerte, când la un moment dat cântă vocal, se acompaniază cu clapele şi foloseşte o pedală pentru bas. Schimbările de instrument din timpul concertelor sunt uimitoare.

  • În 2014, Geddy Lee, Alex Lifeson şi Neal Peart au primit titluri doctorale onorifice din partea Universităţii Nipissing din North Bay, Ontario. Vremea rea nu le-a permis să ajungă personal pentru ceremonie, însă şi-au transmis mulţumirile prin înregistrări video. Niciunul nu se aştepta la asemenea onoare, mai ales că pasiunea pentru rock le-a cam întrerupt studiile. În glumă, Geddy a spus că s-a împlinit visul mamei sale de a avea un fiu doctor, iar Alex s-a gîndit să scrie câteva reţete.
     
  • Geddy Lee este un avansat cunoscător şi colecţionar de vinuri. Întrebat cu ce vin şi-ar asocial colegii, Lee a spus că Alex ar fi un Zinfandel, răscopt şi alcoolizat, iar Neil ar fi un Claret, unul care are nevoie de învechire şi rafinare.
     
  • Cunoscuţi ca oameni temperaţi, care nu au urmat cu extaz drumul abuzurilor, cei trei Rush au avut parte toţi de perioade de excese, dar grija colegială şi lipsa atracţiei faţă de droguri şi alcool i-au ajutat să treacă cu bine peste acest aspect. Li se făcea rău, pur şi simplu, iar asta nu-i distra deloc. Dacă nici în turneu cu Kiss nu te laşi corupt, e clar că partea cu substanţele nu e de tine.
     
  • Uneori, la probele de sunet, Rush improvizează cântece despre membrii echipei tehnice. Lifeson vine cu versurile, iar piesele de obicei parodiază partea mai zaharoasă a muzicii.
     
  • În 1989, în timpul înregistrărilor pentru „Presto“, Neil Peart a anunţat că vrea să se retragă din activitatea de turneu. Din fericire, s-a răzgândit şi a revenit asupra deciziei mult mai târziu.
     
  • În timpul primirii trupei în „Rock’n’Roll Hall of Fame“, Alex Lifeson şi-a consumat spaţiul pentru discurs pronunţând timp de câteva minute un singur cuvânt: „blah“. Deşi pregătise câteva vorbe, el a rămas celebru cu acel interminabil „blah blah blah“.

  • Neail Peart a avut probleme cu abordarea pieselor mai vechi pentru turneele mai recente pentru că a devenit un baterist mult mai bun. Şi-a exprimat public dezamăgirea faţă de filmul „Whiplash“, susţinând că în arta tobelor nu există sânge. Nimic mai adevărat. Dacă ştii să ţii beţele, nu ajungi la aşa ceva. La fel de ridicolă pare ideea existenţei acelor profesori sau dirijori „ai dracului“.
     
  • Alex Lifeson recunoaşte trei influenţe chitaristice majore: Steve Howe, Steve Hackett şi David Gilmour.
     
  • Geddy Lee s-a declarant influenţat de vocalişti precum Steve Marriott, Robert Plant sau Jon Anderson. Iniţial, el şi-a dorit să devină chitarist.
     
  • Ambii părinţi ai lui Geddy sunt supravieţuitori ai Holocaustului. Închişi mai întâi la Auschwitz, pe când aveau 13 ani, ei au fost separaţi ulterior, fiind trimişi la Bergen-Belsen, respectiv la Dachau. Când războiul s-a încheiat şi trupele aliate au eliberat lagărele, tatăl lui Geddy a pornit în căutarea iubitei lui, găsind-o într-o tabără de prizonieri eliberaţi. S-au căsătorit imediat şi au emigrat în Canada.