Roxen, prima reacţie după ce Eurovision 2020 a fost anulat: „E un moment dificil pentru noi toţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxen a făcut declaraţii după ce Eurovision 2020 a fost anulat FOTO TVR
Roxen a făcut declaraţii după ce Eurovision 2020 a fost anulat FOTO TVR

Roxen, reprezentanta României de anul acesta la Eurovision, a făcut declaraţii după ce concursul internaţional a fost anulat şi amânat.

Organizatorii Eurovision Song Contest au anunţat, prin intermediul unei postări pe Facebook, că ediţia de anul acesta a concursului de muzică a fost anulată şi amânată pentru 2021 din cauza pandemiei de COVID-19.

Ulterior, Roxen, cea care urma să reprezinte România la Rotterdam în mai, a declarat că îi pare rău pentru decizia luată, însă este conştientă de faptul că mai importantă este sănătatea în momentul de faţă.

„Îmi pare tare rău că nu vom mai merge în mai, la etapa internaţională de la Rotterdam, însă sănătatea este cea mai importantă şi pe acest lucru trebuie să ne concentrăm cu toţii acum“, a spus ea. 

Roxen a profitat de moment şi pentru a le mulţumi celor care o susţin şi au încredere în ea şi a transmis o mică parte din trăirile ei din timpul pregătirilor: „Mă bucur tare mult că am fost aleasă să reprezint România la Eurovision şi le mulţumesc din suflet tuturor pentru încredere şi pentru susţinere, publicului, compozitorilor şi echipei care este întotdeauna alături de mine. Toată această perioadă de pregătiri a fost una extraordinară, am învăţat foarte multe şi am cunoscut oameni minunaţi“. 

„Este un moment dificil pentru noi toţi, însă cu răbdare şi cu o informare corectă putem trece peste el şi ne putem relua toate activităţile. Şi, de ce nu, să ne revedem la ESC2021. Eu voi continua să fac muzică în toată perioada următoare şi îmi doresc să ne auzim cu bine cât de curând. Şi, bineînţeles, voi continua să promovez şi să cânt toate cele 5 piese, «Alcohol You», «Beautiful Disaster», «Cherry Red», «Colors» şi «Storm». Multă sănătate tuturor!“, a mai transmis Roxen.

Declaraţia Lianei Stanciu, şef al delegaţiei României la Eurovision 2020

„În condiţiile în care omenirea se luptă cu un inamic necunocscut, cel mai mare concurs de muzică de pe planetă se anulează. Oficialii au anunţat că negocierile cu ţara şi oraşul gazdă continuă, este important să aşteptăm, cu speranţă şi încredere, deciziile lor. Televiziunea Română doreşte să mulţumească partenerilor săi, tuturor celor care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea Selecţiei Naţionale 2020, precum şi fanilor Eurovision, care au susţinut şi promovat participarea ţării noastre la acest prestigios concurs internaţional. Echipa Eurovision va analiza consecinţele deciziilor luate de către organizatori şi va evalua toate opţiunile, inclusiv pe aceea de a păstra, în totalitate sau în parţialitate, rezultatul decis de publicul şi juriul din România pentru ediţia din acest an. Acum, cel mai important lucru este să fim cu toţii sănătoşi. Şi să nu uităm ca Eurovisionul are forţa să ne uimească la ediţia următoare!“, a precizat Liana Stanciu, şef al delegaţiei României la ESC2020.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite