România s-a calificat în finala Eurovision 2017: care au fost cele mai bune momente din a doua semifinală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilinca şi Alex vor reprezenta România în finala Eurovision 2017 de pe 13 mai FOTO EBU
Ilinca şi Alex vor reprezenta România în finala Eurovision 2017 de pe 13 mai FOTO EBU

Ilinca şi Alex, reprezentanţii României, sunt în finala Eurovision 2017 după exprimarea voturibulgarialor publicului şi ale juriilor de specialitate. În urma tragerii la sorţi, cei doi vor evolua în a doua jumătatea a finalei Eurovision 2017.

Ilinca Băcilă (18 ani) şi Alex Florea (25 de ani) s-au calificat în finala Eurovision 2017 cu piesa „Yodel It!“. Alături de reprezentanţii României, în finala de la Kiev de sâmbătă, 13 mai, s-au mai calificat, în ordine aleatorie, cântăreţii din Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda şi Austria.

Finaliştii Eurovision 2017 au fost decişi de fanii şi juriile de specialitate din cele 18 ţări repartizate în a doua semifinală a concursului şi cei din Ucraina, Franţa şi Germania. Atât votul publicului, cât şi al specialiştilor a contat în proporţie de 50%.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în marea finală Eurovision 2017“, sunt cuvintele lui Alex Florea după anunţarea rezultatelor semifinalei. „Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate“, a declarat şi Ilinca la finalul spectacolului. 

Vă prezentăm în continuare cele mai bune 10 interpretări din cea de-a doua semifinală Eurovision 2017. Ordinea este întâmplătoare, urmând ca rezultatele votului să fie făcute publice în următorarele ore de către organizatorii Eurovision 2017.

Finaliştii Eurovision 2017

Bulgaria: Kristian Kostov – „Beautiful Mess“

Belarus: Naviband – „Story of My Life“

   

Croaţia: Jacques Houdek – „My Friend“

Ungaria: Joci Pápai – „Origo“

   

Danemarca: Anja – „Where I Am“

Israel: IMRI – „I Feel Alive“

România: Ilinca şi Alex - „Yodel It!“

Norvegia: Jowst – „Grab The Moment“

Olanda: Og3ne – „Lights and Shadows“

Austria: Nathan Trent – „Running On Air“

Ediţia din acest an a concursurlui Eurovision va avea loc la Kiev, capitala Ucrainei, a cărei reprezentantă, Jamala, a câştigat ediţia din 2016 cu piesa „1944“. 

Finala Eurovision 2017 va avea loc pe data de 13 mai, primele ţări calificate fiind Moldova (Sunstroke Project – „Hey Mamma“), Armenia (Artsvik – „Fly With Me“), Australia (Isaiah – „Dont Come Easy“), Azerbaijan (DiHaj – „Skeletons“), Belgia (Blanche – „City Lights“), Cipru (Hovig – „Gravity“), Grecia (Demy – „This Is love“), Polonia: Kasia Moś – „Flashlight“, Portugalia (Salvador Sobral – „Amar Pelos Dois“), Suedia (Robin Bengtsson – „I Cant Go On“). Piesele le puteţi asculta aici

În finala Eurovision 2017 de pe 13 mai sunt calificate direct Ucraina (O.Torvald - „Time“), statul ce a câştigat trofeul în 2016, şi cele cinci mari state finanţatoare ale concursului: Franţa (Alma - „Requiem“)Germania (Levina - „Perfect Life“)Italia (Francesco Gabbani - „Occidentali's Karma“), Spania (Manel Navarro - „Do It For Your Lover“) şi Marea Britanie (Lucie Jones - „Never Give Up On You“). Melodiile pot fi ascultate aici

Melodiile care au ratat calificarea în finala Eurovision 2017 

Serbia: Tijana Bogićević – „In Too Deep“

Macedonia: Jana Burčeska – „Dance Alone“

Malta: Claudia Faniello – „Breathlessly“

Irlanda: Brendan Murray – „Dying to Try“

San Marino: Valentina Monetta and Jimmie Wilson „Spirit of thre Night“

   

Elveţia: Timebelle – „Apollo“

   

Lituania: Fusedmarc – „Rain Of Revolution“

Estonia: Koit Toome and Laura – „Verona“

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite