Reacţii împărţite după eşecul României la Eurovision 2018: între „Ruşine, TVR!“ şi „Aţi făcut totul ca la carte“ VIDEO

Reacţii împărţite după eşecul României la Eurovision 2018: între „Ruşine, TVR!“ şi „Aţi făcut totul ca la carte“ VIDEO

The Humans nu a strâns un punctaj suficient de la juriile de specialitate şi public pentru a se califica în finala Eurovision 2018 FOTO TVR

Insuccesul reprezentanţilor României la Eurovision 2018 a stârnit dezbateri aprinse în mediul online. Pe lângă mesajele de încurajare adresate trupei The Humans, există şi mulţi care reclamă prestaţia artiştilor, dar şi Televiziunea Română drept principali vinovaţi pentru faptul că nu ne-am calificat în finala Eurovision 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trupa The Humans, cu piesa „Goodbye“, nu s-a calificat în finala Eurovision 2018, marcând primul an din ultimii 14 în care România nu va fi în ultimul act al competiţiei. Evident, reacţiile au fost împărţite – unii au lăudat momentul pus în scenă şi interpretarea artiştilor români, alţii au fost de părere că decizia de a nu fi în finală a fost corectă, iar alţii au arătat cu degetul spre potenţialii vinovaţi.

„Ruşine TVR!“, „Consider că TVR a umbrit strălucirea trupei cu o coregrafie de doi lei“, „Partea de show, care s-a vrut foarte elabortă... ţinuta solistei prea neinspirată. Echipa care s-a ocupat de stilul vestimentar şi de regia acestui show a fost de nota 1“, „TVR, nu mai cheltuiţi banii aiurea!“, „O prezentare mediocră, care nu are de-a face cu muzica românească şi cu ce ne e specific nouă!“, sunt câteva dintre mesajele negative la adresa organizatorului Eurovision România, potrivit agenţiei News.ro.

Cele mai multe mesaje, atât de la fanii români, cât şi străini, sunt de încurajare pentru reprezentanţii României: „Sigur că acum mulţi sunteţi şmecheri în comentarii răutăcioase, că de...aşa ne e felul. Eu nu pot decât să felicit trupa The Humans şi să le spun să nu fie trişti, au fost foarte buni, la fel ca aproape toţi semifinaliştii. Nu-i corect, dar n-avem ce-i face...“, „Humanşilor, să nu vă treacă prin cap să vă luaţi răspunderea pe umerii voştri. Aţi făcut totul ca la carte, live impecabil, moment frumos. Sunt mândru de voi! Eu şi mulţi alţii“, „Una dintre cele mai bune piese ale României din ultimii ani“, „O melodie foarte bună şi o voce puternică“ (Italia).

   

La rândul lor, membrii trupei The Humans le-au mulţumit fanilor pentru susţinere şi au precizat că frumoasele mesajele de încurajare îi ajută să ţină capul sus în ciuda înfrângerii. De asemenea, solista Cristina Caramarcu a precizat că le pare rău pentru că nu au reuşit să ducă România în finala Eurovision 2018, dar în acelaşi timp consideră că nu au nimic să-şi reproşeze. 

Ultimii zece finalişti au fost decişi de fanii şi juriile de specialitate din cele 18 ţări repartizate în a doua semifinală a concursului şi cei din Italia, Franţa şi Germania. Atât votul publicului, cât şi al specialiştilor a contat în proporţie de 50%. Punctajele obţinute de fiecare ţară în cele două semifinale vor fi făcute publice după anunţarea câştigătorului Eurovision 2018.
 
Sâmbătă, în finala Eurovision 2018, vor cânta artiştii din Austria, Estonia, Cipru, Lituania, Israel, Cehia, Bulgaria, Albania, Finlanda şi Irlanda (calificaţi după prima semifinală) şi Serbia, Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda (calificaţi după a doua semifinală). De asemenea, în ultimul act au fost direct calificate marile state finanţatoare ale concursului - Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania -, precum şi ţara-gazdă, Portugalia. 
 
 

Ştiri pe aceeaşi temă:

Reprezentanţii României nu s-au calificat în finala Eurovision 2018, pentru prima dată după 14 ani VIDEO

Reacţia reprezentanţilor României după eşecul de la Eurovision 2018: „Ne pare rău, dar noi nu avem ce să ne reproşăm“. Ar fi fost probleme la vot VIDEO

Trăistariu a găsit vinovaţii pentru eşecul României la Eurovision 2018: „Cum să te duci cu... nimic?“ VIDEO

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: