Rapperul american 21 Savage, reţinut pe motiv că este cetăţean britanic

Rapperul american 21 Savage, reţinut pe motiv că este cetăţean britanic

21 Savage cu Post Malone la MTV Music Awards 2018 FOTO EPA-EFE

Celebrul rapper din Atlanta, 21 Savage, care a scos recent un album de succes în Statele Unite, a fost arestat duminică de ofiţerii de la Imigrări pe motiv că este cetăţean britanic. El este reţinut în statul american Georgia.

Shayaa Bin Abraham-Joseph a ajuns în Statele Unite în 2005 pe când avea 12 ani şi nu a mai plecat de atunci, deşi viza i-a expirat un an mai tărziu, spun oficialii citaţi de BBC.
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Vamale şi de Imigrări (ICE) a declarat că acesta este reţinut de autorităţi în vederea iniţierii procedurilor de deportare.

În interviuri,  cântăreţul a vorbit despre o copilărie în Atlanta. Într-unul dintre acestea, publicat de revista Fader în 2016 a relatat că a văzut prima dată o armă pe când avea 8 ani. Publicaţia nu specifică însă locul unde s-a întâmplat asta. Rapperul a mai povestit că a fost exmatriculat de la o şcoală din Atlanta la 12 sau 13 ani pentru că venit la ore cu o armă de foc.

Un reporter CNN a citat un purtător de cuvânt al ICE care a declarat că ”Personalitatea sa publică este complet falsă.”

Alte relatări care citează surse din ICE susţin că artistul este reţinut în statul american Georgia şi pentru că este un infractor. El a fost condamnat pentru infracţiuni legate de droguri în 2014.

Oficialii aşteaptă hotătărărea judecătorilor pentru a iniţia alte demersuri.

Avocatul Dina LaPolt a declarat pentru publicaţia online TMZ citată de Guardian că avocaţii colaborează cu autorităţile pentru a „lămuri orice eventuale neînţelegeri. Domnul Abraham-Joseph este un model pentru tinerii din ţară, în special pentru cei din Atlanta unde se implică activ în programele comunitare pentru a le oferi tinerilor defavorizaţi educaţie financiară.” 

21 Savage are două nominalizări la Premiile Grammy din acest an, una dintre ele fiind pentru înregistrarea anului cu Rockstar alături de Post Malone. În decembrie, cel de-al doilea album al său, I Am > I Was a debutat pe primul loc în topul 200 Billboard.

Locul naşterii lui Abraham-Joseph nu se cunoaşte cu exactitate, una din ţările vehiculate fiind Dominica, o fostă colonie britanică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: