Rammstein şi calul albastru. Un concert cum nu s-a mai văzut
0
Un tip intră nervos într-un bar din Vestul Sălbatic şi răcneşte către meseni, cu mâna pe tocul pistolului: “Cine mi-a vopsit calul?”. De la una dintre mese se ridică o namilă, cu capul îndesat, şi răspunde imperturbabil: “Eu am făcut-o. E vreo problemă?”.
Intimidat, proprietarul patrupedului albastru îngaimă cu voce pierdută: “Nu, nicio problemă. Eram doar curios când o să-i daţi a doua vopsea”. Cam aşa sună un banc faimos în urmă cu 30 şi ceva de ani, de care mi-am adus aminte duminică seară, la Romexpo, în timpul concertului susţinut de trupa germană Rammstein. Bancul cu calul albastru ar trebui să fie o pildă pentru orice cetăţean cumsecade care s-ar întâlni, întâmplător, cu vreunul dintre cei şase băieţi ignifugi de la Rammstein. Şi să treacă repede pe trotuarul celălalt. Iar dacă nu apucă, să dea bineţe şi, cel mult, să-i întrebe pe germani, respectuos, când au posibilitatea să-i dea calului o a doua vopsea.
Un show inenarabil
Şi, totuşi, cum a fost concertul? Inenarabil şi, pe alocuri, rebarbativ, cum ar spune Horia Ghibuţiu, redactor-şef la revista “FHM”. N-am fost niciodată un fan al băieţilor care au copilărit în fosta Republică Democrată Germană. I-am ascultat cu plăcere la finalul anilor ’90, am şi două-trei CD-uri cu primele albume, dar nu am făcut o pasiune pentru nemţii care au rupt topurile cu “Du hast”. Wikipedia spune că stilul lansat de Rammstein, Tanz-Metall (aşa cum l-au botezat membrii trupei), ar fi un amestec de industrial metal, muzică electronică şi heavy metal. Eu aş adăuga că trupa din Berlin cochetează şi cu segmentul speed metal, dar într-o zonă mai elaborată şi cu profunde accente de originalitate, ce-i drept; nefiind însă un specialist, vă invit la reticenţă.
Oliver Riedel. La 42 de ani, mezinul trupei FOTO Dorin Constanda
Cristoph “Doom” Schneider, ascuns printre cinele FOTO Dorin Constanda
Maistrul şi combinatul
“Cocs!” – pare să le ceară Lindemann coechipierilor FOTO Dorin Constanda
Am ratat concertul Rammstein din 2010, pe de o parte, din neglijenţă, pe de altă parte, convins că Metallica, trupa americană care a deschis uşa către palierul superior al muzicii rock, a epuizat acest filon şi a lăsat în urmă doar epigoni. Duminică n-am mai irosit însă oportunitatea de a urmări live grupul despre care s-a spus că ar practica o muzică “de invadat Polonia”. Diedrich “Till” Lindemann (solist vocal, 50 de ani), Richard Zven Kruspe (chitară, 46 de ani), Paul Landers (chitară, 48 de ani), Oliver Riedel (bas, 42 de ani), Cristoph “Doom” Schneider (tobe, 47 de ani) şi Christian “Flake” Lorenz (clape, 46 de ani) le-au arătat celor 25.000 de bucureşteni cam ce se întâmplă în interiorul unui furnal. Armoniilor grele, sudate pe basul grav şi pe tobele de sfârşit de lume, li se adaugă, piesă de piesă, vocea de tenor a lui Lindemann, fără de care Rammstein ar fi ca un combinat siderurgic cu maistrul plecat în pauza de masă. Cu strângere de inimă, trebuie să admit că, faţă de show-ul nemţilor, britanicii de la Iron Maiden, pe care-i aplaudasem cu câteva zile înainte în Piaţa Constituţiei, par un sextet de coarde de la Filarmonica din Viena.
“Dynamit und Terpentin”
Dincolo de piesele atacate agresiv, Rammstein îşi canalizează energia în coregrafii incendiare. Un psiholog atent ar observa, probabil, că nemţii n-au avut jucării când erau mici. Cum să explici altfel aruncătoarele de flăcări, cele două ventilatoare uriaşe, luminile grupate ca în lămpile din sala de operaţii, ţevile, cuştile, artificiile, exploziile şi câte şi mai câte? Într-o cronică a concertului publicată pe site-ulclujulcultural.ro, Teodora Neagu, absolventă de jurnalism, scrie că “fiecare melodie a fost cântată cu pasiune şi cu disciplină germană, fără pauze mari, fără cuvinte inutile, fără artificii verbale, ci doar cu muzică, foc, costume, teatru şi cu un spectacol masiv de lumini”. Tânăra colegă de breaslă nu încheie fără să evoce dictonul „Other bands play, Rammstein burns!” (Alte trupe cântă, Rammstein arde!).
Să mai spunem că piesa “Benzin” ilustrează perfect nevoia de foc a celor şase est-germani. Mai mult, după câteva accidente suferite pe scenă, Till Lindemann a urmat cursuri pentru pirotehnicieni. Deşi germana e o limbă mai complicată decât mecanismul unei rachete V2, versurile cântecului “Benzin” aproape că nu mai au nevoie de traducere.
“Ich brauche Zeit, kein Heroin
kein Alkohol, kein Nikotin
Brauch keine Hilfe, kein Koffein
doch Dynamit und Terpentin
Ich brauche Öl für Gasolin
explosiv wie Kerosin
mit viel Oktan und frei von Blei
einen Kraftstoff wie Benzin”
Pe urmele americanilor de la Kiss
Vă aduceţi aminte de “Lick It Up”? Americanii de la Kiss făceau furori în anii ’80 FOTO Reuters
Rammstein e ca o cafea mare şi fierbinte după o noapte grea; îngăduiţi-mi să cred că excesul de butaforie din reprezentanţiile live ar putea fi evitat. La ce bun zahăr, frişcă şi scorţişoară, când te bucuri deja de o cafea intensă? Poate sunt prea conservator, de unde şi întrebarea, în timpul show-ului, dacă am nimerit la un concert Tanz-Metall sau la ultima ediţie “Germanii au talent”. Din punct de vedere muzical, cei de la Rammstein susţin că au fost influenţaţi de trupa germană Oomph! şi de grupul american Ministry. Ca anvergură a show-ului, germanii au avut precursori faimoşi: americanii de la Kiss. În anii ’80, Gene Simmons şi coechipierii săi apăreau pe scenă vopsiţi pe faţă şi în costume mulate, stârnind oprobriul gospodinelor din Ohio sau din Kansas. Cel mai probabil, Rammstein a tras cu ochiul la reprezentaţiile băieţilor răi din New York şi a dus show-ul la nivelul următor.
Concert RAMMSTEIN la Bucureşti
„Mutti, was ist das?"
Nu i-am înţeles însă pe frontman şi pe coechipeirii săi la secvenţele hard (ca să folosim un eufemism) ale concertelor din 2013. “Flake” Lorenz, plimbat în lanţ şi luat la picioare de Lindemann, nu e, până la urmă, decât un atac la adresa demnităţii, oricât ar spune Lavinia Bălulescu, colega mea, că secvenţa respectivă simbolizează prizonieratul nostru în societatea modernă. Cu aproape 15 ani în urmă, pentru această “parabolă”, Lindemann şi Lorenz au fost arestaţi în timpul unui concert susţinut în Massachusetts, SUA. Acelaşi Lorenz e “fiert”, la fiecare reprezentaţie live, într-un cazan uriaş, pe care Till îl încălzeşte cu aruncătorul de flăcări. Şi tot Lorenz e “sacrificat” şi în cea mai nepotrivită (din nou, eufemism) scenă a coregrafiei germane: sex anal simulat şi un penis din latex, agitat frenetic de solistul vocal. Şi Lorenz, şi publicul ajung să fie împroşcaţi cu jeturi de spumă (la cântecul Bück dich),în urletul chitărilor. Cine ar crede că, în timpul liber, Till Lindemann merge la ţară şi ascultă natura, aşa cum povestea într-un interviu acordat recent publicaţiei “Süddeutsche Zeitung”? “Pescuiesc. Vânez. Privesc fix lacul. Dorm noaptea în pădure. Totul e de o frumuseţe indescriptibilă”, spunea Till în 2012.
Poate că biletele de concert şi afişele care anunţă reprezentaţiile trupei germane ar trebui să aibă avertismente privind conţinutul show-ului, iar minorilor să le fie îngrădit accesul. Am văzut, duminică seară, foarte mulţi elevi de gimnaziu sau chiar de ciclul primar, care veniseră la Rammstein însoţiţi de părinţi sau de fraţii mai mari. Ce o să răspundă un părinte, de pildă, la întrebarea puştoaicei de a cincea: “Mami, ce-i făcea nenea mai solid celuilalt?”
Un părinte indulgent, Bob, şi o chitară Ibanez FOTO Alin Paicu
Bob, şeful departamentului DTP de la “Adevărul”, cel mai bun “Indesigner” din redacţie, dramaturg premiat şi chitarist amator, a ezitat mult până să-şi lase băiatul (care tocmai a susţinut examenul de Capacitate) la concertul Rammstein. Spre deosebire de alţi părinţi, el era avizat despre ceea ce avea să se întâmple pe scenă, dar a cedat, cu inima strânsă, la rugăminţile fierbinţi ale puştiului. Povesteşte Bob: “Nu m-a întrebat nimic după concert. Am sperat ca nemţii să elimine din show secvenţa aia, mai ales la concertele programate în ţările din Est”. N-au eliminat-o.
Alte glasuri: unguroaica, deontologul
Teodora, o altă colegă din companie, a fost entuziasmată de partitura germană. “Este cel mai bun concert la care am asistat vreodată, peste show-ul U2 din turneul 360 de grade, pe care am avut şansa să-l văd la Istanbul, în toamna lui 2010”. Fata admite însă că a fost oripilată de scenele extreme din timpul spectacolului.
Monika, unguroaica noastră stăpână peste gramatica limbii române, a plecat euforică de la Romexpo. “Tăt concertul a fost bestial. Cine vine la Rammstein e avizat, aşa că gata cu pudibonderiile!”
Liviu a ratat concertul, motiv pentru care, a doua zi, în timp ce edita materialele lui preferate, cele legate de Justiţie, asculta asiduu Rammstein, la căştile din dotare. Exponent al jurnalismului de calitate, el a râs cu ochiul de rocker (la duelul chitărilor) şi a plâns cu cel de deontolog (la piesa “Pussy”).
Am plecat duminică noapte, de la concertul susţinut de Rammstein la Romexpo, copleşit de muzică şi măcinat de întrebări. Dar şi cu două certitudini:
A) Dacă Olanda a oferit lumii, în anii ’70, fotbalul total, Rammstein aduce pe scenă spectacolul fără limite.
B) Dacă Till Lindemann, solistul vocal şi liderul trupei germane, ar urca în 311, i-aş ceda locul fără ezitare, chiar dacă aş fi şoferul autobuzului.
Acest text a fost publicat şi pe blogul personal: www.alinpaicu.ro
Rammstein – peste tot FOTO Alin Paicu
În aşteptarea celor de Rammstein, fanii s-au încălzit pe acordurile trupei galeze Bullet for My Valentine FOTO Dorin Costanda
Căldură mare! Cu o bere, timpul trece mai uşor FOTO Dorin Costanda
Şi fetele se dau în vânt după heavy metal FOTO Dorin Costanda
Rammstein e un grup îndrăgit şi la a doua tinereţe FOTO Alin Paicu
Se încarcă comentariile...
