Premieră la Selecţia Naţională Eurovision 2020: schimbare majoră în alegerea reprezentantului României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finala Eurovision România 2020 va avea loc pe 1 martie FOTO TVR
Finala Eurovision România 2020 va avea loc pe 1 martie FOTO TVR

TVR demarează proiectul Selecţiei Naţionale Eurovision 2020 cu o abordare în premieră pentru România – o comisie va alege un artist, se vor compune piese pentru vocea respectivă, iar cele mai bune cinci creaţii vor ajunge în etapa finală, în care un juriu naţional şi telespectatorii vor desemna câştigătorul.

Televiziunea Română a decis ca în acest an să aplice pentru Selecţia Naţională Eurovision o abordare folosită de mulţi ani în numeroase alte ţări cu vechime şi palmares impresionant la concursul internaţional.

După o analiză a specificităţilor pieţei muzicale din România, a diferitelor modalităţi de selecţie la care au apelat, în acest an, şi alte televiziuni publice din Europa, cum ar fi  cele din Spania, Grecia, Rusia, Cipru, Bulgaria, Marea Britanie sau Franţa, şi, nu în ultimul rând, după evaluarea rezultatelor României din ultimii doi ani la concursul Eurovision, Televiziunea Română a decis asupra unei noi abordări în selectarea vocii şi, ulterior, a pieselor care vor intra în finala Eurovision România 2020 din data de 1 martie, anunţă reprezentanţii postului public. 

Selecţia se va concentra, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum abilităţile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea.

După selectarea respectivei voci, se vor compune, pe specificul acesteia, al timbrului şi personalităţii artistului, un număr de piese, dintre care cele mai bune cinci vor ajunge în finala Eurovision România 2020. 

Selecţia celor cinci creaţii muzicale va fi realizată de o comisie de specialitate, ai cărei membri acoperă o plajă largă de domenii şi specializări (compozitori, textieri, muzicologi, realizatori/producători de divertisment radio şi/sau televiziune, regizori muzicali radio şi/sau de televiziune), ţinând cont de următorii parametri: forma muzicală a piesei, aranjament orchestral, originalitate, diversitate stilistică şi mesaj.

Pe 1 martie, finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2020, se va constitui într-un amplu spectacol în care juriul naţional şi publicul, în proporţie egală de 50%, vor vota fiecare dintre momentele artistice propuse în vederea selectării celei mai bune reprezentări a României la Rotterdam. În caz de egalitate, publicul este cel care are ultimul cuvânt, voturile sale fiind cele decisive.

Echipa Eurovision România 2020 o are ca şefă de delegaţie pe Liana Stanciu, Elena Ştirbescu fiind manager de proiect, Smaranda Vornicu-Shalit  - manager relaţia cu presa, iar Dan Manoliu director artistic.

Prin noul proiect ales pentru această ediţie, România se aliniază ţărilor care au folosit şi folosesc un mecanism similar, cu rezultate remarcabile în mod frecvent. Statisticile arată că, în ultimii 15 ani, aproape fiecare ediţie a acestei competiţii a avut în top 3 al etapei internaţionale cel puţin o piesă selectată printr-o astfel de metodă de către televiziunile naţionale.

Un număr de 41 de ţări vor participa anul acesta la Eurovision, concurs ale cărui semifinale sunt programate pentru 12 şi 14 mai, iar finala pentru 16 mai.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite