Pentru ce sumă au fost de acord Spice Girls să se reunească: „E momentul potrivit să explorăm împreună noi oportunităţi incredibile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele cinci membre ale trupei Spice Girls s-au reîntâlnit după şase ani şi au anunţat că vor lucra împreună la noi proiecte. Presa străină vehiculează şi o sumă fabuloasă pe care ar urma să o primească fiecare după această reuniune.

La sfârşitul săptămânii trecute, Mel B (42 de ani), Victoria Beckham (43 de ani), Emma Bunton (42 de ani), Mel C (44 de ani) şi Geri Horner (45 de ani) au avut o întâlnire, prima în formulă completă din 2012, în prezenţa fostului manager al trupei care s-a bucurat de un succes fulminant în anii 90.

Ulterior, cele cinci au făcut marele anunţ. Presa britanică scrie că Victoria Beckham a fost ultima care a acceptat să revină în grup, sub condiţia de a nu cânta, iar în urma contractului fiecare va primi 10 milioane de lire sterline, printre proiectele în lucru numărându-se apariţii televizate în China, un nou talent show, precum şi reclame.

De altfel, Victoria Beckham a recunoscut în 2016 că producătorii concertelor grupului Spice Girls obişnuiau să îi oprească în mod frecvent microfonul în timpul show-urilor.

„Am petrecut o după-amiază minunată şi ne-am amintit de momentele extraordinare petrecute împreună“, au declarat vedetele într-un comunicat transmis de agentul lor. „Am fost întotdeauna copleşite de interesul pe care l-a suscitat The Spice Girls în lumea întreagă“, afirmă cele care au vândut 85 de milioane de albume în toată lumea. „Simţim că acum este momentul potrivit să explorăm împreună noi oportunităţi incredibile. Suntem toate de acord că încă există posibilităţi nemaipomenite care coincid cu esenţa originală a grupului Spice Girls, întărind în acelaşi timp mesajul de emancipare feninină pentru generaţiile viitoare“, au adăugat ele.

image

De asemenea, vedetele au împărtăşit pe reţelele sociale imagini de la reuniune. Brown a scris: „Aceste femei incredibile m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi, aşa că le spun tuturor fetelor că «prietenia nu se sfârşeşte niciodată (unul dintre versurile celebre ale grupului – n.r.)».“

Bunton promite că „viitorul va fi spicy (picant - trad.)“, în timp ce Horner afirmă că „Girl Power (puterea femeilor) este încă vie“. De asemenea, Beckham a transmis: „Îmi iubesc fetele! Vă pupăm! Sunt extrem de nerăbdătoare.“

image

Grupul pop creat prin casting în 1994 a cunoscut succesul internaţional de la primul single, „Wannabe“. Potrivit News.ro, cele cinci membre ale grupului s-au despărţit în 2000 şi s-au reunit pentru un turneu live în perioada 2007-2008 şi pentru ceremonia din 2012 care a închis Jocurile Olimpice de la Londra, dar şi cu ocazia lansării comediei muzicale „Viva Forever!“.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite