Noul videoclip al formaţiei Maroon 5, aspru criticat: „Promovează crima şi violul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adam Levine, vocalul trupei Maroon
5 şi protagonistul videoclipului „Animals“ FOTO Getty Images
Adam Levine, vocalul trupei Maroon 5 şi protagonistul videoclipului „Animals“ FOTO Getty Images

Fomaţia americană Maroon 5 a fost aspru criticată de organizaţiile împotriva agresiunii sexuale din SUA, care susţin că videoclipul piesei „Animals“ promovează violenţa împotriva femeilor, scrie „The Independent“.

În videoclipul lansat luni, 29 septembrie, solistul trupei, Adam Levine, joacă rolul unui măcelar psihopat care urmăreşte o femeie, portretizată de soţia solistului, modelul Victoria's Secret, Behati Prinsloo. Levine o urmăreşte pe Prinsloo pe străzilie oraşului şi îi face, pe ascuns, fotografii, pe care le depozitează într-un dulap cu carne. Levine întră apoi, pe furiş, în dormitorul fetei care dormea şi se aşează în pat lânga ea. Câteva cadre mai târziu, cei doi protagonişti sunt acoperiţi cu sânge din cap până în picioare, într-o scenă explicită de sex.

Asociaţia RAINN, care militează împotriva agresiunii sexuale, a abuzurilor şi a incestelor, şi-a arătat nemulţumirea atât faţă de videoclipul, cât şi faţă de versurile piesei „Animals“.  Membrii asociaţiei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la „descrierea fanteziilor unui obsedat“. „Nimeni nu ar trebui să confunde vreodată agresiunea cu romantismul. Banalizarea unor infracţiuni grave, cum ar fi urmărirea unei persoane, nu are ce căuta în industria diverstismentului“, se arată într-un comunicat semnat de RAINN, care a vizat şi versurile explicite ale piesei, precum: „Iubito, te voi vâna şi te voi mânca de vie/ Baby, I’m preying on you tonight, hunt you down eat you alive“.

Totodată, Centrul Naţional pentru Violenţa Sexuală din SUA l-a criticat pe solistul Adam Levine pe motiv că-şi tratează propria soţie precum o bucată de carne, scrie „TMZ“.

De asemenea, fanii şi-au exprimat „dezgustul“ în reţele sociale. „Nou clip Maroon 5 e dezgustător. Aţi avea altă părere dacă ar fi fost vorba despre un bărbat neatrăgător care se scaldă în sânge alături de o femeie frumoasă“, a scris un internaut pe Twitter.

„Tocmai am văzut noul videoclip Maroon 5. Numai ideea că milioane de fetiţe vor vedea aceste imagini este oribilă şi dezgustătoare“, a scris un fan, pe Twitter.

„Să facă cineva un videoclip împotriva formaţiei Maroon 5 şi a acestui videoclip, care promovează crima şi violul“, a propus un alt fan, pe aceeaşi reţea socială.

Contactat de jurnaliştii de la „Huffington Post“, purtătorul de cuvânt al fomaţiei americane nu a răspuns.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite