Nicolae Guţă a lansat o manea electorală „la comanda PSD“. În videoclip apare steagul Rusiei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Guţă a lansat o manea electorală dedicată PSD
Nicolae Guţă a lansat o manea electorală dedicată PSD

Manelistul Nicolae Guţă a lansat maneaua electorală „Victorie PSD“, „melodie făcută la comandă pentru Partidul Social Democrat“, potrivit descrierii de pe YouTube a canalului Manele TV.

Prima reacţie din PSD la maneaua electorală

Nicolae Guţă a lansat maneaua electorală „Victorie PSD“, dedicată „celui mai tare partid posibil“. Pe canalul de YouTube Manele TV este menţionat faptul că melodia a fost făcută „la comanda PSD“. 

captura

În videoclip apar imagini cu liderul PSD Liviu Dragnea de la mitingurile organizate în ţară.  

„Atenţiune, naţiune! Din partea mea, Guţă Nicolae magnificul, dedic această melodie pentru cel mai tare partid posibil, pentru PSD! Doar PSD poate să facă ceva pentru România. Ascultaţi-mă ce spun, PSD e cel mai bun“, îşi începe manelistul dedicaţia. 

Maneaua electorală conţine versuri precum: „De vrei gustul fericirii/ Ştampilează trandafirii (…) Arde flacăra în torţă, PSD este o forţă/ Marţienii de-ar veni şi tot nu ne pot opri/ Noi suntem aşii puterii şi noi vrem binele ţării“. Vine apoi refrenul: „Hai, române, hai la urnă/ Dacă vrei viaţa mai bună/ Votează cu-ncredere/ Liviu Dragnea – PSD.“

De asemenea, în videoclip apar steagul Rusiei şi alte simboluri ruseşti. 

„PSD a făcut o manea de campanie cu Guţă, iar pe fundal apar steagul Rusiei şi alte simboluri ruseşti. Guţă ne îndeamnă să votăm PSD, iar în spatele lui e steagul Rusiei, în vreme ce pe urna de vot e stema Rusiei. Vrea PSD alegeri ca-n #Rusia? Noo, zvonuri răutăcioase, cum să fraudeze Dragnea alegeri, ce-aveţi? În clipul Victorie PSD, rapsodul zice că vrem tinerii acasă. Nu-i nicio minciună. Soldaţii ruşi sunt, ce-i drept, destul de tineri. Şi circulă deseori cu aeronave Аэрофло́т, compania de stat a Rusiei. Da, avionul ăla care apare în maneaua PSD e o aeronavă Aeroflot“, scrie acru.ro. 

  

În videoclip apar şi tineri care dansează şi cântă fericiţi la festivaluri, copii care aleargă, bancnote în teanc numărate, părinţi care merg cu copii de mână şi tineri îndrăgostiţi. 

În secţiunea de comentarii de pe YouTube, mulţi fani ai manelistului şi-au exprimat dezamăgirea:

„Ţi-am ascultat muzica până acum, dar gata, de azi te-ai vândut pentru nişte bani mărunţi, ne-ai vândut şi pe noi“. 

„Nu-mi vine să cred că ai ajuns să cânţi despre aşa ceva... Mereu te-am respectat pentru talentul tău, dar din păcate ai scăzut foarte mult în ochii mei. Pentru binele fanilor care au mai rămas, te sfătuiesc sa-ţi bagi minţile în cap şi să-ţi revii!“

„Face lăutăria de râs“. 

„Oare cât ai primit de la Dragnea pentru aceste versuri? Bătaie de joc pentru români...“

„Am intrat aici doar ca să dau dislike. Nu sunt contra manele, că şi eu ascult. De obicei nu dau dislike la nimic, dar acum am făcut o excepţie şi dau cu drag.“

„Când ai nevoie de o manea ca partid politic e clar că ai o problemă“, sunt câteva dintre mesajele lăsate în secţiunea de comentarii. 

De altfel, o manea electorală a apărut şi în 2009, în perioada alegerilor prezidenţiale. Melodia interpretată de Nicolae Guţă şi Roxana Prinţesa Ardealului s-a numit „Băsescu preşedinte“. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite